ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2042/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2042/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe,

să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea

privind primirea actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române și, pe

cale de consecință, obligarea acestuia să-i primească cererea de redobândire a

cetățeniei române împreună cu actele necesare în termen de 30 de zile de zile

de la rămânerea irevocabilă a hotărârii; obligarea pârâtului la acordarea

daunelor cominatorii în sumă de 100 RON pe fiecare zi de întârziere, din

momentul introducerii acțiunii și până la primirea efectivă a cererii și la

plata sumei de 1000 RON cu titlu de daune morale.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat faptul că în data 01 noiembrie 2007 s-a adresat

în scris Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău cu cererea de

redobândire a cetățeniei române împreună cu actele necesare, după ce anterior,

în luna septembrie 2007 s-a prezentat personal pentru a depune această cerere,

însă i-a fost refuzată primirea, cu îndrumarea de a formula în scris o

programare prin poștă, considerând că această atitudine reprezintă un refuz

nejustificat de a-i soluționa cererea.

Pârâtul a depus la

dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată,

invocând numărul foarte mare de cereri și astfel se depășește puterea de lucru

a Secției Consulare a Ambasadei, precum și împrejurarea că reclamantul avea

posibilitatea, în condițiile legii, să depună dosarul pentru redobândirea

cetățeniei și la comisia specializată din cadrul Ministerului Justiției din

România.

instanțe

Prin Sentința nr.

3112 din 25 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a

constatat refuzul nejustificat al pârâtului în soluționarea cererii și în

consecință l-a obligat să primească cererea reclamantului de redobândire a

cetățeniei în 30 de zile de rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii,

sub sancțiunea plății de daune cominatorii în sumă de 50 RON pe zile de

întârziere.

Prin aceeași

sentință, a respins ca neîntemeiată cererea privind acordarea daunelor morale

și a obligat pârâtul la 2004,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către

reclamant.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a fost

vătămat în dreptul său la depunerea și înregistrarea cererii de redobândire a

cetățeniei române, drept reglementat de Legea nr. 21/1991, modificată și

completată, întrucât nici până la momentul introducerii acțiunii, la peste un

an de la formularea primei solicitări nu a fost invitat să depună cererea de

redobândire a cetățeniei române.

Totodată, a avut în

vedere că nici Legea nr. 21/1991 și nici Legea nr. 554/2004 nu derogă de la

termenul general de 30 de zile în care trebuie soluționată o cerere, iar legea

nu face distincție între autoritățile publice în această privință în funcție de

volumul activității lor.

Așa fiind, prima

instanță a reținut că în cauză s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a

cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei, prevăzut de art. 10 din

Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată prin Legea nr. 396/2002,

constatând refuzul nejustificat al pârâtului în soluționarea acestei cereri.

În privința daunelor

morale, prima instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu

suferit ca urmare a tergiversării soluționării cererii sale și nici care este

întinderea acestui prejudiciu.

Referitor la

cheltuielile de judecată solicitate în cuantum de 4109 RON, prima instanță a

făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., micșorând acest

cuantum la suma de 2004,3 RON, având în vedere munca îndeplinită de avocat,

constând în redactarea cererii de chemare în judecată, a cererii de

preschimbare de termen și formularea concluziilor orale la singurul termen de judecată

stabilit în cauză.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs C.I. sub aspectul cheltuielilor de judecată și

Ministerul Afacerilor Externe, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 6 și 9 C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-reclamant a criticat sentința atacată, pentru nelegalitate și

netemeinicie, în privința micșorării cuantumului onorariului de avocat, de la

suma de 4109,7 RON la 2000 RON, în condițiile în care a fost reținută culpa

procesuală a pârâtului care, din anul 2007, refuză nejustificat primirea

cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române.

Recurentul-reclamant

arată că, într-adevăr, art. 274 C. proc. civ. dă posibilitatea instanței să

cenzureze onorariul de avocat, însă în cazul unor disproporții vădite a

acestuia în raport cu valoarea pricinii și cu munca depusă de avocat, or, în

speță nu poate fi reținută o atare disproporție.

În concluzie,

recurentul-reclamant apreciază că se impune obligarea pârâtului la plata integrală

a cheltuielilor de judecată.

Prin motivele de

recurs, recurentul-pârât a adus sentinței atacate următoarele critici:

Potrivit

jurisprudenței europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt

și în cauză există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu

i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei,

prima instanță reținând astfel în mod greșit existența unui refuz nejustificat

al autorității, în sensul legii.

Prima instanță nu a

avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deși

aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a

derulării procedurii consulare.

Totodată,

recurentul-pârât a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a

ajuns la un nivel satisfăcător și a afirmat că, în lipsa unei culpe

administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de

primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi obligat în baza

legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite

și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor care au depus

cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie

puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire

a cetățeniei.

Chiar în

eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru

prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de

redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată într-un termen rezonabil,

trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condițiile de existență

ale unui refuz nejustificat.

Recurentul-pârât a

menționat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamant,

nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a

fost decantată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar nu se

aplică decât în cazurile expres specificate.

Ordinea internă

stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de

depunere a dosarului, ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să

fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la

îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Termenul rezonabil de

procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele

relevante.

În legătură cu

eforturile autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea

situației generate de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei,

recurentul-pârât a menționat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar

potrivit acestui act, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei

vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în organizarea

Comisiei pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie,

astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea

situației.

În același context,

recurentul a invocat și O.U.G. nr. 5/2010 privind înființarea Autorității

Naționale pentru Cetățenie cu competențe în materia care interesează în speță,

arătând că birourile teritoriale ale acestei autorități sunt operaționale

începând cu data de 8 februarie 2010.

Referitor la cel

de-al doilea capăt al cererii, privind plata daunelor cominatorii,

recurentul-pârât a susținut că prima instanță a aplicat în mod greșit legea,

dând ceea ce nu s-a cerut. Astfel, s-au acordat penalități (ca încadrare

juridică corectă, deși sunt numite daune cominatorii) ca sancțiune pentru

eventualitatea neexecutării hotărârii în termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a acesteia.

Legea contenciosului

administrativ nu prevede decât un tip de penalități, iar acestea sunt datorate

în folosul statului, conform art. 18 alin. (5) din această lege, or, instanța

nu a indicat temeiul de drept al acordării daunelor cominatorii și nu a

precizat dacă acestea sunt în favoarea reclamantului.

Pe de altă parte,

daunele cominatorii solicitate sub acest nume ar fi sub sancțiunea prematurității,

cât timp acestea sunt exigibile exclusiv în faza executării unei hotărâri

rămase irevocabile, potrivit art. 25 din Legea nr. 554/2004, susținând că a

invocat prin întâmpinare excepția prematurității acestui capăt de cerere, însă

prima instanță a omis să-l analizeze.

În fine,

recurentul-pârât a solicitat, în cazul în care va fi păstrată soluția,

cenzurarea aprecierii primei instanțe asupra cuantumului cheltuielilor de

judecată, în sensul ca acestea să fie micșorate la o valoare corespunzătoare

complexității cauzei și a caracterului său repetitiv, la cel mult 150 RON.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, Înalta Curte constată că se impune modificarea

acesteia, ca efect al admiterii recursului pârâtului, pentru considerentele

expuse în continuare.

și de drept relevante

1.1. Cu privire la

recursul formulat de reclamantul C.I.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt

suportate de partea care cade în pretenții, iar la baza răspunderii pentru

plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.

În speță, prima

instanță a reținut culpa procesuală a pârâtului și l-a obligat la plata

cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat, însă a apreciat că

se impune aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., micșorând astfel cuantumul

lui de la 4109,7 RON la 2004,3 RON, în raport de munca îndeplinită de avocat.

Este adevărat că

onorariile avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de

asistență juridică, însă acest contract nu este opozabil terților în proces și

ca atare în raport de natura litigiului și de criteriile prevăzute de art. 274

alin. (3) C. proc. civ., instanța poate majora sau micșora, nu onorariul

avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu

de onorariu de avocat.

În acest context,

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 401/2005 a recunoscut dreptul instanței

de judecată de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată,

cuantumul onorariului de avocat cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu

amplitudinea și complexitatea activității depuse, citând astfel și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu

soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care

sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi

recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au

fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că nu sunt întemeiate criticile formulate de reclamant, prima

instanță a aplicat corect prevederile art. 274 alin. (3) din C. proc. civ.,

diminuând cuantumul onorariului de avocat până la o sumă rezonabilă, față de

complexitatea cauzei raportată la obiectul dedus judecății și activitatea

depusă, pricina soluționându-se la primul termen de judecată stabilit în cauză.

1.2. Cu privire la

recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe

Înalta Curte reține

că reclamantul s-a adresat în data de de 01 noiembrie 2007 Ministerului

Afacerilor Externe prin Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău în

vederea depunerii cererii și actelor necesare redobândirii cetățeniei române,

iar la data de 28 ianuarie 2010 a formulat o nouă cerere, cu același conținut,

însă nu a primit răspuns la niciuna dintre solicitările sale, astfel că a

introdus prezenta cerere de chemare în judecată, înregistrată la 1 februarie

2010.

Pornind de la această

bază factuală, soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea

corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Prevederile art. 1

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și

completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Legea nr. 21/1991 nu

prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei

române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod

obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art.

2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja

însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire

a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra

Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România

prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui

stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile

privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia

sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

În ceea ce privește

criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri,

aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se

poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Durata rezonabilă a

procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de

particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei,

conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente,

miza litigiului.

Or, din această

perspectivă, prima instanță a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de

doi ani și jumătate de la data formulării cererii de către reclamant este în

măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus,

fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric,

invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este

însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei

de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul

caracterului nerezonabil al duratei procedurii.

Prin urmare, prima

instanță a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluționarea în termenul

legal a cererii reclamantei privind stabilirea datei pentru primirea actelor

necesare redobândirii cetățeniei române.

Cât privește critica

în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției prematurității

celui de-al doilea capăt de cerere, referitor la obligarea pârâtului la plata

daunelor cominatorii, invocată prin întâmpinare, constată că nu poate fi

primită, în cauză nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

întrucât la momentul soluționării pricinii pe fond s-a acordat cuvântul în

ansamblu, atât pe cerere cât și în privința apărărilor formulate, iar instanța

s-a pronunțat implicit asupra acestui aspect.

Excepția

prematurității acestui capăt de cerere, de altfel, nici nu poate fi primită,

având în vedere că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea de la art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este acela de a asigura respectarea termenelor

fixate de instanță și de a determina autoritățile publice să procedeze la

executarea întocmai și în termen, a dispozițiilor date de instanțe, iar critica

în sensul că prima instanță a acordat ce nu s-a cerut, nu se justifică,

prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nefiind incidente în cauză.

Referitor la motivul

de recurs privind cenzurarea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată

autoritatea, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut deja aplicarea

prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., apreciind în mod corect asupra

diminuării acestor cheltuieli.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul declarat de reclamant și va admite recursul declarat de pârât

și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de

obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.I. împotriva Sentinței nr. 3112 din 25 iunie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Admite recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 3112 din 25

iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Modifică, în parte,

sentința atacată, în sensul că respinge cererea de obligare a pârâtului la

plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.