ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 912/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul L.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele necesare in maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 1.000 RON și daune cominatorii de 100 de RON pe fiecare zi de întârziere din momentul introducerii cererii de chemare în judecată și până la momentul primirii efective a cererii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 22 martie 2006 a adresat o cerere scrisă către Sec ț ia Consulară a Ambasadei României din Chișinău, fără a primi răspuns, precizând că s-a prezentat și personal pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei, însă personalul Secției Consulare a refuzat primirea, motiv pentru care la data de 13 noiembrie 2009 a solicitat pârâtului să înainteze cererea de redobândire a cetățeniei, pentru înregistrare, la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că nu poate procesa cererea reclamantului cu prioritate față de alte cereri, depuse anterior, iar personalul din cadrul Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău este subdimensionat în raport cu numărul cererilor existente în lucru.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1661 din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată, a obligat pârâtul să primească cererea de redobândire a cetățeniei române și actele aferente în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe, precum și la 1.000 RON daune morale către reclamant, respingând cererea privind daunele cominatorii. Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul și-a manifestat intenția de redobândire a cetățeniei române la data de 22 martie 2006 și ulterior la 13 noiembrie 2009, fără să fie programat pentru depunerea efectivă a documentelor necesare, iar pârâtul nu a dovedit în niciun mod existența unui număr foarte mare de scrisori de intenție în raport cu capacitățile de procesare a acestora astfel cum susține prin întâmpinare.

Referitor la daunele morale, prima instanță a apreciat că refuzul pârâtului de a înregistra documentele pentru redobândirea cetățeniei este de natură a prejudicia demnitatea reclamantului, iar în privința daunelor cominatorii a avut în vedere modalitatea specială de punere în executare a hotărârilor pronunțate în contenciosul administrativ, prevăzută de art. 24 și următoarele din Legea nr. 554/2004. 4. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, următoarele: Prima instanță a constatat în mod greșit că „pârâtul nu a dovedit în niciun mod existența unui număr foarte mare de scrisori de intenție în raport cu capacitățile de procesare a acestora” astfel cum a arătat în apărările sale.

Potrivit jurisprudenței europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i-a fost stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei. În al doilea rând, justificarea refuzului îndeplinirii operațiunii învederate de reclamant (primirea cererii în termen de 30 de zile) nu poate atrage condamnarea autorității administrative solicitate deoarece contenciosul administrativ sancționează exclusiv culpa administrativă (prin dovedirea unei forme de vinovăție) și nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuții (fapt prezumat numai relativ a constitui un prejudiciu prin vătămarea adusă de încălcarea unui drept sau interes legitim al petiționarului, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004).

Prima instanță nu a avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deși aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare. Totodată, recurentul-pârât a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător și a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei.

Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată înr-un termen rezonabil, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condițiile de existență ale unui refuz nejustificat. Recurentul-pârât a menționat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamanți, nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudența CEDO, dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate. Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante. În legătură cu eforturile autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației generate de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, recurentul - pârât a menționat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în organizarea Comisiei pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea situației.

În același context, recurentul a invocat și O.U.G. nr. 5/2010 privind înființarea Autorității Naționale pentru Cetățenie cu competențe în materia care interesează în speță, arătând că birourile teritoriale ale acestei autorități sunt operaționale începând cu data de 8 februarie 2010. În ceea ce privește daunele morale, recurentul a arătat că acestea nu pot fi acordate fără ca reclamantul să fi afirmat, cel puțin, ceea ce instanța de fond a crezut că reprezintă prejudiciul moral suferit de aceasta. Astfel, respectiva „prejudiciere a demnității" a reclamantului este un element vag definit, nereclamat de partea care a acționat în judecată și care nu are capacitatea necesară de a induce ideea că suma de 1.000 de RON este o compensare adecvată pentru „timpul scurs de la prima cerere formulată", circumstanță care nu constituie o daună emoțională și nici nu afectează prestigiul social al reclamantului.

Totodată, a arătat că, în materia daunelor morale, realitatea daunei, fie emoțională, fie o atingere adusă onoarei sau prestigiului social, trebuie demonstrată întotdeauna, ipoteză ce nu se regăsește în speță. Reclamantul trebuia să dovedească modul în care i-a fost prejudiciată demnitatea. A mai susținut recurentul că soluția instanței de admitere a cererii reclamantului constituie o măsură reparatorie suficientă care nu mai necesită și alte despăgubiri, sub rezerva unor daune materiale, împrejurare neîntâlnită în cauză. 5. Apărarea intimatei-reclamante Prin concluziile scrise formulate în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul este fondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Înalta Curte reține că reclamantul s-a adresat în luna martie 2006 Secției Consulare a Ambasadei României de la Chișinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996, iar în luna noiembrie 2009 s-a adresat cu o nouă cerere, cu același conținut, însă nu a primit răspuns la niciuna dintre cereri, astfel că a introdus acțiune înregistrată la 23 noimebrie 2009. Pornind de la această situație de fapt, soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

În ceea ce privește criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente, miza litigiului.

Or, din această perspectivă, se constată că trecerea unui termen de trei ani și jumătate de la data primei cereri este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii. Din acest punct de vedere prima instanța a dat o rezolvare corectă cauzei obligând pârâtul să primescă cererea de redobândire a cetățeniei române și actele aferente în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței.

Referitor la motivul de recurs privind acordarea daunelor morale constată că este întemeiat. Pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci reclamantul trebuie să dovedească daunele suferite. Indiferent dacă suma solicitată de reclamant este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității, or, în speță, acestea nu au fost dovedite. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) – (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că înlătură obligarea recurentului - pârât la plata daunelor morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1661 din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că înlătură obligarea recurentului-pârât la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de daune morale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2011.