ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 158/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1.Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrative și fiscal, sub numărul 8844/2/2009, reclamantul E.M. - cetățean moldovean, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - pentru Ambasada României din Republica Moldova solicitând obligarea acesteia să-i primească cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române, într-un termen rezonabil de maximum 30 de zile. În motivarea, în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat, în esență că în septembrie 2006 s-a prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în vederea depunerii cererii și a actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, în temeiul art. 12 alin. (2) și art. 10 1 din Lega nr. 21/1991, dar a fost refuzat.

Motivul refuzului a fost acela că, trebuia mai întâi să depună o cerere de intenție pentru a fi programat la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău pentru depunerea actelor de redobândire a cetățeniei române; a formulat cererea și i s-a comunicat că, în termen de 6 luni va primi o invitație pentru programare, însă nici până în prezent nu a fost programat, și cu toate acestea cererea depusă a ajuns la Ambasada României. La data de 15 iunie 2009, s-a adresat cu o altă cerere, la care nu au primit răspuns, considerând că termenul de programare este exagerat de lung și nu poate fi justificat a acționat pârâtul în judecată. La data de 27 ianuarie 2010, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

2. Hotărârea primei instanțe. Prin Sentința nr. 681 din 5 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrative și fiscal a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. A admis acțiunea formulată de reclamantul E.M. împotriva pârâtului Ministerul Afacerilor Externe, obligându-l să procedeze la înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei române formulate de reclamant într-un termen rezonabil de maxim 30 de zile.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, instanța a reținut, pe de o parte, că obiectul cauzei îl reprezintă refuzul nejustificat de soluționare a cererii de înregistrare a cererii de redobândire a cetățeniei, or, obligația înregistrării cererii aparținea pârâtei, reclamantul așteptând un răspuns la solicitarea recomandată, din septembrie 2006 și, chiar dacă reclamantul nu a insistat în cerere în anul 2006 sau în anul următor, pârâta nu a putut indica data expirării termenului legal de soluționare a cererii, de la care să pornească curgerea termenului de prescripție de 6 luni.

Pe fond, prima instanță a constatat că, în speță, durata de mai mult de trei ani, de la data cererii din Septembrie 2006 și până la data formulării cererii de chemare în judecată nu poate constitui în niciun caz un termen rezonabil în sensul Convenției, iar din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu care Legea nr. 21/1991 se completează în mod corespunzător, prin nesoluționarea cererii reclamantului de înregistrare a cererii de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil, acesta a fost vătămat în drepturile lui legate de aplicarea dispozițiilor legale privind redobândirea cetățeniei.

A mai reținut instanța că susținerea pârâtului că există un număr foarte mare de cereri care depășește puterea de lucru a Secției Consulare a Ambasadei, iar prin luarea peste rând a cererii reclamantului ceilalți solicitanți ar fi discriminați, și în această situație nu suntem în prezența unui refuz nejustificat, nu poate fi reținută, deși Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române și nicio procedură de urgentare sau o excepție de la procedura obișnuită, aceasta nu presupune că cererea de redobândire nu trebuie înregistrată într-un interval de timp rezonabil în raport cu data formulării cererii. 3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea într-un termen rezonabil, întrucât răspunsul administrativ emis în aceste situații de MAE nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat. A susținut recurentul că, temeiul de drept care a permis reprezentanților Secției consulare a Ambasadei României de la Chișinău să programeze solicitanții pentru depunerea cererilor de redobândire a cetățeniei române a fost H.G.

nr. 1723 din 14 octombrie 2004, privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocrației în programul de relații cu publicul", art. 6, anexa 1, lit. A, pct. III - f. A mai arătat recurentul că, la data formulării recursului, stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori prin deschiderea unei noi locații a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, precum și prin deschiderea consulatelor generale de la Cahul și Bălți. Mai mult, începând cu data de 16 august 2010, în toate locațiile consulare din Republica Moldova (la Chișinău, Cahul și Bălți) procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei române are loc fără programare și fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenție.

Recurentul a invocat, totodată, prevederile O.U.G. nr. 5/2010, potrivit căreia cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 10 1 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă. A apreciat recurentul că vătămarea produsă în circumstanțe care exclud culpa autorității administrative solicitate, nu era aptă a atrage condamnarea acesteia deoarece se încalcă atât norma specială (potrivit Legii nr. 554/2004, refuzul trebuie să fie nejustificat,) cât și principiul mai larg de drept ce statuează că nu există obligație corelativă unui drept imposibil de executat (în cazul pârâtului reconsiderarea relațiilor bilaterale a dovedit că această imposibilitate a fost temporară).

Totodată recurentul a susținut că, în lipsa unui temei legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire ale cetățeniei române. În ceea ce privește caracterul rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că aceasta se determină în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de Jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente (cauza Katte Klitsche de la Grange, Hozee c/Olanda, Phillis c/Grecia, Ceteroni c/Italia).

În fine, recurentul pârât a arătat că stabilirea, în cadrul activității MAE, a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetățeniei nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat și că ordinea internă stabilită de MAE nu încorpora un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului ci prevedea condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Instanța de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive: Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie. Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: "Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie". Doctrina europeană a arătat că noțiunea de "termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte.

Dreptul de a fi ascultat într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - septembrie 2006, cu revenire iunie 2009 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

În ceea ce privește modificarea legislativă intervenită prin O.U.G. nr. 5/2010, instanța constată că aceste dispoziții sunt ulterioare momentului introducerii acțiunii și nu au putere retroactivă. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 681 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012. Procesat de GGC - NN