ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1768/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 22 iunie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.B. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul M.A.E. obligarea acestuia, prin secția Consulară -

Ambasada României la Chișinău să-i primească într-un termen de 30 de zile

cererea de redobândire a cetățeniei Române, însoțită de actele doveditoare.

Prin sentința nr. 3496

din 27 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul C.B. în

contradictoriu cu pârâtul M.A.E.

Pentru a hotărâ

astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat prin cererea

adresată misiunii diplomatice a României la Chișinău, potrivit art. 12 alin. (2)

din Legea 21/1991, redobândirea cetățeniei române, autoritatea publică

competentă având obligația de a înregistra cererea formulată în vederea

parcurgerii procedurii prevăzută de dispozițiile Legii nr. 21/1991.

S-a mai reținut că reclamantul

s-a adresat secției Consulare - Ambasada României la Chișinău în luna decembrie 2008 în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei,

solicitare însă refuzată de autoritatea pârâtă întrucât accesul în sediul

ambasadei era condiționat de prezentarea invitației din partea ambasadei.

Deși Secția Consulară

avea obligația de a-i răspunde reclamantului într-un termen de 30 de zile de la

data la care a luat cunoștință de solicitare, acest lucru nu s-a întâmplat.

Astfel, reclamantul a

apreciat refuzul secției Consulare la Chișinău de a primi cererea de redobândire a cetățeniei și condiționarea acestei primiri de o solicitare pentru

programare nejustificat și discriminatoriu, având în vedere dispozițiile art. 10

1

din Legea 21/1991, ale art. 2 și 8 din Legea 554/2004.

Prima instanță a mai reținut

că legea specială în materie, respectiv Legea nr. 21/1991, nu prevede un termen

în care autoritatea pârâtă cu atribuții în domeniu are obligația de a soluționa

cererile formulate de persoane care doresc redobândirea cetățeniei române, astfel

că se impune respectarea dispozițiilor cuprinse în norma generală și a

dreptului oricărui cetățean la soluționarea cererii într-un termen rezonabil.

Pe de altă parte,

această procedură de acordare sau redobândire a cetățeniei române presupune

examinarea unor aspecte de fapt și de drept care se desfășoară într-un interval

apreciabil în timp, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispozițiilor legale

menționate în această procedură sunt implicate și alte organisme ale autorității

publice, în afara pârâtului.

Totodată, instanța

apreciază că nici dispozițiile art. 9 din Convenția Europeană asupra

cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002,

raportat la art. 10 din același act nu sunt aplicabile în cauză, întrucât reclamantul

- cetățean moldovean nu domiciliază pe teritoriul statului a cărei cetățenie o

solicită.

Astfel, dispozițiile art.

9 prevăd obligarea statelor semnatare a Convenției Europene de a facilita

pentru cazurile și în condițiile prevăzute de dreptul său, redobândirea cetățeniei

de către persoanele care o aveau și care domiciliază în mod obișnuit și legal

pe teritoriul său, iar dispozițiile art. 10 prevăd soluționarea acestor cereri

într-un termen rezonabil.

În acest sens, caracterul

rezonabil al termenului de soluționare a cererii trebuie raportat la criterii

obiective de apreciere care să vizeze faptul că, în mod evident, în cauză nu

este vorba de un refuz nejustificat de soluționare, că legea specială, (la care

face de altfel trimitere și Convenția Europeană, atunci când se referă la

condițiile prevăzute de dreptul intern) nu prevede un termen de soluționare și

că revine unei singure secții consulare a statului român, competența de

înregistrare, verificare și înaintare a documentelor necesare redobândirii

cetățeniei române.

În concluzie, Curtea

de apel a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea 554/2004, termenul rezonabil de soluționare a cererii nefiind

depășit, în condițiile în care reclamantul s-a adresat pentru prima dată

pârâtului cu 6 luni anterior sesizării instanței de judecată.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs, în termen legal reclamantul C.B.

Mai înainte însă de

analizarea oricărui alt aspect privitor la recursul de față, urmează a se

constata că acesta nu a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în

cuantum de 2 lei și timbru mobil judiciar în valoare de 0,15 lei, deși

recurentul a fost citat cu această mențiune (fila 9 dosar).

În consecință, având

în vedere dispozițiile art. 11 alin. (1) raportat la cele ale art. 3 lit. m) alin.

(2) și ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, precum și cele ale art. 9

din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995,

potrivit cărora sunt supuse taxelor judiciare de timbru și căile de atac

împotriva hotărârilor judecătorești, taxe care se plătesc anticipat, dovada

achitării acestora atașându-se la cererea de recurs, potrivit dispozițiilor art.

302 alin. (2) din C.proc.civ, raportat la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

urmează ca pentru neîndeplinirea obligației de plată, până la acest termen, în

temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, recursul declarat în cauză să

fie anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de C.B. împotriva

sentinței nr. 3496 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII- a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2010.