ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2043/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea pârâtului la primirea cererilor de redobândire a cetățeniei române însoțite de actele doveditoare și transmiterea acestora Comisiei pentru Cetățenie. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că în mai 2009 au dorit să depună cereri privind redobândirea cetățeniei române la Secția Consulară a Ambasadei României din Chișinău, însă li s-a recomandat să depună cereri de programare, prin poștă, astfel că în luna iunie 2009 au adresat aceste cereri.

Totodată, au susținut că deși în luna decembrie 2009 au formulat noi cereri, cu același conținut, cererile nu au fost soluționate, considerând astfel că atitudinea autorității pârâte reprezintă un refuz nejustiticat de soluționare a cererii lor. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 3066 din 23 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanți, obligând pârâtul să primească cererile acestora de redobândire a cetățeniei române și actele doveditoare și să le transmită de îndată către Autoritatea Națională pentru Cetățenie, precum și la plata sumei de 4,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții s-au adresat autorității pârâte în lunile iunie și decembrie 2009 cu cereri pentru redobândirea cetățeniei române, însă aceste cereri nu au fost soluționate. Așa fiind, prima instanță a reținut că în cauză s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei, prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei. În speță, prima instanță a reținut că deși pârâtul se confruntă de ani de zile cu această situație nu a făcut dovada unor demersuri în sensul rezolvării situației în sens pozitiv, demersuri ce puteau să ajungă inclusiv la o inițiativă legislativă în ceea ce privește primirea cererilor și documentelor de redobândire a cetățeniei române, astfel că atitudinea sa se constituie într-un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamanților.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut, în esență, următoarele: Prima instanță a procedat greșit când a apreciat că „neindicarea niciunui termen pentru depunerea cererii și a documentelor necesare soluționării unei cereri de redobândire a cetățeniei este o măsură arbitrară”. Prima instanță nu a avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deși aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare.

Totodată, recurentul-pârât a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător și a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei. Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condițiile de existență ale unui refuz nejustificat.

Recurentul-pârât a menționat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate. Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991. Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

În legătură cu eforturile autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației generate de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, recurentul-pârât a menționat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în organizarea Comisiei pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea situației. În același context, recurentul a invocat și O.U.G. nr. 5/2010 privind înființarea Autorității Naționale pentru Cetățenie cu competențe în materia care interesează în speță, arătând că birourile teritoriale ale acestei autorități sunt operaționale începând cu data de 8 februarie 2010. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Din actele depuse la dosarul de fond rezultă că reclamanta s-a adresat în lunile iunie și decembrie 2009 Ministerului Afacerilor Externe, prin Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău, în vederea depunerii cererii și actelor necesare redobândirii cetățeniei române, însă aceste cereri nu au fost soluționate, astfel că a introdus prezenta cerere de chemare în judecată, înregistrată la 23 iunie 2010. Pornind de la această bază factuală, soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie. În ceea ce privește criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente, miza litigiului. Or, din această perspectivă, prima instanță a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de peste un an de la formularea cererii de reclamanți este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.

Prin urmare, prima instanță a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluționarea în termenul legal a cererii reclamantei privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 3066 din 23 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.