ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1504/2011

Asupra recursului de față

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

sub numărul 8621/2/2009, reclamanta P.A. cetățean moldovean, a chemat în

judecată M.A.E., pentru A.R.R.M., solicitând obligarea pârâtului să-i primească

cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române,

într-un termen scurt de maxim 30 de zile.

În motivarea, în fapt, a acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că în septembrie 2006, s-a adresat Secției

Consulare a A.R.C., în vederea depunerii cererii și a actelor necesare pentru

redobândirea cetățeniei române, în temeiul art. 10

1

din Legea nr. 21/1991,

însă au fost refuzați; motivul refuzului fiind acela că mai întâi trebuia să

depună o cerere de intenție pentru a fi programați de către Secția Consulară

pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetățeniei.

Reclamanta a mai arătat că ulterior a

mai formulat cereri la care, însă nu a primit nici un răspuns. La data de 24

iunie 2009 a trimis din nou recomandat o cerere scrisă, însă i s-a comunicat să

aștepte, întrucât cererea sa la un moment dat va fi procesată și va fi invitată

să depună cererea de redobândire a cetățeniei române.

Reclamanta a susținut că termenul de

programare este exagerat de lung și nu poate fi justificat, în condițiile în

care Legea nr. 21/1991 nu prevede o procedură de programare, lipsind-o de

eficiență juridică, atitudinea pârâtei conducând la restrângerea dreptului de a

obține cetățenia și îngrădirea acestui drept, prin neînregistrarea cererii în

termen rezonabil.

La data de 11 februarie 2010, pârâtul

a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei

calității de reprezentat, excepția prescripției dreptului la acțiune iar pe

fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență că

există un număr foarte mare de cereri care depășește puterea de lucru a Secției

Consulare a A.R.C., iar prin luarea peste rând a cererii reclamanților ceilalți

solicitanți ar f discriminați.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 805 din 16

februarie 2010, a respins excepția lipsei calității de reprezentant și excepția

prescripției dreptului la acțiune.

A admis acțiunea formulată de

reclamanta P.A. împotriva pârâtului M.A.E. și a obligat autoritatea pârâtă să

procedeze la înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei române formulată

de reclamantă, într-un termen rezonabil, scurt de maximum 30 de zile.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut următoarele considerente:

I. Cu privire la excepția lipsei

calității de reprezentat, instanța a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, întrucât

cererea de chemare în judecată poartă o semnătură indescifrabilă ce se

presupune că este a reclamantei, în condițiile în care acțiunea nu a fost

formulată prin reprezentant ci în nume propriu de către aceasta, care și-a ales

domiciliul în vederea comunicării actelor de procedură la V.I.

Il. În ceea ce privește excepția

prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât instanța a reținu, pe de o

parte, că obiectul cauzei îl reprezintă refuzul nejustificat de soluționare a

cererii de înregistrare a cererii de redobândire a cetățeniei, or, obligația

înregistrării cererii aparținea pârâtului, reclamanta așteptând un răspuns la

solicitarea recomandată, din septembrie 2006 și, chiar dacă reclamanta nu a

insistat în soluționarea cererii sale în anul 2006 sau în anul următor, pârâta

nu a putut indica data expirării termenului legal de soluționare a cererii, de

la care să pornească curgerea termenului de prescripție de 6 luni.

Presupunând chiar, că ar fi expirat

totuși termenul de decădere, prevăzut de alin. (2) art. ll din Legea nr. 554/2004,

calculat de la data înregistrării cererii, acest lucru nu prezintă relevanță în

speță, întrucât reclamanta a revenit la data de 24 iunie 2009.

III. Pe fondul cauzei prima instanță a

reținut că reclamanta, în luna septembrie 2006, s-a adresat cu scrisoare

recomandată Secție Consulare a A.R.C. în vederea depunerii cererii și a actelor

necesare pentru redobândirea cetățeniei române în temeiul art. 10

1

din Lega nr. 21/1991, la care nu au primit răspuns. La data de 24 iunie 2009 a

revenit cu o nouă cerere recomandată, însă nici la aceasta Secția Consulară nu

i-a trimis răspuns.

Prima instanță a apreciat că termenul

de programare este exagerat de lung și nu poate fi justificat, în condițiile în

care Legea nr. 21/1991 nu prevede o procedură de programare, lipsind-o de

eficiență juridică, atitudinea pârâtei conducând la restrângerea dreptului de a

obține cetățenia.

Susținerea pârâtului în sensul că

există un număr foarte mare de cereri care depășește puterea de lucru a Secției

Consulare a A.R.C., iar prin luarea peste rând a cererii reclamantei ceilalți

solicitanți ar fi discriminați, nu poate fi reținută.

Deși Legea nr. 21/1991 nu prevede un

termen de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române și nici o

procedură de urgentare sau o excepție de la procedura obișnuită, aceasta nu

presupune că cererea de redobândire nu trebuie înregistrată într-un interval de

timp rezonabil în raport cu data formulării cererii.

Pe de altă parte, a mai reținut prima

instanță, Legea nr. 21/1991 nu prevede competența Secției Consulare a A.R.C. să

stabilească o ordine internă, care să conducă la neînregistrarea unei cereri și

nu se poate invoca faptul că există un număr foarte mare de cereri care

depășește puterea de lucru a Secției Consulare a A.R.C., întrucât nu se poate

restricționa, fără un temei legal, dreptul persoanei de a înregistra o cerere,

pentru considerente ce țin de organizarea administrativă a serviciului din

Secția Consulară a A.R.C.

Din punct de vedere al înregistrării

unei cereri, amânarea cu peste 6 luni a acestei operațiuni, în condițiile în

care reclamanta încă din anul 2006 a solicitat redobândirea cetățeniei române

este nejustificată.

În speță, a apreciat prima instanță,

durata de 3 ani, de la data cererii din septembrie 2006 și până la data

formulării cererii de chemare în judecată nu poate constitui în nici un caz un

termen rezonabil în sensul Convenției Europene asupra Cetățeniei, iar din punct

de vedere al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu care Legea nr.

21/1991 se completează în mod corespunzător, prin nesoluționarea cererii

reclamantei de înregistrare a cererii de redobândire a cetățeniei române

într-un termen rezonabil, aceasta a fost vătămată în drepturile sale legate de

aplicarea dispozițiilor legale privind redobândirea cetățeniei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâtul M.A.E. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut, în esență, că

în mod greșit prima instanță a admis cererea, întrucât la judecata în fond, a

demonstrat, prin jurisprudența europeană invocată, faptul că un termen

rezonabil nu este neapărat un termen scurt și că există o justificare

argumentată a împrejurării că reclamantelor nu li s-a stabilit o dată pentru a

depune cererea de redobândire a cetățeniei române.

A susținut că justificarea refuzului

îndeplinirii operațiunii solicitate de reclamante nu poate atrage condamnarea

autorității abilitate deoarece contenciosul administrativ sancționează culpa

administrativă și nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuții.

Recurentul a mai arătat că motivele

invocate și care nu au fost valorizate ca și cauză exoneratoare de culpă

administrativă, au o importanță esențială din moment de actul de organizare a

activității M.A.E. în Republica Moldova nu a aparținut integral deciziei luate

la nivelul instituției.

În acest sens a invocat faptul că

nivelul de angajare logistică și ca resursă umană pe teritoriul altui stat se

supune prevederilor art. 20 din Convenția de la Viena cu privire la relațiile

consulare, unde se arată clar faptul că „în lipsa unui acord explicit asupra

efectivului personalului postului consular, statul de reședință poate cere ca

acest efectiv să fie menținut în limitele considerate de el ca fiind raționale

și normale, având în vedere circumstanțele și condițiile din circumscripția

consulară și nevoile postului consular în cauză”.

În determinarea caracterului rezonabil

al unei proceduri a invocat cauza K.K. de la Grange, pe rolul C.E.D.O., H. c/Olanda.

Totodată a arătat că, în speță, tipul

de scriere existent pe cuponul de confirmare de primire a corespondenței, ce se

pretinde că a fost trimisă în anul 2006, este identic aceluia întâlnit pe mai

multe cupoane ale altor cetățeni moldoveni și că este indescifrabilă data

ștampilei poștei. De asemenea, recurentul a mai susținut că Secția Consulară a

A.R.C. nu are un angajat cu numele S., cel care se presupune că a primit

corespondența reclamantei.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Recurentul a invocat motivul referitor

la greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (l) lit.

i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noțiunea de refuz

nejustificat de soluționare a cererii.

Într-adevăr, Legea cetățeniei române nr.

21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură

complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare

sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă un termen în care

autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal,

trebuie, însă, să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997

și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat

parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt, de altfel, și

prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri

al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul

de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un

termen rezonabil”, potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze

și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen rezonabil”.

Cu privire la noțiunea de „termen

rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune

relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi

ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră,

respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia

să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a

determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

În acest sens, s-a arătat că, în

materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg,

caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta

Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii,

septembrie 2006, cu revenire la data de 24 iunie 2009, și data soluționării

cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor

legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

Pe de altă parte, instanța de control

judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr

foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției

Consulare a A.R.C., întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile

necesare pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil”,

care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din

Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea CM/ Rec (2007)

7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate.

Nici motivele de recurs referitoare

cuponul de confirmare de primire a corespondenței sau la inexistența, la Secția

Consulară a unei persoane cu numele S., nu pot fi primite, recurentul pârât

neprezentând nici un fel de dovadă care să confirme cele susținute.

Așa fiind, faptul de a nu răspunde

solicitării intimatului-reclamant de programare în vederea depunerii cererii de

redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare, reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (l) lit. i)

din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate, în temeiul art.

312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A.E.

împotriva sentinței nr. 805 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 martie 2011.