ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 912/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 912/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.

Obiectul acțiunii

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, reclamantul L.S. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia

să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele

necesare in maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței.

Totodată,

reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 1.000

RON și daune cominatorii de 100 de RON pe fiecare zi de întârziere din momentul

introducerii cererii de chemare în judecată și până la momentul primirii

efective a cererii.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 22 martie 2006 a adresat

o cerere scrisă către Sec

ț

ia Consulară

a Ambasadei României din Chișinău, fără a primi răspuns, precizând că s-a

prezentat și personal pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei, însă

personalul Secției Consulare a refuzat primirea, motiv pentru care la data de

13 noiembrie 2009 a solicitat pârâtului să înainteze cererea de redobândire a

cetățeniei, pentru înregistrare, la Secția Consulară a Ambasadei României la

Chișinău.

Prin

întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că nu poate

procesa cererea reclamantului cu prioritate față de alte cereri, depuse

anterior, iar personalul din cadrul Secției Consulare a Ambasadei României la

Chișinău este subdimensionat în raport cu numărul cererilor existente în lucru.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin

sentința nr. 1661 din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată, a obligat

pârâtul să primească cererea de redobândire a cetățeniei române și actele

aferente în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei

sentințe, precum și la 1.000 RON daune morale către reclamant, respingând

cererea privind daunele cominatorii.

Pentru

a adopta această soluție, prima instanță a reținut, în esență,

că

reclamantul și-a manifestat intenția de redobândire a cetățeniei române la data

de 22 martie 2006 și ulterior la 13 noiembrie 2009, fără să fie programat

pentru depunerea efectivă a documentelor necesare, iar pârâtul nu a dovedit în

niciun mod existența unui număr foarte mare de scrisori de intenție în raport

cu capacitățile de procesare a acestora astfel cum susține prin întâmpinare.

Referitor

la daunele morale, prima instanță a apreciat că refuzul pârâtului de a

înregistra documentele pentru redobândirea cetățeniei este de natură a

prejudicia demnitatea reclamantului, iar în privința daunelor cominatorii a

avut în vedere modalitatea specială de punere în executare a hotărârilor

pronunțate în contenciosul administrativ, prevăzută de art. 24 și următoarele

din Legea nr. 554/2004.

exercitat în cauză

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

În

motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, următoarele:

Prima

instanță a constatat în mod greșit că „pârâtul nu a dovedit în niciun mod

existența unui număr foarte mare de scrisori de intenție în raport cu

capacitățile de procesare a acestora” astfel cum a arătat în apărările sale.

Potrivit

jurisprudenței europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt

și că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i-a

fost stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei.

În al

doilea rând, justificarea refuzului îndeplinirii operațiunii învederate de

reclamant (primirea cererii în termen de 30 de zile) nu poate atrage

condamnarea autorității administrative solicitate deoarece contenciosul

administrativ sancționează exclusiv culpa administrativă (prin dovedirea unei

forme de vinovăție) și nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuții

(fapt prezumat numai relativ a constitui un prejudiciu prin vătămarea adusă de

încălcarea unui drept sau interes legitim al petiționarului, conform art. 1 din

Legea nr. 554/2004).

Prima

instanță nu a avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea

pârâtă, deși aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația

specifică a derulării procedurii consulare.

Totodată,

recurentul-pârât a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a

ajuns la un nivel satisfăcător și a afirmat că, în lipsa unei culpe

administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de

primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi obligat în baza

legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite

și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor care au depus

cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie

puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire

a cetățeniei.

Chiar în

eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru

prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de

redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată înr-un termen rezonabil, trebuia

analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condițiile de existență ale unui

refuz nejustificat.

Recurentul-pârât

a menționat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de

reclamanți, nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata

acestui termen a fost decantată în jurisprudența CEDO, dar nu se aplică decât

în cazurile expres specificate.

Ordinea

internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii

de depunere a dosarului, ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să

fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la

îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Termenul

rezonabil de procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate

circumstanțele relevante.

În

legătură cu eforturile autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru

rezolvarea situației generate de primirea cererilor de redobândire a

cetățeniei, recurentul - pârât a menționat că a intrat în vigoare Legea nr.

354/2009 pentru aprobarea O.U.G 36/2009 ce modifică și completează Legea nr.

21/1991, iar potrivit acestui act, cererea și documentele vizând recunoașterea

cetățeniei vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în

organizarea Comisiei pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru

Cetățenie, astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în

deblocarea situației.

În același

context, recurentul a invocat și O.U.G. nr. 5/2010 privind înființarea

Autorității Naționale pentru Cetățenie cu competențe în materia care

interesează în speță, arătând că birourile teritoriale ale acestei autorități

sunt operaționale începând cu data de 8 februarie 2010.

În ceea ce

privește daunele morale, recurentul a arătat că acestea nu pot fi acordate fără

ca reclamantul să fi afirmat, cel puțin, ceea ce instanța de fond a crezut că

reprezintă prejudiciul moral suferit de aceasta. Astfel, respectiva

„prejudiciere a demnității" a reclamantului este un element vag definit,

nereclamat de partea care a acționat în judecată și care nu are capacitatea

necesară de a induce ideea că suma de 1.000 de RON este o compensare adecvată

pentru „timpul scurs de la prima cerere formulată", circumstanță care nu

constituie o daună emoțională și nici nu afectează prestigiul social al

reclamantului.

Totodată,

a arătat că, în materia daunelor morale, realitatea daunei, fie emoțională, fie

o atingere adusă onoarei sau prestigiului social, trebuie demonstrată

întotdeauna, ipoteză ce nu se regăsește în speță. Reclamantul trebuia să

dovedească modul în care i-a fost prejudiciată demnitatea.

A mai

susținut recurentul că soluția instanței de admitere a cererii reclamantului

constituie o măsură reparatorie suficientă care nu mai necesită și alte

despăgubiri, sub rezerva unor daune materiale, împrejurare neîntâlnită în

cauză.

intimatei-reclamante

Prin

concluziile scrise formulate în cauză, intimatul-reclamant a solicitat

respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică

și legală.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

, constată că recursul este fondat.

de fapt și de drept relevante

Înalta

Curte reține că reclamantul s-a adresat în luna martie 2006 Secției Consulare a

Ambasadei României de la Chișinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la

care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de

documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996, iar în luna noiembrie 2009 s-a

adresat cu o nouă cerere, cu același conținut, însă nu a primit răspuns la

niciuna dintre cereri, astfel că a introdus acțiune înregistrată la 23

noimebrie 2009.

Pornind de

la această situație de fapt, soluția primei instanțe reflectă interpretarea și

aplicarea corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Prevederile

art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană

care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de

către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Legea nr.

21/1991 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a

cetățeniei române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii

exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile,

prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea

că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate

încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de

redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană

asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de

România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002,

impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

În ceea ce

privește criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei

proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii

administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Durata

rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de

particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei,

conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente,

miza litigiului.

Or, din

această perspectivă, se constată că trecerea unui termen de trei ani și

jumătate de la data primei cereri este în măsură să lipsească de efecte

juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracție de

motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea

competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea

cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a

cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil

al duratei procedurii.

Din acest

punct de vedere prima instanța a dat o rezolvare corectă cauzei obligând

pârâtul să primescă cererea de redobândire a cetățeniei române și actele

aferente în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței.

Referitor

la motivul de recurs privind acordarea daunelor morale constată că este

întemeiat.

Pentru

acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci

reclamantul trebuie să dovedească daunele suferite.

Indiferent

dacă suma solicitată de reclamant este modică, iar cuantumul daunelor morale

este lăsat la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora

este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate

existentă între prejudiciu și fapta autorității, or, în speță, acestea nu au

fost dovedite.

pronunțată în recurs

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va

modifica în parte sentința atacată, în sensul că înlătură obligarea

recurentului - pârât la plata daunelor morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1661

din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică

în parte sentința atacată, în sensul că înlătură obligarea recurentului-pârât

la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de daune morale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 februarie 2011.