Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.11.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4689/2010

HOTĂRÂRE
02.11.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4689/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul P.S. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, obligarea pârâtului să-i numească o zi, în termen de 30 de zile pentru depunerea cererii și actelor necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în septembrie 2006 s-a adresat cu o primă cerere scrisă secției consulare a Ambasadei României din Chișinău, însă angajații instituției au refuzat primirea cererii, drept pentru care cererea de redobândire a cetățeniei române a fost reiterată la data de 03 iulie 2009. În opinia reclamantului, îngrădirea depunerii acestor cereri încalcă prevederile art. 12 alin. (2) și (3) din Legea nr. 21/1991 și art. 10 din Convenția Europeană.

Prin sentința civilă nr. 903 din 19 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției ca neîntemeiată, a admis cererea reclamantului P.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să stabilească și să comunice reclamantului o zi pentru depunerea cererii de redobândire și a actelor anexe, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată, întrucât reclamantul a introdus cererea în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, instanța de fond, având în vedere prevederile Legii nr. 21/1991 și ale Legii nr. 554/2004 care nu derogă de la termenul general de 30 de zile în care trebuie soluționată cererea, a constatat că a fost depășit termenul rezonabil, prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățenie, deoarece nici până la momentul introducerii acțiunii, reclamantul nu a fost invitat să depună cererea de redobândire a cetățeniei. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs și a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii de fond ca neîntemeiată. În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul susține că vătămarea pretinsă de intimată nu este suficientă pentru a atrage condamnarea în contencios a autorității publice solicitate, fiind necesară dovedirea refuzului nejustificat de a îndeplini obligațiile administrative impuse de lege. Pentru instanța de fond, precizează recurentul, nu a avut relevanță starea obiectivă invocată de Ministerul Afacerilor Externe, deși tocmai aceasta a determinat situația specifică derulării procedurii consulare sub potențialul pe care Ministerul Afacerilor Externe îl învedera și pe care și l-a dorit să se atingă în următorii ani. Corect este să menționăm, a specificat recurentul, că stadiul procesării cererilor de redobândire a cetățeniei a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locații a secției consulare a Ambasadei României la Chișinău.

Dar acumularea cererilor de intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi programați cât mai repede în vederea depunerii actelor. Nu se poate pune un semn al echivalenței, apreciază recurentul, între factorul volitiv, definit ca sursă al refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândirea cetățeniei.

În lipsa unei culpe administrative, recurentul consideră că nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantei, dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantei. Recurentul mai menționează că durata termenului rezonabil a fost decantată în jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește reclamanta.

Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante. Pe de altă parte, susține recurentul, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nici o restricție și fără nici o condiționare de o programare prealabilă. Examinând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată. Critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive: Într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie". În același sens sunt, de asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, art. intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinească atribuțiile într-un termen rezonabil". Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantei și cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - septembrie 2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a secției consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate.

Prin urmare, așa cum în mod corect a precizat și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

În considerarea dispozițiilor Legii nr. 21/1991, în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantului, dar și față de dispozițiile art. 13 din același act normativ, care prevăd că în prezent cererile de redobândire a cetățeniei române se pot depune atât la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, cât și la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, în vederea facilitării exercitării acestui drept de către solicitanți, câtă vreme intimatul și-a exercitat dreptul la alegere în sensul depunerii solicitării la Ambasada României la Chișinău, susținerile recurentului în sensul delegării totale a responsabilității către prima autoritate nu pot fi reținute, recurentul rămânând titularul obligației ce face obiectul prezentei cauze.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe, împotriva sentinței civile nr. 903 din 19 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-09-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3644/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanții T.M. și T.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Ex
ÎCCJ 2011-04-19
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2316/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta U.V., în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, a solicitat obligarea p
ÎCCJ 2011-02-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 609/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul C.V., în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, a solicitat obligarea
ÎCCJ 2010-09-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3843/2010
prescrierii dreptului la acțiune față de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la data introducerii acțiunii fiind împlinit termenul de 6 luni care curge de la data când s-a împlinit intervalul legal de răspuns pentru prima
ÎCCJ 2010-09-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3844/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la 18
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă