ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3139/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3139/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe obligarea

acestuia, prin intermediul Ambasadei României la Chișinău, să primească,

într-un termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii,

cererea reclamantului și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei

române.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că în luna septembrie 2006 s-a prezentat la

Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău în vederea depunerii

cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, însă a fost

refuzat cu recomandarea de a depune o cerere de intenție în vederea programării

în scopul depunerii cererii și actelor, programare ce s-ar putea realiza la un

interval de aproximativ 6 luni din momentul depunerii cererii de intenție.

A mai arătat

reclamantul că, deși s-a conformat și a depus cererea de intenție, nu a fost

încă programat, astfel că în data de 15 iunie 2009 s-a adresat cu o nouă cerere

scrisă, fără însă a primi răspuns.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul a invocat excepția lipsei dovezii calității de

reprezentant a semnatarului acțiunii (soluționată prin încheierea din 26

februarie 2010), și excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce

privește soluționarea cererii formulate în luna septembrie 2006, față de

dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, a

solicitat respingerea acțiunii, invocând numărul foarte mare de cereri și

astfel se depășește puterea de lucru a Secției Consulare a Ambasadei, invocând

și prevederile Legii nr. 354/2009 și ale O.U.G. nr. 5/2010.

instanțe

Prin Sentința nr.

1036 din 26 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescrierii dreptului la

acțiune, a admis acțiunea formulată de reclamant, obligând pârâtul ca într-un

termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri să

stabilească o zi pentru ca reclamantul să depună cererea și actele necesare cu

privire la redobândirea cetățeniei române.

reținute de prima instanță în motivarea soluției sale

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În privința excepției

prescrierii dreptului la acțiune, prima instanță a reținut că cererea

reclamantului nu a fost soluționată până la data introducerii acțiunii. Astfel,

reclamantul a formulat o primă cerere în anul 2006, însă, pentru că nu a primit

răspuns, a revenit cu o nouă cerere în iunie 2009, caz în care termenul de

prescriere a acțiunii se calculează în raport de acest moment (iunie 2009). Perioada

scursă de la data exprimării inițiale de depunere a cererii va fi avută în

vedere doar la aprecierea asupra depășirii termenului rezonabil.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut, în esență, că în luna ianuarie 2006 reclamantul s-a

adresat Secției Consulare a Ambasadei României de la Chișinău cu solicitarea de

a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a

cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996,

însă a fost refuzat, astfel încât în data de 15 iunie 2009 s-a adresat cu o

nouă cerere scrisă, fără însă a primi vreun răspuns.

Așa fiind, prima

instanță a reținut că termenul de mai mult de 6 luni, cât a trecut de la

formularea cererii (septembrie 2006), împrejurare necontestată de pârâtă, poate

fi considerat un termen nerezonabil de soluționare a cererii reclamantului de

redobândire a cetățeniei, în accepțiunea art. 10 din Convenția Europeană asupra

cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România

prin Legea nr. 396/2002, potrivit căreia „Fiecare stat parte trebuie să facă

astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui

atestat de cetățenie".

Or, această obligație

de soluționare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate etapele

eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective a

cererii, cât timp această din urmă e condiționată de anumite proceduri și

termene.

Totodată, prima

instanță a avut în vedere și prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar cât

privește invocarea dispozițiilor Legii nr. 354/2009 și O.U.G. nr. 5/2010 a

apreciat că nu sunt relevante în cauză, față de principiul tempus regit actum

și întrucât prin noile modificări și completări nu se înlătură competența

pârâtului de primire a cererilor de natura celei adresate de reclamant.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304

punctul 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-pârât a susținut, în esență, următoarele:

Potrivit

jurisprudenței europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt

și în cauză există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu

i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei.

Prima instanță nu a

avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deși

aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a

derulării procedurii consulare.

Totodată,

recurentul-pârât a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a

ajuns la un nivel satisfăcător și a afirmat că, în lipsa unei culpe

administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de

primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi obligat în baza

legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite

și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor care au depus

cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie

puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire

a cetățeniei.

Chiar în

eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru

prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de

redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată într-un termen rezonabil,

trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condițiile de existență

ale unui refuz nejustificat.

Recurentul-pârât a

menționat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamant,

nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a

fost decantată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar nu se

aplică decât în cazurile expres specificate.

Ordinea internă

stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de

depunere a dosarului, ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să

fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la

îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Termenul rezonabil de

procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele

relevante.

În legătură cu

eforturile autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea

situației generate de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei,

recurentul-pârât a menționat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru

aprobarea O.U.G nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar

potrivit acestui act, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei

vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în organizarea

Comisiei pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie,

astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea

situației.

În același context,

recurentul a invocat și O.U.G. nr. 5/2010 privind înființarea Autorității

Naționale pentru Cetățenie cu competențe în materia care interesează în speță,

arătând că birourile teritoriale ale acestei autorități sunt operaționale

începând cu data de 8 februarie 2010.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, constată că recursul nu este fondat.

fapt și de drept relevante

Înalta Curte constată

că reclamantul s-a adresat în luna iunie 2009 Secției Consulare a Ambasadei

României de la Chișinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va

putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de

documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996, și întrucât nu a primit răspuns,

la data de 16 septembrie 2009 a introdus cererea de chemare în judecată.

Cât privește

susținerea reclamantului, în sensul că în luna septembrie 2006 s-a adresat cu

aceeași solicitare însă nu a primit răspuns, constată că nu s-a făcut dovada

înregistrării acestei cereri.

Potrivit art. 12

alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau

reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române,

însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la

misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile

vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

Din analizarea

textului legal menționat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit

un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Așa fiind, erau

incidente prevederile art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie,

adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România

prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă

astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui

atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a

arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate

fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în

mod concret.

Curtea de la

Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie

«civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de

la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența

sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul

reclamantului și cel al autorităților competente.

În speță, Înalta

Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii

(iunie 2009) și data înregistrării acțiunii (16 septembrie 2009) nu poate

reprezenta o încălcare a garanției instituită de art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului privind soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile recurentului sunt întemeiate, prima instanță

pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca

neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 1036 din 26

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul M.S., ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 31 mai 2011.

Procesat

de GGC - NN