ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 654/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul D.V. a solicitat instanței obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Externe să-i primească în termen rezonabil cererea de redobândire a cetățeniei române. Reclamantul a arătat în esență ca la data de 13 septembrie 2006 a depus cererea de intenție pentru a fi programat în vederea depunerii cererii, conform reglementărilor interne ale Ambasadei Române la Chișinău, însă nu a primit nici un răspuns.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune având în vedere faptul că reclamantul a sesizat instanța cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că nu poate procesa cererea reclamantului cu prioritate față de alte cereri, depuse anterior, iar personalul din cadrul Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău este subdimensionat în raport cu numărul cererilor existente în lucru. Prin sentința civilă nr. 2171 din 26 mai 2009 Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul să primească de îndată cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că excepția invocată este nefondată, deoarece pârâtul nu a depus la dosar dovada datei la care a înregistrat cererea de intenție a reclamantului, în raport cu care se calculează termenul prevăzut de art. 11 Legea nr. 554/2004. De asemenea, instanța de fond a mai constatat că pârâtul nu a dovedit în niciun mod existența unui număr foarte mare de scrisori de intenție în raport cu capacitățile de procesare a acestora și prin urmare nu a putut reține această apărare. Chiar dacă situația invocată de pârât ar fi reală, se observă o atitudine inexplicabilă de pasivitate din partea acestei autorități, care nu a întreprins niciun demers pentru remedierea sau cel puțin atenuarea problemelor și care nu pare să observe că prin această atitudine împiedică Statul Român să-și îndeplinească obligația de examinare a cererilor, obligație asumată prin Legea nr. 21/1991.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că față de împrejurarea că există un răspuns administrativ al MAE ce a fost comunicat reclamantului, judecătorul fondului trebuia să analizeze dacă acesta încorporează un refuz nejustificat și, cu atât mai mult, dacă acesta poate fi considerat ca exprimând o restricționare a realizării unui drept sau interes legitim.

Justificarea refuzului îndeplinirii operațiunii învederate de reclamant (programarea datei pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei) nu poate atrage condamnarea autorității administrative solicitate deoarece contenciosul administrativ (varietate a răspunderii civile delictuale) sancționează exclusiv culpa administrativă (prin dovedirea unei forme de vinovăție) și nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuții (prezumat relativ, conform art. 1 din Legea nr. 554/ 2004, a constitui un prejudiciu prin vătămarea adusă de încălcarea unui drept sau interes legitim al petiționarului). Corect este să menționăm că, la data prezentei, stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locații a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău.

Dar acumularea cererilor de intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează și astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi programați cât mai repede în vederea depunerii actelor. În lipsa unei culpe administrative, recurentul consideră că nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantului.

De aceea, recurentul apreciază că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei și de a le impune apoi subscrisului, potrivit autorității lucrului judecat, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea activității secției consulare a Ambasadei României în Republica Moldova. „Termenul rezonabil" de soluționare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația română de lege lata.

Pe de o parte, instanța nu avea nici un temei legal pentru a obliga MAE la stabilirea datei de depunere a cererii în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, iar sistemul românesc de drept, având origine continentală (franceză și germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a legii (conform dispozițiilor normative scrise) și este inacceptabil ca instanța română să judece în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spațiului anglo-saxon.

Recurentul mai menționează că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudența CEDO dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește reclamantul. Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

Pe de altă parte, este de notorietate faptul că situația de la Secția Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova nu se mai regăsește la nicio altă secție a rețelei misiunilor diplomatice române deoarece, excluzând România, Republica Moldova este țara cu cel mai mare număr de cetățeni de etnie română. De aceea, procedura de programare a depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu se va regăsi la secțiile consulare din țări, precum Canada, unde se află de-asemenea persoane ce-și doresc redobândirea cetățeniei române. Examinând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare . Instanța de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată. Critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive: Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române. Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii – septembrie 2006 – și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2171 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.