ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2107/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta P.E. a chemat in judecata paratul

Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanței de contencios administrativ

ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestuia, prin

intermediul Ambasadei României la Chișinău, de a primi cererea reclamantei și

actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că din data de 20 septembrie 2006 a făcut

demersuri la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, în vederea

depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, și

fiind refuzată cu motivul că trebuie să depună mai întâi o cerere de intenție

în vederea programării în acest sens, a depus o astfel de cerere de intenție,

fără însă ca Secția Consulară să stabilească data prezentării reclamantei.

La data de 24

septembrie 2006 reclamanta a depus o cerere prealabila la Ministerul Afacerilor

Externe și Ambasada României la Chișinău și a invocat obligația de soluționare a

cererii intr-un termen rezonabil, ce nu poate depăși 6 luni termen care nu a fost

respectat de pârât.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

425 din 22 ianuarie 2010, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și

a admis acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtul să primească cererea

acesteia și actele necesare redobândirii cetățeniei române.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut următoarele:

Excepția prescripției

dreptului la acțiune nu este întemeiată, întrucât, deși reclamanta a susținut că

a formulat o primă cerere în anul 2006, totuși, aceasta a revenit cu o astfel de

cerere și ulterior, ceea ce înseamnă că, termenul de prescripție prevăzut de

art. 11 Legea nr. 554/2004 nu a fost depășit.

Pe fondul cauzei, a reținut

că termenul de mai mult de 6 luni, cât a trecut de la formularea cererii poate fi

considerat nerezonabil în accepțiunea art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei

adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997. Dreptul de soluționare într-un termen

rezonabil, reține instanța de fond, reprezintă o garanței pentru soluționarea echitabilă

atât în procedura prealabilă cât și în contencios, fiind statuat în Convenția europeană

a drepturilor omului.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe.

În motivarea recursului,

se arată că instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită

a legii, atunci când a apreciat că „refuzul pârâtului(…) nu poate fi justificat”

, având în vedere faptul că din jurisprudența europeană rezultă că un termen rezonabil

nu este neapărat un termen scurt și, că există o justificare argumentată a împrejurării

că reclamantei nu i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire

a cetățeniei române.

Recurentul susține că

pentru instanța de fond nu a avut relevanță starea obiectivă de fapt, invocată de

Ministerul Afacerilor Externe - „faptul că există un număr foarte mare de cereri

care depășește puterea de lucru a Secției Consulare a Ambasadei” - deși tocmai aceasta

a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii

consulare sub potențialul pe care Ministerul Afacerilor Externe îl învedera și pe

care și l-a dorit să se atingă în anii următori.

Recurentul susține apoi,

că la data formulării recursului, stadiul procesării cererilor de redobândire a

atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locații

a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău. Dar acumularea cererilor de

intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când

nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează

și astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi

programați cât mai repede în vederea depunerii actelor.

În lipsa unei culpe administrative,

recurentul consideră că nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ

(cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului dar care

nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și

să primească cererea reclamantulei.

Consideră recurentul că,

nu a fost indicat un temei legal pentru a sprijini ideea că stabilirea în cadrul

activității Ministerului Afacerilor Externe a unei ordini cronologice de procesare

a cererilor de redobândire a cetățeniei poate fi asimilată unui refuz nejustificat,

simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezelor cuprinse în definiția

legală a acestui termen juridic.

„Termenul rezonabil"

de soluționare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația română

de lege lata.

Recurentul mai menționează

că, durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudența CEDO dar,

chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condițiile

în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, durata

analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului față

de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic și care se bucură

de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu

se regăsește reclamanta.

Pe de altă parte, instanța

nu avea nici un temei legal pentru a obliga Ministerul Afacerilor Externe să primească

cererea reclamantei în termen de 6 luni iar sistemul românesc de drept, având origine

continentală (franceză și germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice

de interpretare a legii (conform dispozițiilor normative scrise) și este inacceptabil

ca instanța română să judece în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar,

specific spațiului anglo-saxon.

Determinarea termenului

rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în funcție de toate

circumstanțele relevante.

Recurentul susține apoi,

că având în vedere că legiuitorul a stabilit că numărul maxim de cereri primite

în interval de un an pentru fiecare oficiu consular nu poate depăși 30.000 de persoane,

și cum în baza de date a Secției Consulare a României în Republica Moldova se regăsesc

peste 300.000 de cereri de programare pentru depunerea dosarului de redobândire

a cetățenei, criteriul cronologic de programare, fixat deja în practica Ministerul

Afacerilor Externe a dobândit un deplin suport legal, și mai mult, are un caracter

obligatoriu atât față de autoritatea solicitată, cât și față de petenți.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În cauză, nu sunt întrunite

cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării

sau modificării hotărârii, deoarece prima instanță a reținut corect situația de

fapt în raport cu materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Critica recurentului privind

greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat

de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 12 alin.

(3) Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în

străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele

care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice

sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată

Comisiei pentru cetățenie.

Problema care se impune

a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie

să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului

legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit

un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui

asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și

ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte

trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind

dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea

unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită

după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces,

în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie «civilă»,

dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției

este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

În cauză, Înalta Curte

apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - 20 septembrie

2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în

sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene

a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța

de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un

număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare

a Ambasadei, deoarece autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru

respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

Totodată, stabilirea de

către instanță, în sarcina pârâtului a obligației de a primii cererea reclamantei,având

în vedere că cererea acesteia este mai veche de 6 luni a fost făcută în stricta

aplicare a cadrului legal existent în materie, ca o reparație echitabilă acordată

reclamantei pentru nesoluționarea cererii înregistrate de aceasta încă din septembrie

2006, aceasta în aplicarea dispozițiilor art. 10 Convenția Europeană pentru Cetățenie,

adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin

Legea nr. 396/2002 (dispoziții anterior citate) precum și a dispozițiilor art. 18

alin. (6) Legea contenciosului administrativ, potrivit cărora, „Instanța, soluționând cererea

(…) poate stabili, prin dispozitiv (…) un termen de executare”(…)

.

În aceste condiții, susținerea

recurentului privitoare la lipsa de temei juridic a hotărârii primei instanțe, în

ceea ce privește stabilirea acestei obligații în sarcina sa, este vădit nefondată.

Faptul că legiuitorul

român a hotărât să îmbunătățească cadrul legislativ în ceea ce privește procedura

de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei române

constituie un aspect irelevant în cauză, întrucât faptul că,

potrivit art. II din noua lege, începând cu 1 ianuarie 2010, în vederea înregistrării

cererilor de redobândire sau acordare a cetățeniei române, formulate în temeiul

dispozițiilor art. 10

1

Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, se vor înființa birouri teritoriale

în subordinea Direcției cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești, nu poate fi primit ca argument pertinent pentru justificarea nesoluționării

într-un termen rezonabil a cererii reclamantei, depusă în anul 2006, i

mposibilitatea

asigurării anterioare de către Statul Român a unui cadru administrativ corespunzător

pentru preluarea și analiza într-un termen rezonabil a cererilor de genul celei

în discuție, neputând fi opusă, așadar, reclamantei.

Pentru toate aceste considerente,

recursul formulat în cauză este nefondat și va fi respins, cu aplicarea și a dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor

Externe împotriva sentinței civile nr. 425 din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie

2011.