ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2042/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea privind primirea actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele necesare în termen de 30 de zile de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii; obligarea pârâtului la acordarea daunelor cominatorii în sumă de 100 RON pe fiecare zi de întârziere, din momentul introducerii acțiunii și până la primirea efectivă a cererii și la plata sumei de 1000 RON cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat faptul că în data 01 noiembrie 2007 s-a adresat în scris Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău cu cererea de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele necesare, după ce anterior, în luna septembrie 2007 s-a prezentat personal pentru a depune această cerere, însă i-a fost refuzată primirea, cu îndrumarea de a formula în scris o programare prin poștă, considerând că această atitudine reprezintă un refuz nejustificat de a-i soluționa cererea. Pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, invocând numărul foarte mare de cereri și astfel se depășește puterea de lucru a Secției Consulare a Ambasadei, precum și împrejurarea că reclamantul avea posibilitatea, în condițiile legii, să depună dosarul pentru redobândirea cetățeniei și la comisia specializată din cadrul Ministerului Justiției din România.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 3112 din 25 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului în soluționarea cererii și în consecință l-a obligat să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei în 30 de zile de rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în sumă de 50 RON pe zile de întârziere. Prin aceeași sentință, a respins ca neîntemeiată cererea privind acordarea daunelor morale și a obligat pârâtul la 2004,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a fost vătămat în dreptul său la depunerea și înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei române, drept reglementat de Legea nr. 21/1991, modificată și completată, întrucât nici până la momentul introducerii acțiunii, la peste un an de la formularea primei solicitări nu a fost invitat să depună cererea de redobândire a cetățeniei române. Totodată, a avut în vedere că nici Legea nr. 21/1991 și nici Legea nr. 554/2004 nu derogă de la termenul general de 30 de zile în care trebuie soluționată o cerere, iar legea nu face distincție între autoritățile publice în această privință în funcție de volumul activității lor.

Așa fiind, prima instanță a reținut că în cauză s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei, prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată prin Legea nr. 396/2002, constatând refuzul nejustificat al pârâtului în soluționarea acestei cereri. În privința daunelor morale, prima instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu suferit ca urmare a tergiversării soluționării cererii sale și nici care este întinderea acestui prejudiciu. Referitor la cheltuielile de judecată solicitate în cuantum de 4109 RON, prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., micșorând acest cuantum la suma de 2004,3 RON, având în vedere munca îndeplinită de avocat, constând în redactarea cererii de chemare în judecată, a cererii de preschimbare de termen și formularea concluziilor orale la singurul termen de judecată stabilit în cauză.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs C.I. sub aspectul cheltuielilor de judecată și Ministerul Afacerilor Externe, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a criticat sentința atacată, pentru nelegalitate și netemeinicie, în privința micșorării cuantumului onorariului de avocat, de la suma de 4109,7 RON la 2000 RON, în condițiile în care a fost reținută culpa procesuală a pârâtului care, din anul 2007, refuză nejustificat primirea cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române. Recurentul-reclamant arată că, într-adevăr, art. 274 C. proc. civ. dă posibilitatea instanței să cenzureze onorariul de avocat, însă în cazul unor disproporții vădite a acestuia în raport cu valoarea pricinii și cu munca depusă de avocat, or, în speță nu poate fi reținută o atare disproporție.

În concluzie, recurentul-reclamant apreciază că se impune obligarea pârâtului la plata integrală a cheltuielilor de judecată. Prin motivele de recurs, recurentul-pârât a adus sentinței atacate următoarele critici: Potrivit jurisprudenței europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și în cauză există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei, prima instanță reținând astfel în mod greșit existența unui refuz nejustificat al autorității, în sensul legii. Prima instanță nu a avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deși aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare.

Totodată, recurentul-pârât a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător și a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei. Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condițiile de existență ale unui refuz nejustificat.

Recurentul-pârât a menționat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate. Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991. Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

În legătură cu eforturile autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației generate de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, recurentul-pârât a menționat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în organizarea Comisiei pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea situației. În același context, recurentul a invocat și O.U.G.

nr. 5/2010 privind înființarea Autorității Naționale pentru Cetățenie cu competențe în materia care interesează în speță, arătând că birourile teritoriale ale acestei autorități sunt operaționale începând cu data de 8 februarie 2010. Referitor la cel de-al doilea capăt al cererii, privind plata daunelor cominatorii, recurentul-pârât a susținut că prima instanță a aplicat în mod greșit legea, dând ceea ce nu s-a cerut. Astfel, s-au acordat penalități (ca încadrare juridică corectă, deși sunt numite daune cominatorii) ca sancțiune pentru eventualitatea neexecutării hotărârii în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a acesteia. Legea contenciosului administrativ nu prevede decât un tip de penalități, iar acestea sunt datorate în folosul statului, conform art. 18 alin. (5) din această lege, or, instanța nu a indicat temeiul de drept al acordării daunelor cominatorii și nu a precizat dacă acestea sunt în favoarea reclamantului.

Pe de altă parte, daunele cominatorii solicitate sub acest nume ar fi sub sancțiunea prematurității, cât timp acestea sunt exigibile exclusiv în faza executării unei hotărâri rămase irevocabile, potrivit art. 25 din Legea nr. 554/2004, susținând că a invocat prin întâmpinare excepția prematurității acestui capăt de cerere, însă prima instanță a omis să-l analizeze. În fine, recurentul-pârât a solicitat, în cazul în care va fi păstrată soluția, cenzurarea aprecierii primei instanțe asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, în sensul ca acestea să fie micșorate la o valoare corespunzătoare complexității cauzei și a caracterului său repetitiv, la cel mult 150 RON. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că se impune modificarea acesteia, ca efect al admiterii recursului pârâtului, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante 1.1. Cu privire la recursul formulat de reclamantul C.I. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții, iar la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.

În speță, prima instanță a reținut culpa procesuală a pârâtului și l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat, însă a apreciat că se impune aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., micșorând astfel cuantumul lui de la 4109,7 RON la 2004,3 RON, în raport de munca îndeplinită de avocat. Este adevărat că onorariile avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de asistență juridică, însă acest contract nu este opozabil terților în proces și ca atare în raport de natura litigiului și de criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța poate majora sau micșora, nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat.

În acest context, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 401/2005 a recunoscut dreptul instanței de judecată de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului de avocat cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, citând astfel și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil. Prin urmare, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate criticile formulate de reclamant, prima instanță a aplicat corect prevederile art. 274 alin. (3) din C. proc.

civ., diminuând cuantumul onorariului de avocat până la o sumă rezonabilă, față de complexitatea cauzei raportată la obiectul dedus judecății și activitatea depusă, pricina soluționându-se la primul termen de judecată stabilit în cauză. 1.2. Cu privire la recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe Înalta Curte reține că reclamantul s-a adresat în data de de 01 noiembrie 2007 Ministerului Afacerilor Externe prin Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău în vederea depunerii cererii și actelor necesare redobândirii cetățeniei române, iar la data de 28 ianuarie 2010 a formulat o nouă cerere, cu același conținut, însă nu a primit răspuns la niciuna dintre solicitările sale, astfel că a introdus prezenta cerere de chemare în judecată, înregistrată la 1 februarie 2010. Pornind de la această bază factuală, soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie. În ceea ce privește criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente, miza litigiului. Or, din această perspectivă, prima instanță a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de doi ani și jumătate de la data formulării cererii de către reclamant este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.

Prin urmare, prima instanță a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluționarea în termenul legal a cererii reclamantei privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române. Cât privește critica în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției prematurității celui de-al doilea capăt de cerere, referitor la obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii, invocată prin întâmpinare, constată că nu poate fi primită, în cauză nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât la momentul soluționării pricinii pe fond s-a acordat cuvântul în ansamblu, atât pe cerere cât și în privința apărărilor formulate, iar instanța s-a pronunțat implicit asupra acestui aspect.

Excepția prematurității acestui capăt de cerere, de altfel, nici nu poate fi primită, având în vedere că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea de la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este acela de a asigura respectarea termenelor fixate de instanță și de a determina autoritățile publice să procedeze la executarea întocmai și în termen, a dispozițiilor date de instanțe, iar critica în sensul că prima instanță a acordat ce nu s-a cerut, nu se justifică, prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nefiind incidente în cauză. Referitor la motivul de recurs privind cenzurarea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată autoritatea, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut deja aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., apreciind în mod corect asupra diminuării acestor cheltuieli. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant și va admite recursul declarat de pârât și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.I. împotriva Sentinței nr. 3112 din 25 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 3112 din 25 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.