ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5586/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta V.O. a chemat în judecată

Ministerul Afacerilor Externe pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie

obligat pârâtul să-i stabilească o zi pentru a depune cererea de redobândire a

cetățeniei române și actele necesare, într-un termen rezonabil, scurt, de maxim

30 de zile.

În fapt, reclamanta a

arătat că în august 2006 s-a prezentat la secția consulară a Ambasadei României

din Chișinău, instituție competentă să primească cererile de redobândire a

cetățeniei române din partea solicitanților, foști cetățeni români și

descendenți ai acestora până la gradul II, care au domiciliul în Republica

Moldova, pentru a depune cererea și actele necesare redobândirii cetățeniei

române.

S-a prezentat

personal cu cererea însă i s-a comunicat că trebuie să facă o cerere scrisă de

programare prin poștă pentru a fi invitată să depună cererea de redobândire a

cetățeniei române împreună cu actele ce demonstrează că îndeplinește condițiile

legale.

A formulat o noua

cerere la 22 iunie 2009 la care de asemenea nu i s-a răspuns.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâtul a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 859

din 17 februarie 2010, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune și a

admis acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtul să stabilească o zi pentru

primirea cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare, în termen

de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut următoarele:

Cu privire la excepția

prescrierii dreptului la acțiune s-a reținut că este neîntemeiată, întrucât ultimele

cereri ale reclamantei sunt depuse în termenul de 6 luni anterior introducerii acțiunii.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că cererea este întemeiată, deoarece un termen de 6 luni numai pentru depunerea

cererii și documentelor necesare soluționării unei cereri de redobândire a cetățeniei

române este mult prea mare dacă ne raportăm la cererile din 2009 și nu și la aceea

din anul 2006.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe.

Recurentul a susținut,

în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare

greșită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, instanța de fond

a condamnat în contencios administrativ autoritatea publică pârâtă fără a se fi

dovedit că există un refuz nejustificat de soluționare a cererii or, între factorul

volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorității române de a organiza

pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru soluționarea cererilor într-un

termen cât mai scurt, nu se poate pune semnul echivalenței.

Recurentul a mai susținut

că instanța nu avea nici un temei legal pentru a obliga Ministerul Afacerilor Externe

la stabilirea unei date pentru primirea cererii în termen de 30 de zile, întrucât

determinarea termenului rezonabil se stabilește în funcție de toate circumstanțele

relevante, noțiunea de termen rezonabil nefiind sinonimă cu aceea de termen scurt.

În ce privește eforturile

Ministerul Afacerilor Externe de a găsi soluții „de lege ferenda”, la data de 19

noiembrie 2009, a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 36/2009 care modifică și completează Legea nr. 21/1991 și potrivit cu care,

cererile de recunoaștere a cetățeniei române vor putea fi înregistrate și la birourile

teritoriale din subordinea Direcției pentru Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției.

În același sens, susține

recurentul, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni pot depune cererea și

la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie fără nici o restricție privind

domiciliul sau o prealabilă programare.

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale

incidente în materia supusă controlului judiciar, și cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reglementând obiectul

acțiunii judiciare, art. 8 alin. (1), Teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede

că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră

vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen

sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul

de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea

sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În înțelesul acestei legi,

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri rezidă în faptul de a nu răspunde

solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege

nu se prevede alt termen [art. 2 alin. (1) lit. h].

În cauză, așa cum corect

a constatat și instanța de fond, nu se poate reține susținerea pârâtului, potrivit

căreia nu este vorba de un refuz nejustificat, deoarece faptul că cererea reclamantei

va fi soluționată la o dată neprecizată echivalează cu exprimarea explicită a voinței

de a nu rezolva cererea într-un termen rezonabil.

Legiuitorul a reglementat,

prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor care au domiciliul

sau reședința în străinătate de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române,

însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile

sau oficiile consulare competente ale României, fără a stabili și un termen în care

autoritățile române trebuie să proceseze astfel de cereri.

Convenția Europeană pentru

Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România

prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10, că „fiecare stat parte trebuie

să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Obligația astfel instituită

subsumează, în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar aprecierea caracterului

rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție

de toate circumstanțele relevante și ținând cont de criteriile consacrate în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, în special complexitatea cauzei, comportamentul

reclamantului și cel al autorităților competente.

Din această perspectivă,

nu se poate face abstracție de faptul că cererea reclamantei de a fi programată

pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii cetățeniei nu a fost soluționată

nici până la această dată.

Prin urmare, având în

vedere și faptul că măsurile preconizate pentru deblocarea impasului creat, la care

s-a făcut referire în motivarea cererii de recurs, nu au devenit operaționale, se

impune a se concluziona că limita rezonabilității în soluționarea cererii reclamantei,

raportat desigur și la obiectul acesteia, a fost depășită, motiv pentru care soluția

adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.

Reținând, față de cele

expuse, că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună casarea sau modificarea

hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor

Externe împotriva sentinței civile nr. 859 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie

2011.