ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3139/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe obligarea acestuia, prin intermediul Ambasadei României la Chișinău, să primească, într-un termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cererea reclamantului și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în luna septembrie 2006 s-a prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău în vederea depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, însă a fost refuzat cu recomandarea de a depune o cerere de intenție în vederea programării în scopul depunerii cererii și actelor, programare ce s-ar putea realiza la un interval de aproximativ 6 luni din momentul depunerii cererii de intenție. A mai arătat reclamantul că, deși s-a conformat și a depus cererea de intenție, nu a fost încă programat, astfel că în data de 15 iunie 2009 s-a adresat cu o nouă cerere scrisă, fără însă a primi răspuns.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului acțiunii (soluționată prin încheierea din 26 februarie 2010), și excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește soluționarea cererii formulate în luna septembrie 2006, față de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, invocând numărul foarte mare de cereri și astfel se depășește puterea de lucru a Secției Consulare a Ambasadei, invocând și prevederile Legii nr. 354/2009 și ale O.U.G. nr. 5/2010.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 1036 din 26 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, a admis acțiunea formulată de reclamant, obligând pârâtul ca într-un termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri să stabilească o zi pentru ca reclamantul să depună cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române. 3. Considerentele reținute de prima instanță în motivarea soluției sale Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În privința excepției prescrierii dreptului la acțiune, prima instanță a reținut că cererea reclamantului nu a fost soluționată până la data introducerii acțiunii.

Astfel, reclamantul a formulat o primă cerere în anul 2006, însă, pentru că nu a primit răspuns, a revenit cu o nouă cerere în iunie 2009, caz în care termenul de prescriere a acțiunii se calculează în raport de acest moment (iunie 2009). Perioada scursă de la data exprimării inițiale de depunere a cererii va fi avută în vedere doar la aprecierea asupra depășirii termenului rezonabil. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că în luna ianuarie 2006 reclamantul s-a adresat Secției Consulare a Ambasadei României de la Chișinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996, însă a fost refuzat, astfel încât în data de 15 iunie 2009 s-a adresat cu o nouă cerere scrisă, fără însă a primi vreun răspuns.

Așa fiind, prima instanță a reținut că termenul de mai mult de 6 luni, cât a trecut de la formularea cererii (septembrie 2006), împrejurare necontestată de pârâtă, poate fi considerat un termen nerezonabil de soluționare a cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei, în accepțiunea art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit căreia „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie". Or, această obligație de soluționare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective a cererii, cât timp această din urmă e condiționată de anumite proceduri și termene.

Totodată, prima instanță a avut în vedere și prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar cât privește invocarea dispozițiilor Legii nr. 354/2009 și O.U.G. nr. 5/2010 a apreciat că nu sunt relevante în cauză, față de principiul tempus regit actum și întrucât prin noile modificări și completări nu se înlătură competența pârâtului de primire a cererilor de natura celei adresate de reclamant. 4. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut, în esență, următoarele: Potrivit jurisprudenței europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și în cauză există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei.

Prima instanță nu a avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deși aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare. Totodată, recurentul-pârât a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător și a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei.

Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condițiile de existență ale unui refuz nejustificat. Recurentul-pârât a menționat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate. Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante. În legătură cu eforturile autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației generate de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, recurentul-pârât a menționat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în organizarea Comisiei pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea situației.

În același context, recurentul a invocat și O.U.G. nr. 5/2010 privind înființarea Autorității Naționale pentru Cetățenie cu competențe în materia care interesează în speță, arătând că birourile teritoriale ale acestei autorități sunt operaționale începând cu data de 8 februarie 2010. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul nu este fondat.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante Înalta Curte constată că reclamantul s-a adresat în luna iunie 2009 Secției Consulare a Ambasadei României de la Chișinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996, și întrucât nu a primit răspuns, la data de 16 septembrie 2009 a introdus cererea de chemare în judecată. Cât privește susținerea reclamantului, în sensul că în luna septembrie 2006 s-a adresat cu aceeași solicitare însă nu a primit răspuns, constată că nu s-a făcut dovada înregistrării acestei cereri.

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie. Din analizarea textului legal menționat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. Așa fiind, erau incidente prevederile art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În speță, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii (iunie 2009) și data înregistrării acțiunii (16 septembrie 2009) nu poate reprezenta o încălcare a garanției instituită de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt întemeiate, prima instanță pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică.

2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 1036 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul M.S., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 mai 2011. Procesat de GGC - NN