ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3644/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanții T.M. și T.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia să le numească o zi, într-un termen rezonabil de maxim 30 zile, pentru depunerea cererii și actelor necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române. In motivarea cererii, reclamanții au arătat că în noiembrie 2006 au depus o primă cerere la Secția Consulară a Ambasadei României din Chișinău, însă, li s-a comunicat că trebuie să facă o cerere scrisă de programare prin poștă, pentru a fi invitați să depună o cerere de intenție ca să fie programat de către Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău în vederea depunerii cererii.

La data de 19 iunie 2009, reclamanții au formulat o nouă cerere dar fără nici un rezultat, motiv care-i determină să considere că dreptul prevăzut de Legea nr. 21/1991 le este îngrădit. Prin sentința civilă nr. 120 din 12 ianuarie 2010 Curtea de Apel București a respins excepția prescripția dreptului la acțiune și a admis acțiunea formulată de reclamanții T.M. și T.A. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe și a obligat pârâtul să stabilească în termen de 30 zile de la pronunțarea sentinței, data la care să se prezinte reclamanții pentru primirea cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată întrucât dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 prevăd termenul de 6 luni în care se pot introduce cererile privind anularea unui act administrativ sau recunoașterea dreptului pretins, iar în raport de data introducerii acțiunii acest termen nu a fost depășit. Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, deși Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen în care pârâtul să proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetățeniei, totuși depășirea unui termen de aproape 3 ani de la data depunerii primei cereri și până la introducerea acțiunii are drept consecință imposibilitatea reclamantului de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991.

Împotriva acestei sentinței considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii pentru următoarele aspecte. In primul rând, recurentul arată că, în cauză, nu erau îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamanților privind înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei române, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004. Recurentul apreciază că instanța de fond, în mod greșit a constat existența unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimaților având ca obiect redobândirea cetățeniei române.

In dezvoltarea acestei critici, recurentul susține faptul că a răspuns la cererea intimaților, în sensul că aceasta va fi soluționată favorabil la momentul la care urmează să fie procesate și cererile similare ale altor cetățeni moldoveni, depuse în aceeași perioadă. Recurentul mai menționează că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în tara a cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește reclamantul.

Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante. In ce privește eforturile ministerului de a găsi soluții „de lege ferenda", recurentul precizează că la data de 19 noiembrie 2009, a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 care modifică și completează Legea nr. 21/1991. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport cu materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată. Înalta Curte apreciază că susținerea recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive: Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie". Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte.

Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie « civilă », dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

In opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - septembrie 2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Pentru aceleași motive, Înalta Curte nu poate primi nici susținerea potrivit căreia la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 care modifică și completează Legea nr. 21/1991.

Referitor la susținerile recurentului-pârât privind modificarea procedurii de depunere a cererilor de redobândire a cetățeniei, Înalta Curte, în raport de data depunerii acțiunii introductive, le apreciază ca fiind fără relevantă. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. In consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 120 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.