ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2316/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2316/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta

U.V., în

contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, a solicitat obligarea

pârâtului să primească cererea și actele necesare cu privire la

redobândirea

cetățeniei române într-un termen rezonabil.

In motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că s-a prezentat la Secția

Consulară a Ambasadei României la

Chișinău, în septembrie 2006, în

vederea

depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei

române, fiind informat că trebuie să depună o

cerere de intenție pentru a fi

programată,

motiv pentru care, la data de 15 iunie 2009, a depus respective

cerere,

însă nici până în prezent nu a fost programată.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe a invocat

excepția

prescripției dreptului la acțiune, ca urmare a depășirii termenului stabilit de

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe fond solicitând respingerea

acțiunii

ca nefondată.

Prin Sentința

nr. 626 din 3 februarie 2010, Curtea de Apel București a respins excepția

prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât și a admis acțiunea

reclamantei U.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe.

Totodată,

instanța a obligat pârâtul că primească cererea reclamantei

în maximum 30 de

zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în

esență, că

excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul

Ministerul

Afacerilor Externe, este neîntemeiată, apreciind că, față de

situația de fapt determinată de pasivitatea

pârâtului, curgerea termenului de

prescripție a fost întrerupt prin

recunoașterea implicită a dreptului

reclamantului

la soluționarea cererii sale, astfel că acțiunea este formulată în

termen.

Referitor la fondul cauzei, prima

instanță a constatat că, deși nimeni nu contestă numărul mare de peste 360.000

de astfel de cereri și nici greutățile inerente în gestionarea unui asemenea

număr de cereri, totuși

termenul de peste

aproape 2 ani și 9 luni cât a trecut de la formularea cererii

poate fi

considerat un termen nerezonabil în accepțiunea art. 10 din

Convenția Europeană asupra cetățeniei adoptată la

Strasbourg la 6 noiembrie

1997, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.

Împotriva

acestei sentințe, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe

a declarat recurs, solicitând

modificarea ei în sensul respingerii acțiunii, pentru motive pe care le-a

încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

In motivarea

căii de atac, recurentul-pârât a prezentat o justificare

argumentată a faptului că nu a fost

stabilită o dată pentru programarea reclamanților în vederea depunerii cererii

de redobândire a cetățeniei

române, în baza

dificultăților de ordin practic în procesarea numărului mare

de solicitări de redobândire a cetățeniei române

depuse la Secția Consulară a

Ambasadei României la Chișinău.

A arătat

recurentul-pârât că instanța de fond a apreciat în mod eronat existența unui

refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului de a-i fi

primită cererea

privind redobândirea cetățeniei române, deoarece prin

răspunsurile

administrative în spețe similare, au fost prezentate argumentele

pentru care nu a

fost stabilită data de depunere a cererii, motiv pentru care,

conduita ministerului, prin Secția

Consulară a Ambasadei României la

Chișinău,

nu poate fi încadrată în definiția legală a refuzului nejustificat,

conținută

în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Se susține că

ministerul nu a negat dreptul reclamantei de a depune

cererea de redobândire a cetățeniei

române, ci a invocat existența unor motive obiective, exoneratoare de culpă

administrativă, constând în faptul

că

autoritățile române se află în imposibilitatea de a-și asigura pe teritoriul

Republicii Moldova spațiile adecvate pentru

preluarea și procesarea tuturor

cererilor, astfel că sunt întâmpinate

mari dificultăți în soluționarea celor

peste

360.000 de cereri de redobândire a cetățeniei române înregistrate în

baza de date a Secției consulare a României în

Republica Moldova.

Recurentul-pârât susține și că

noțiunea de „termen rezonabil de soluționare a cererii" nu este

reglementat de lege lata în legislația română,

el regăsindu-se doar în jurisprudența CEDO și nu se aplică decât în

privința solicitanților rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită. Sub

acest aspect, se

mai susține că, în

jurisprudența CEDO (cauza Katte Klitsche de la Grange),

s-a reținut că, „caracterul rezonabil al duratei

unei proceduri se determină în

funcție

de circumstanțele cauzele și ținând cont de ... complexitatea cauzei,

comportamentul reclamantei și cel al autorităților competente".

Totodată,

recurent-pârât susține că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române

se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza

fiecare cerere

și că, în lipsa unui temei concret, puterea judecătorească nu se

poate substitui

puterii executive în a edicta termenele de primire a cererilor

respective.

Mai arată recurentul-pârât că statul

român a depus diligentele necesare, materializate în adoptarea Legii nr. 354/2009

și a O.U.G.

nr. 5/2010, în raport de care nu

mai există nicio restricție în ceea ce privește

situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere

în

România ori de o programare

prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie

2010, birourile

teritoriale ale Agenției Naționale pentru Cetățenie sunt

operaționale și creează cea mai rapidă cale de a

fi înregistrat dosarul de redobândire a cetățeniei, astfel că nu mai subzistă

nicio imposibilitate a

reclamantei

de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Examinând cauza

prin prisma motivelor invocate în recurs și a

prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte

constată că recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente.

Circumstanțele

cauzei sunt în sensul că reclamanta U.V. s-a

adresat în luna septembrie 2006 cu o primă cerere Secției

Consulare a Ambasadei României la Chișinău pentru a depune actele necesare

redobândirii cetățeniei române în condițiile art. 12 alin. (3) din Legea

nr. 21/1991, solicitarea sa fiind respinsă pentru

motivul că trebuie să depună mai întâi o cerere de intenție pentru a fi

programată în vederea depunerii

documentelor

necesare. La data de 27 septembrie 2006, reclamantul a adresat o nouă

cerere

la care nu a primit nici un răspuns.

In raport cu circumstanțele cauzei și

obiectul acțiunii, instanța de

recurs

constată că în cauză există un refuz nejustificat al pârâtului, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

de a stabili data la care reclamantul

poate depune cererea de

redobândire a cetățeniei române, precum și faptul că, în speță, nu este vorba

doar de refuzul de soluționare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a

cererii respective, persoanei reclamante

refuzându-i-se

un drept elementar, respectiv dreptul de petiționare.

Înalta Curte are în vedere și faptul

că reclamanta nu a solicitat

soluționarea

favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române, ci doar

stabilirea datei la care va putea depune cererea

și documentele necesare în

vederea redobândirii cetățeniei române.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține

că întemeiat Curtea de apel a

apreciat că,

față de data depunerii petiției, a fost încălcat termenul rezonabil

de

soluționare a cererii reclamantului pentru stabilirea datei la care va fi

invitată să depună documentele necesare pentru redobândirea cetățeniei

române, în condițiile art. 10

1

și art.

12 din Legea nr. 21/1991.

Înalta Curte

constată că nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că

noțiunea de „termen rezonabil" nu este reglementată în legislația

națională sau că

termenul rezonabil consacrat în jurisprudența CEDO s-ar aplica în anumite

cazuri expres reglementate și exclusiv rezidenților din țara

a cărei cetățenie o solicită.

Este adevărat că Legea nr. 21/1991 nu

prevede

expressis verbis

un termen legal sau un termen rezonabil de

soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române depuse conform art. 10

1

și art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este direct aplicabil

în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, ca urmare a

consacrării lui prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

precum și în jurisprudența CEDO.

Totodată, este de reținut faptul că și

în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 - Dreptul la

bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de a

beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil

și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și

agențiilor Uniunii Europene.

În consecință, este de la sine înțeles

faptul că, în privința termenului rezonabil, deși acesta nu beneficiază de o

reglementare expresă în materia dedusă judecății, conduita autorității

administrative se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei.

Totodată, Curtea reține că instanța de

fond în mod corect a avut în vedere dispozițiile art. 10 din Convenția

europeană asupra cetățeniei, conform cărora fiecare stat parte trebuie să facă

astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui

atestat de cetățenie". Aceasta întrucât, atâta timp cât statul român și-a

asumat, în baza art. 10 din Legea nr. 21/1991, obligația de a acorda cetățenia

română persoanelor care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau cărora

această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, în calitate de stat

semnatar al respective Convenții are, conform dispozițiilor respective,

obligația de a respecta termenul rezonabil în procedura de examinare a

cererilor ce îi sunt adresate în acest sens.

Curtea are în vedere și faptul că nici

până la data soluționării prezentului recurs, pârâtul nu a făcut dovada

faptului că reclamanta ar fi fost invitată să depună documentele necesare

pentru a beneficia efectiv de dreptul său întemeiat pe dispozițiile art. 10

1

din Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii cetățeniei române.

Este neîntemeiată susținerea din

recurs referitoare la faptul că autoritatea judecătorească nu are competența de

a stabili termenul în care autoritatea publică a fost obligată, prin sentința

recurată, să primească cererea reclamantei, întrucât instanța de fond nu a

făcut altceva decât să soluționeze capătul de cerere cu care a fost legal învestită

în raport cu competența legală ce îi revine potrivit art. 18 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

In considerarea dispozițiilor Legii

nr. 21/1991, în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantului,

dar și față de dispozițiile art. 13 din același act normativ, care prevăd că în

prezent cererile de redobândire a cetățeniei române se pot depune atât la

Autoritatea Națională pentru Cetățenie, cât și la misiunile diplomatice sau la

oficiile consulare ale

României, în vederea

facilitării exercitării acestui drept de către solicitanți,

câtă vreme intimatul și-a exercitat dreptul la

alegere în sensul depunerii

solicitării la Ambasada României la

Chișinău, susținerile recurentului în sensul delegării totale a

responsabilității către prima autoritate nu pot fi

reținute, recurentul rămânând titularul obligației ce face obiectul

prezentei

cauze.

La pronunțarea

prezentei decizii, instanța are în vedere și practica

judiciară

anterioară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

In raport de toate aceste

considerente, Înalta Curte constată că

recursul

de față este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a

sentinței recurate în sensul dispozițiilor art. 304

pct. 9 sau art. 304 C. proc. civ.

, astfel încât, în temeiul art. 312

alin. (1) - (3) C. proc. civ.

și art. 20 din

Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva

sentinței civile nr. 626 din 3

februarie 2010 a Curții de Apel București, se

cția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 aprilie 2011.