ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5046/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul U.A. a solicitat în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe obligarea acestuia, prin secția consulară

- Ambasada României la Chișinău să-i primească de îndată, în termen de 30 de zile

de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța, cererea de redobândire

a cetățeniei române, însoțită de actele doveditoare și să le transmită Comisiei

pentru Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că în septembrie 2006 s-a adresat secției consulare - Ambasada

României la Chișinău în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei, conform

art. 12 din Legea nr. 21/1991. Întrucât accesul în sediul ambasadei pentru depunerea

unei astfel de cereri era condiționat de prezentarea invitației din partea ambasadei,

a fost îndrumat verbal să solicite prin scrisoare recomandată o programare pentru

depunerea acestei cereri.

Reclamantul a considerat

că refuzul secției consulare la Chișinău de a primi cererea de redobândire a cetățeniei

și condiționarea acestei primiri de o solicitare pentru programare este nejustificat

și discriminatoriu, având în vedere dispozițiile art. 10

1

din Legea

nr. 21/1991.

Prin întâmpinare, pârâtul

a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că la data introducerii

cererii în instanță se împlinise termenul de 6 luni în care reclamantul trebuia

să formuleze acțiunea. De asemenea, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant

a persoanei care a semnat cererea de chemare în judecată, având în vedere diferențele

dintre semnătura existentă pe acțiune și semnătura de pe cererea pe care reclamantul

a adresat-o pârâtei.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

936 din 23 februarie 2010 a respins excepția lipsei calității de reprezentant și

excepția prescripției dreptului la acțiune și a admis acțiunea formulată de reclamant,

obligând pârâtul să stabilească o dată pentru primirea cererii și a actelor necesare

redobândirii cetățeniei române de către reclamant în termen de 30 de zile de la

data rămânerii irevocabile a sentinței.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut următoarele:

- Excepția prescripției

dreptului la acțiune este neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 11 alin.

(5) din Legea nr. 554/2004 și de conținutul cererii din 1 iulie 2009, formulată

de reclamant.

Nici excepția lipsei calității

de reprezentant nu poate fi primită, întrucât, reține instanța, cererea a fost semnată

de reclamant iar eventualele diferențe dintre semnături nu conduc la nulitatea acțiunii.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că apărarea pârâtei potrivit căreia dispozițiile Legii nr. 21/1991 și cele

ale Legii nr. 554/2004 nu pot fi respectate din cauza capacității limitate a secției

consulare de a procesa dosarele nu poate fi primită, atâta vreme cât, pe de o parte,

pârâta nu a probat acest fapt, iar pe de altă parte, având în vedere Legea nr. 554/2004,

soluționarea cererii trebuia făcută în termen de 30 de zile de la formulare.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând sentința pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recurentul a susținut

că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 105 alin.

(2).

Astfel, susține recurentul,

la dosar nu există dovada faptului că reclamantul și-a asumat acest litigiu or,

promovarea unei acțiunii în justiție este efectul exercitării dreptului său de dispoziție.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs se susține că instanța a făcut o interpretare greșită a legii (art.

304 pct. 9 C. proc. civ.) reținând că „dispozițiile imperative ale Legii nr. 554/2004

„impun” soluționarea cererilor într-un termen de 30 de zile”, întrucât numai vătămarea

nu este suficientă în contenciosul administrativ, fiind necesar să se dovedească

și existența unui refuz nejustificat.

Astfel, susține recurentul,

nu se poate pune semnul egalității între factorul volitiv definit ca sursă a refuzului,

indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv

al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova

spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române și

pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.

Recurentul a mai susținut

și că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta

termenele de primire a cererilor și de a le impune apoi pârâtului.

Cât privește noțiunea

de termen rezonabil, s-a susținut că aceasta a fost „decantată” numai în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului și nu se aplică decât în cazurile expres specificate.

Recursul este nefondat.

Excepția prescripției

dreptului material la acțiune al reclamantului, invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe, este neîntemeiată și în mod corect a fost respinsă de prima instanță.

Refuzul nejustificat de

a i se primi cererea și de a i se stabili o dată de primire a actelor necesare redobândirii

cetățeniei române se raportează la conținutul cererii formulate de reclamant la

data de 1 iulie 2009 și cum acțiunea în justiție a fost înregistrată la data de

21 septembrie 2009, nu sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (5) cu referire

la art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Soluția instanței de fond

este corectă și cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant, deoarece,

pe de o parte cererea a fost semnată de reclamant, neexistând dovezi în sens contrar,

iar pe de altă parte, așa-zisele diferențe de semnături nu atrag sancțiunea nulității

absolute invocată de pârât.

Pe fondul cauzei în mod

corect Curtea de Apel a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată.

Astfel, poziția autorității

pârâte este evident una de natură a aduce reclamantului o vătămare în sensul

art. 1 din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât demersurile sale pornite

încă din anul 2006 au rămas fără rezolvare chiar și la momentul judecării prezentului

recurs.

Fără a face abstracție

de faptul notoriu că secția consulară a Ambasadei Române din Republica Moldova se

confruntă cu un număr foarte mare de cereri de genul celei în discuție și că din

lipsa unui spațiu corespunzător procesarea lor se face în ordine cronologică, deci

obiectiv procedura nu poate fi parcursă într-un termen scurt, în speță termenul

de aproape 3 ani - din anul 2006 este evident unul nerezonabil.

Legea nr. 21/1991 privind

cetățenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor întemeiate pe

acest act normativ, însă potrivit art. 10 Convenția europeană asupra cetățeniei,

adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea

nr. 396/2002 fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen

rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Cum nici legiuitorul național

și nici Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 6) nu explicitează noțiunea

de termen rezonabil, judecătorului îi revine sarcina de a aprecia, în funcție de

circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, asupra caracterului rezonabil

al termenului în care se primesc, se înregistrează sau se soluționează cererile

de redobândire a cetățeniei române.

Or, în speță, judecătorul

fondului s-a conformat întocmai jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, invocate chiar de recurent, care a statuat că noțiunea de „termen rezonabil”

fără a fi sinonimă cu cea de „termen scurt” se raportează la toate circumstanțele

concrete ale cazului.

Pentru cele expuse, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 recursul va fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 936 din 23 februarie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 17 noiembrie 2010.