ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 158/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 158/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

1.Cererea de chemare

în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrative și fiscal, sub

numărul 8844/2/2009, reclamantul E.M. - cetățean moldovean, a chemat în

judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - pentru Ambasada României

din Republica Moldova solicitând obligarea acesteia să-i primească cererea și

actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române, într-un termen

rezonabil de maximum 30 de zile.

În motivarea, în fapt

a acțiunii, reclamantul a arătat, în esență că în septembrie 2006 s-a prezentat

la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în vederea depunerii

cererii și a actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, în temeiul

art. 12 alin. (2) și art. 10

1

din Lega nr. 21/1991, dar a fost

refuzat. Motivul refuzului a fost acela că, trebuia mai întâi să depună o

cerere de intenție pentru a fi programat la Secția Consulară a Ambasadei

României la Chișinău pentru depunerea actelor de redobândire a cetățeniei

române; a formulat cererea și i s-a comunicat că, în termen de 6 luni va primi

o invitație pentru programare, însă nici până în prezent nu a fost programat,

și cu toate acestea cererea depusă a ajuns la Ambasada României.

La data de 15 iunie

2009, s-a adresat cu o altă cerere, la care nu au primit răspuns, considerând

că termenul de programare este exagerat de lung și nu poate fi justificat a

acționat pârâtul în judecată.

La data de 27

ianuarie 2010, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a

invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

instanțe.

Prin Sentința nr. 681

din 5 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrative și fiscal a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.

A admis acțiunea

formulată de reclamantul E.M. împotriva pârâtului Ministerul Afacerilor

Externe, obligându-l să procedeze la înregistrarea cererii de redobândire a

cetățeniei române formulate de reclamant într-un termen rezonabil de maxim 30

de zile.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește

excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, instanța a

reținut, pe de o parte, că obiectul cauzei îl reprezintă refuzul nejustificat

de soluționare a cererii de înregistrare a cererii de redobândire a cetățeniei,

or, obligația înregistrării cererii aparținea pârâtei, reclamantul așteptând un

răspuns la solicitarea recomandată, din septembrie 2006 și, chiar dacă

reclamantul nu a insistat în cerere în anul 2006 sau în anul următor, pârâta nu

a putut indica data expirării termenului legal de soluționare a cererii, de la

care să pornească curgerea termenului de prescripție de 6 luni.

Pe fond, prima

instanță a constatat că, în speță, durata de mai mult de trei ani, de la data

cererii din Septembrie 2006 și până la data formulării cererii de chemare în

judecată nu poate constitui în niciun caz un termen rezonabil în sensul

Convenției, iar din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr.

554/2004, cu care Legea nr. 21/1991 se completează în mod corespunzător, prin

nesoluționarea cererii reclamantului de înregistrare a cererii de redobândire a

cetățeniei române într-un termen rezonabil, acesta a fost vătămat în drepturile

lui legate de aplicarea dispozițiilor legale privind redobândirea cetățeniei.

A mai reținut

instanța că susținerea pârâtului că există un număr foarte mare de cereri care

depășește puterea de lucru a Secției Consulare a Ambasadei, iar prin luarea

peste rând a cererii reclamantului ceilalți solicitanți ar fi discriminați, și

în această situație nu suntem în prezența unui refuz nejustificat, nu poate fi

reținută, deși Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen de soluționare a

cererilor de redobândire a cetățeniei române și nicio procedură de urgentare

sau o excepție de la procedura obișnuită, aceasta nu presupune că cererea de

redobândire nu trebuie înregistrată într-un interval de timp rezonabil în

raport cu data formulării cererii.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a

susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut refuzul

nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea într-un termen rezonabil,

întrucât răspunsul administrativ emis în aceste situații de MAE nu încorporează

un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind

nejustificat.

A susținut recurentul

că, temeiul de drept care a permis reprezentanților Secției consulare a

Ambasadei României de la Chișinău să programeze solicitanții pentru depunerea

cererilor de redobândire a cetățeniei române a fost H.G. nr. 1723 din 14

octombrie 2004, privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea

birocrației în programul de relații cu publicul", art. 6, anexa 1, lit. A,

pct. III - f.

A mai arătat

recurentul că, la data formulării recursului, stadiul procesării cererilor de

redobândire a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori prin

deschiderea unei noi locații a Secției Consulare a Ambasadei României la

Chișinău, precum și prin deschiderea consulatelor generale de la Cahul și

Bălți.

Mai mult, începând cu

data de 16 august 2010, în toate locațiile consulare din Republica Moldova (la

Chișinău, Cahul și Bălți) procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei

române are loc fără programare și fără a mai fi necesară formularea unei

scrisori de intenție.

Recurentul a invocat,

totodată, prevederile O.U.G. nr. 5/2010, potrivit căreia cetățenii moldoveni,

categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 10

1

din Legea nr.

21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru

Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului sau

condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare

prealabilă.

A apreciat recurentul

că vătămarea produsă în circumstanțe care exclud culpa autorității

administrative solicitate, nu era aptă a atrage condamnarea acesteia deoarece

se încalcă atât norma specială (potrivit Legii nr. 554/2004, refuzul trebuie să

fie nejustificat,) cât și principiul mai larg de drept ce statuează că nu

există obligație corelativă unui drept imposibil de executat (în cazul

pârâtului reconsiderarea relațiilor bilaterale a dovedit că această

imposibilitate a fost temporară).

Totodată recurentul a

susținut că, în lipsa unui temei legal concret, puterea judecătorească nu se

poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale

cererilor de redobândire ale cetățeniei române.

În ceea ce privește

caracterul rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că aceasta se determină în funcție de

circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de Jurisprudența

Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al

autorităților competente (cauza Katte Klitsche de la Grange, Hozee c/Olanda,

Phillis c/Grecia, Ceteroni c/Italia).

În fine, recurentul

pârât a arătat că stabilirea, în cadrul activității MAE, a unei ordini

cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetățeniei nu poate fi

asimilată unui refuz nejustificat și că ordinea internă stabilită de MAE nu

încorpora un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului ci prevedea

condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea

publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de

Legea nr. 21/1991.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție

Instanța de control

judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de

materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului

privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de

refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele

motive:

Potrivit art. 12

alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau

reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române,

însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la

misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile

vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

Problema care se

impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile

române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea

textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a

stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa

unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10

din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6

noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit

cărora: "Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze

într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea

cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de

cetățenie".

Doctrina europeană a

arătat că noțiunea de "termen rezonabil" este o noțiune relativă,

care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat

într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră,

respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la

Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie

«civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de

la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența

sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul

reclamantului și cel al autorităților competente.

În cauză, Înalta

Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii -

septembrie 2006, cu revenire iunie 2009 - și data soluționării cauzei nu poate

fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus

menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul

că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de

procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie

să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității, care

guvernează materia aflată în discuție.

În ceea ce privește

modificarea legislativă intervenită prin O.U.G. nr. 5/2010, instanța constată

că aceste dispoziții sunt ulterioare momentului introducerii acțiunii și nu au

putere retroactivă.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 681 din 5

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2012.

Procesat

de GGC - NN