ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3843/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3843/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul L.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea pârâtului ca prin intermediul Ambasadei României la Chișinău să-i indice o zi într-un termen rezonabil, scurt, de maxim 30 de zile, pentru a putea depune cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în septembrie 2006 s-a prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău în vederea depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, dar a fost refuzat, cu motivarea că trebuie să depună mai întâi o cerere de intenție ca să fie programat pentru depunerea actelor prin intermediul poștei și peste 6 luni va primi o invitație de programare. Reclamantul a mai arătat că a depus o asemenea cerere, dar nu a fost programat nici peste 6 luni, nici până în prezent, cu toate că cererea a fost primită de Ambasada României Secția Consulară, ceea ce se confirmă prin aviz de primire. La data de 19 iunie 2009, reclamantul s-a adresat cu o altă cerere Ambasadei României de la Chișinău cu rugămintea ca într-un termen rezonabil, scurt, de 30 de zile, să-i stabilească o zi când va putea depune cererea și actele pentru redobândirea cetățeniei române, însă până în prezent nu a primit niciun răspuns.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune față de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la data introducerii acțiunii fiind împlinit termenul de 6 luni care curge de la data când s-a împlinit intervalul legal de răspuns pentru prima cerere, respectiv data de 18 octombrie 2006. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere capacitatea limitată a Secției Consulare din cadrul Ambasadei României la Chișinău de a procesa dosarele cuprinzând cererile de redobândire a cetățeniei române și actele necesare a fi depuse pentru înaintarea solicitării la Ministerul Justiției. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 122 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, a admis acțiunea formulată de reclamantul L.A.
în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a obligat pârâtul să stabilească, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței, data la care reclamantul să se prezinte pentru primirea cererii de redobândire a cetățeniei române. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În privința excepției prescripției dreptului la acțiune, prima instanță a constatat că reclamantul s-a adresat în luna septembrie 2006 Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău pentru a fi invitat să depună cererea de redobândire a cetățeniei române și pentru că nu a primit răspuns, a adresat Ambasadei României la Chișinău o cerere, la data de 19 iunie 2009, prin care a solicitat să i se stabilească o zi pentru a depune actele și cererea de redobândire a cetățeniei române, dar nici la aceasta nu a primit răspuns.
Astfel, a apreciat că această excepție nu este întemeiată în raport de prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 conform cărora cererile prin care se solicită (…) recunoașterea dreptului pretins se pot introduce în termen de 6 luni de la data expirării termenului legal de soluționarea cererii, întrucât reclamantul nu a primit răspuns la prima cerere și din acest motiv a revenit cu o nouă solicitare în luna iunie 2009, iar termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ curge de la data expirării termenului legal de soluționare a celei de-a doua cereri. Or, în raport cu data introducerii acțiunii, 11 august 2009, prima instanță a constatat că reclamantul a respectat termenul de 6 luni pentru sesizarea instanței de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei, judecătorul fondului a reținut că potrivit prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor legale, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie. Astfel, prima instanță a constatat că solicitanții pot depune oricând cereri pentru redobândirea cetățeniei române, nefiind reglementată o procedură ca aceea derulată de pârât, constând în programarea pentru depunerea cererii și a documentelor necesare.
Susținerile pârâtului, în sensul că o asemenea procedură a fost determinată de numărul foarte mare al cererilor, de personalul redus al secției consulare și de insuficiența spațiului, sunt aspecte ce nu pot fi imputabile reclamantului și nu pot constitui o justificare pentru depășirea unui termen rezonabil de soluționare a cererii. De asemenea, a mai constatat instanța de fond că, într-adevăr, legea cetățeniei române nu prevede un termen în care pârâtul să proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetățeniei române, ci doar împrejurarea că cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie, însă trecerea unui termen de aproape 3 ani de la data depunerii primei cereri și până la data introducerii prezentei acțiuni are drept consecință imposibilitatea reclamantului de valorificare a dreptului prevăzut de lege, fiind lipsite, astfel, de efecte juridice dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.
Curtea de Apel a avut în vedere și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 396/2002, pentru ratificarea Convenției europene asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 06 noiembrie 1997 potrivit cărora fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie. Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - septembrie 2006 și data sesizării instanței cu prezenta acțiune - 11 august 2009, nu poate fi considerat un termen rezonabil în sensul dispozițiilor legale sus-menționate și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, constatând astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
3. Recursul formulat de pârât Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, încadrând motivele de nelegalitate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, recurentul a arătat că cererea adresată de reclamant în luna septembrie 2006 este prescrisă, întrucât s-a împlinit termenul de 6 luni înăuntrul căruia trebuia să fie formulată acțiunea, având în vedere dispozițiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Consideră astfel că instanța de fond s-a aflat într-o eroare de aplicare a legii atunci când a respins excepția invocată, întrucât pentru fiecare act administrativ unilateral (în cazul de față refuzul de soluționare în termenul legal a cererii), curge un termen separat de prescripție și în același mod se și împlinește.
Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că răspunsul transmis reclamantului nu încorporează un refuz de soluționare a cererii sale, ci cuprinde condițiile în care urma să fie procesat dosarul acestuia, apreciind astfel că și din această perspectivă hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii. Totodată, a invocat jurisprudența europeană, potrivit căreia un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și faptul că numărul mare al cererilor de redobândire al cetățeniei depuse la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău generează în continuare o dificultate în rezolvarea acestor cereri.
De asemenea, a mai afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite și la primirea cererii reclamantului în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestuia, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei. Recurentul-pârât a menționat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante. În legătură cu eforturile autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației generate de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, recurentul-pârât a menționat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea și documentele vizând redobândirea cetățeniei vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției, astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea acestei situații.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Din actele depuse la dosarul de fond rezultă că în luna septembrie 2006 intimatul-reclamant s-a adresat Secției Consulare a Ambasadei României de la Chișinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996.
La data de 19 iunie 2009 intimatul-reclamant s-a adresat cu o nouă cerere la Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău, cu același conținut, însă nu a primit răspuns la niciuna dintre cereri, astfel că a introdus acțiune înregistrată la 11 august 2009. Pornind de la această situație de fapt, soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății, atât în ceea privește prescripția dreptului la acțiune, cât și cu privire la dezlegarea fondului cauzei.
Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Or, atâta vreme cât nu există o dată prestabilită pentru rezolvarea cererii, nu se poate considera că raportat la cele două cereri din 2006 și 2009, reclamantul ar fi depășit termenul de prescripție pentru exercitarea dreptului la acțiune în contencios administrativ, termen care, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004, curge de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of.
nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie. În ceea ce privește criteriile de apreciere caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente, miza litigiului.
Or, din această perspectivă, instanța de fond a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de aproape trei ani de la data primei cereri este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii. Concluzionând, instanța de fond a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluționarea în termenul legal a cererii reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române.
2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 122 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.