ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 543/2013

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 243 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererile având ca obiect suspendare executare acte administrative și cererea de chemare în judecată, completată, formulată de T.P. în contradictoriu cu pârâții A.N.P.M., A.R.P.M. Craiova, A.N.F.P. și P.C., reținând, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 176 din 16 noiembrie 2010 emisă de Directorul Executiv al A.R.P.M. Craiova, reclamantul T.P. a fost numit în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare în cadrul Serviciului Buget, Finanțe, Administrativ, ca urmare a reorganizării A.R.P.M. Craiova. Anterior, reclamantul îndeplinea funcția de șef Serviciu Buget, Finanțe, Administrativ din cadrul A.R.P.M. Dolj, fiind numit prin Decizia nr. 195 din 30 septembrie 2008 emisă de directorul executiv al A.P.M. Prin H.G. nr. 918/2010 privind reorganizare si funcționarea A.N.P.M. și a instituțiilor publice aflate în subordinea acesteia, act administrativ în temeiul căruia au fost emise deciziile contestate, s-a stabilit (art. 7) reorganizarea agențiilor regionale și județene pentru protecția mediului, respectiv prin comasarea și reducerea numărului de posturi. Forma de organizare a agențiilor regionale pentru protecția medului stabilita prin H.G. nr. 918/2010 este o comasare prin absorbție într-o anumită limită a personalului din agențiile județene, art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 918/2010 stipulând că personalul din cadrul agențiilor județene pentru protecția mediului, desființate potrivit art. 7 alin. (3) se preia în cadrul agențiilor regionale pentru protecția mediului, în limitele structurii organizatorice aprobate. În contextul desființării A.R.P.M. Dolj, în condițiile art. 7 alin (3) si art. 8 din H.G. 918/2010, în mod legal reclamantul a trecut de pe o funcție de nivel superior pe o funcție publică vacantă de nivel inferior, fără examen, dându-se eficiență dispozițiilor art. 99 alin. (7) alin. 7 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarului publici, potrivit cărora funcționarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcții publice vacante de nivel inferior. În ceea ce privește susținerea reclamantului referitoare la faptul că postul de șef Serviciu Buget Finanțe Administrativ din cadrul A.R.P.M. Craiova îi revenea de drept, îndeplinind criteriile de revenire prevăzute de art. 100 alin. (1) și alin. (2) din Legea 188/1999, instanța a apreciat că reclamantul nu se află în ipoteza reorganizării instituției în care a funcționat ca șef serviciu, respectiv A.P.M. Craiova, instituție desființată, potrivit celor enunțate mai sus si al cărui personal a fost preluat de A.R.P.M. Craiova, prin urmare nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 100 din Legea 188/199(R2) privind Statutul funcționarilor publici, instituția reorganizata fiind A.R.P.M. Craiova. Față de motivele expuse, instanța de fond a apreciat că Decizia nr. 176 din 16 noiembrie 2010 respectă normele legale și actele administrative cu forță juridică superioară în temeiul cărora a fost emisă, fiind nefondată cererea de anulare a acesteia. Referitor la Decizia nr. 912 din 18 noiembrie 2011 emisă de președintele A.N.P.M. privind numirea temporară a pârâtei P.C.C. în funcția publică de conducere de șef Serviciu Buget Finanțe Administrativ în cadrul A.R.P.M. Craiova, până la ocuparea postului prin concurs, instanța a apreciat de asemenea ca nefondate motivele de nulitate invocate de reclamant. Astfel, pârâta P.C.C. a ocupat funcția de șef Birou Buget Finanțe Administrativ în cadrul A.R.P.M., anterior reorganizării. Având în vedere că această instituție a fost supusă reorganizării urmare a absorbției personalului fostei A.P.M. Craiova, pârâtei P.C.C. îi sunt aplicabile dispozițiile art. 100 din Legea 188/1999 privind criteriile de numire în noile funcții, având prioritate la numirea în funcția sef birou într-un compartiment similar celui în care funcționa anterior reorganizării. În acest context, cu atât mai mult pârâta poate ocupa temporar funcția de șef Birou Buget Finanțe Administrativ, până la ocuparea postului prin concurs, având în vedere existența mai multor funcționari publici care îndeplinesc condițiile ocupării acestei funcții (art. 100 alin. (3) din Legea 188/1999). Pentru motivele expuse, instanța a respins cererea privind anularea deciziei nr. 912/18 noiembrie 2010 ca nefondată. În ce privește cererile având ca obiect suspendarea executării Deciziilor nr. 176 din 16 noiembrie 2010 și nr. 912 din 18 noiembrie 2010, instanța a reținut că, raportat la dispozițiile art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea 554/2004, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile existenței cazului bine justificat și prevenirii producerii unei pagube iminente. În acest sens, instanța a reținut că, în contextul analizei pe fond și constatării legalității actelor administrative, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, fiind inutilă analiza condiției referitoare la paguba iminentă.

Recursul reclamantului Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță a declarat recurs reclamantul Tătar Petru arătând, în esență, următoarele: Soluția primei instanțe este nelegală în raport cu considerentele greșite la care a ajuns instanța de fond privind vocația și dreptul său de a fi numit în funcția publică de conducere de Șef Serviciu Finanțe Buget Administrativ, în urma reorganizării în Agenție Regională, dar și a nerespectării prevederilor Legii nr. 188/1999. Astfel în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 918/2010, A.J.P.M. cu sediile în județele în care funcționează A.R.P.M. se desființează ca urmare a comasării prin absorbție și a preluării activității lor de către Agențiile Regionale. Art. 8 alin. (5) dispune că posturile corespunzătoare funcțiilor de conducere din cadrul Agenției Naționale precum și cele din cadrul agențiilor regionale și județene reorganizate conform art. 7 vor fi ocupate potrivit prevederilor legale în domeniu. În aceste condiții, raportat la regimul juridic al funcțiilor publice, în contextul reorganizării, în art. 100 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 188/1999 cu modificările ulterioare, se prevăd expres cazurile și criteriile pe baza cărora se realizează numirea funcționarilor publici, precum și situația în care sunt mai mulți funcționari publici care îndeplinesc condițiile de numire. Instanța de fond nu a observat că reclamantul avea dreptul, nesocotit de instituția care s-a reorganizat, că îndeplinea condițiile cerute de art. 100 din Legea nr. 188/1999. Cum la nivelul A.R.P.M. Craiova se regăsește funcția publică de conducere de șef Serviciu Finanțe Buget Administrativ, iar reclamantul a ocupat anterior reorganizării funcția publică de conducere de șef Serviciu Financiar Contabilitate, Administrativ, Achiziție Publică, Urmărire Contracte, conducerea Agenției Regionale trebuia să îi respecte drepturile, criteriile și condițiile conform art. 100 din Legea nr. 188/1999. Astfel potrivit art. 8 alin. (1) din respectivul act normativ, personalul din agenția desființată va fi preluat în agenția regională reorganizată, în limitele structurii aprobate, urmare a reorganizării prin absorbție, în structura organizatorică a A.R.P.M. Craiova, fiind înființat un post de șef Serviciu Buget Finanțe Administrativ. Cum un asemenea post este similar celui ocupat în cadrul agenției desființate, acesta trebuia să-i revină de drept, în considerarea normelor prevăzute în anexa nr. 1 la Decizia nr. 649 din 21 septembrie 2011 privind aprobarea procedurii de reorganizare a activității instituțiilor publice aflate în subordinea A.N.P.M. În această situație, prin raportare la normele respective și nefiind în prezența împrejurărilor prevăzute de etapa a IV-a din Procedură, litera „a” (nu se pune problema rezervării postului în condițiile inexistenței sale anterior reorganizării) dar nici în situația vacantării postului și implicit a scoaterii sale la concurs (etapa a IV-a litera „b” din Procedură, în sensul existenței mai multor persoane decât numărul de posturi) funcția corespunzătoare postului de Șef Serviciu Buget Finanțe Administrativ ar fi trebuit să-i revină. Ori, în ciuda prevederilor legale mai sus invocate și cu nerespectarea propriilor reglementări în materia procedurii de reorganizare, atribuțiile corespunzătoare funcției de șef Serviciu Buget Finanțe Administrativ aveau să fie delegate d-nei C.P., care anterior reorganizării a îndeplinit funcția de șef Birou Buget Finanțe Administrativ în cadrul A.R.P.M. Craiova, funcție inferioară celei înființate în cadrul A.R.P.M. Craiova ca efect al reorganizării. Nu este lipsită de relevanță, deși ignorată de către instanța de fond, nici împrejurarea că A.N.F.P., interpelată asupra modalității de interpretare și aplicare a Normelor cu referire la reorganizarea reținută prin Decizia nr. 649 din 21 septembrie 2010, emisă de către A.N.P.M., prin Adresa nr. 502853 din 1 noiembrie 2010, avea să își formuleze un punct de vedere similar care reține nu doar întâietatea, ci dreptul său exclusiv la numirea în funcția publică de conducere de șef Serviciu Buget Finanțe Administrativ în cadrul A.R.P.M. Craiova. Într-o asemenea situație, în condițiile constatării împrejurării că postul corespunzător funcției publice de conducere de șef Serviciu Buget Finanțe Administrativ, îi revenea de drept, pe cale de consecință, instanța de fond ar fi trebuit să aprecieze că postul respectiv nu ar fi putut face obiectul vacantării și ocupării sale cu caracter temporar până la organizarea concursului în vederea ocupării sale definitive, aspect ce ar fi condus implicit la reținerea nelegalității celor două decizii contestate, prilejuind totodată verificarea în integralitate a cerințelor de admisibilitate a cererii privind suspendarea efectelor celor două acte administrative invocat nelegale, demersul devenind unul admisibil. Pe de altă parte, tocmai urmare a constatării că postul corespunzător funcției publice de conducere respective îi revine de drept, implicit acesta nu poate fi supus vacantării și ulterior scoaterii sale la concurs, prima instanță ar fi trebuit să admită și capătul de cerere modificat privind obligarea președintelui A.N.P.M. ca, în condițiile art. 15 alin. (4) din H.G. nr. 918/2010, să emită decizie de numire a sa în funcția de șef Serviciu Buget Finanțe Administrativ în cadrul A.R.P.M. Craiova, cerere ce avea să fie însă ignorată. A fost depus în acest sens punctul de vedere emis de A.N.F.P. din data de 1 noiembrie 2010, pe care instanța de fond nu a dorit să îl analizeze, după cum nu a analizat nici reglementările stabilite prin Decizia nr. 649/2010.

Decizia pronunțată în recurs Prin Decizia nr. 1216 din 7 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de T.P. împotriva Sentinței civile nr. 243 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele arătate în continuare. Contrar celor susținute de recurent, în acord cu opinia primei instanțe, Înalta Curte a apreciat că, în privința reclamantului, nu operează prevederile art. 100 din Legea nr. 188/1999. Acest text legal are în vedere ipoteza reorganizării instituției în cadrul căreia funcționează cel în cauză și care stabilește criteriile după care sunt redistribuiți în noile funcții, sau în cadrul noilor compartimente, funcționarii publici ai acelei entități. Cu alte cuvinte, este vorba despre restructurarea autorității/instituției publice în care își desfășoară activitatea acea persoană, or, în speță, autoritatea publică în cadrul căreia a funcționat reclamantul, A.J.P.M. Dolj a fost desființată în baza art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 918/2010. Personalul acestei agenții județene a fost preluat de A.R.P.M. Craiova, în limitele structurii aprobate, potrivit art. 8 alin. (1) din actul normativ precitat. Chiar dacă la nivelul A.R.P.M. Craiova exista un post similar cu cel ocupat de el în cadrul agenției județene, reclamantul nu se poate prevala de dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 pentru a ocupa fără concurs sau examen funcția respectivă, în condițiile în care acest text legal nu este incident în cauză. Așadar, reținând că prevederile art. 100 din Legea nr. 188/1999 i s-ar fi aplicat reclamantului, numai în ipoteza restructurării A.J.P.M. Dolj, iar nu în cazul desființării acesteia, după cum este cazul în speță, criticile formulate în recurs nu pot fi primite. În ceea ce privește contestarea de către reclamant a Deciziei de numire a intimatei C.P., în funcția de șef Serviciu b uget f inanțe a dministrativ, nr. 912 din 18 noiembrie 2011, Înalta Curte a constatat că și acest capăt de cerere a fost în mod corect respins de către prima instanță. În condițiile atacării acestui din urmă act administrativ de autoritate, reclamantul ar fi trebuit, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să invoce vătămarea sa într-un drept prevăzut de lege/interes legitim ( protejat de lege), lucru pe care însă T.P. nu l-a făcut. Simpla afirmație că ocuparea funcției publice de conducere vizate de acesta i-ar fi revenit de drept, nu satisface exigențele legale ale textului precitat. Ar fi fost necesar ca reclamantul să producă probe prin care să demonstreze în ce constă vătămarea sa printr-un act administrativ de numire temporară într-o funcție de conducere a unui funcționar public, post ce fusese, de altfel, declarat vacant în baza unui alt act infralegislativ. În fine, Adresa nr. 502853 din 1 noiembrie 2010 a A.N.F.P. exprimă doar o simplă opinie cu privire la situația reclamantului, fără nicio semnificație juridică, astfel că instanța de judecată nu este ținută în nici un fel de acest punct de vedere al respectivei instituții.

Contestația în anulare Împotriva Deciziei nr. 1216 din 7 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul T.P. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. În motivarea căii de atac, contestatorul a arătat că, respingându-i recursul, Înalta Curte a omis să cerceteze toate motivele de modificare sau de casare cu care a fost sesizată, indicând în acest sens, ca fiind omise, motivele de recurs ce țin de nelegalitatea deciziilor administrative contestate prin raportare la prevederile Deciziei nr. 649/2010 și ale art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 918/2010, privind reorganizarea și funcționarea A.N.P.M. și a instituțiilor publice aflate în subordinea acesteia. Un alt motiv de recurs indicat de contestator a vizat omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra capătului de cerere modificat privind obligarea președintelui A.N.P.M. ca, în condițiile art. 14 alin. (4) din H.G. nr. 918/2010, să emită decizie de numire a sa în funcția de șef serviciu buget finanțe administrativ în cadrul A.R.P.M. Craiova. În dovedirea susținerilor sale, contestatorul a depus la dosar înscrisuri.

Apărările intimaților 5.1.Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata A.N.P.M. a invocat excepția tardivității contestației în anulare, cu referire la data motivării acesteia, în raport cu prevederile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., și inadmisibilitatea contestației, în sensul că, invocând prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., contestatorul face o confuzie între motivele de nelegalitate prevăzute în art. 304 C. proc. civ. și motivele de fapt și de drept arătate în cererea de recurs în considerarea art. 304 1 C. proc. civ. 5.2. Intimata A.N.F.P. a formulat și ea întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive dosar, arătând că motivele de nelegalitate invocate în recursul care a format obiectul Dosarului nr. 128/54/2011 se referă strict la actele administrative emise de A.R.P.M. Craiova și nu au vizat partea din dispozitivul Sentinței nr. 243/2011 prin care instanța de fond a respins acțiunea formulată împotriva A.N.F.P., astfel încât această parte din dispozitivul hotărârii nu a format obiectul cererii de recurs. Referitor la contestația în anulare, intimata A.N.F.P. a invocat excepția de tardivitate, pentru depășirea termenului prevăzut în art. 319 alin. (2) C. proc. civ., și inadmisibilitatea contestației pentru neîncadrarea motivelor invocate în cerințele art. 318 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare 1. Cu privire la excepțiile invocate Examinând cu prioritate excepția tardivității formulării contestației în anulare, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, nefiind susceptibilă de executare silită, decizia atacată este supusă contestării în termenul prevăzut în art. 319 alin. (2) teza a II- a C. proc. civ. – 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. În speță, contestația în anulare – nemotivată – împotriva Deciziei nr. 1216 din 7 martie 2012 a fost expediată prin poștă la data de 21 martie 2012, motivarea căii de atac fiind formulată ulterior, la data de 30 octombrie 2012. Din înscrisurile dosarului nu rezultă însă data certă la care contestatorul a luat cunoștință de decizia motivată, iar în cazul invocării unei excepții sarcina probei este răsturnată, partea care invocă excepția fiind datoare să dovedească temeinicia ei, obligații pe care intimatele nu au îndeplinit-o în cauză. În consecință, Înalta Curte va respinge excepția tardivității contestației, invocată în întâmpinările A.N.P.M. și A.N.F.P. De asemenea, va fi respinsă apărarea privind inadmisibilitatea contestației în anulare, întrucât contestatorul a invocat prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. și a indicat care sunt, în opinia sa, motivele pe care instanța de recurs a omis să le cerceteze, astfel că Înalta Curte constată încadrarea cererii de atac în ipoteza textului normativ menționat. Va fi respinsă și excepția lipsei de interes în exercitarea căii de atac, cu motivarea că folosul practic pe care l-a urmărit contestatorul prin declanșarea litigiului subzistă și în această fază procesuală. Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.F.P. nu va fi analizată pentru că nu vizează cadrul procesual al contestației în anulare, ci fondul raportului juridic dedus judecății. 2. Cu privire la fondul contestației în anulare Analizând temeiurile de fapt și de drept invocate de contestator, prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează contestația în anulare, Înalta Curte reține că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ. Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, ce poate fi exercitată în condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Ipoteza omisiunii cercetării unui motiv de recurs nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare și casare, întrucât instanța este îndreptățită să le grupeze și să răspundă motivului de recurs printr-un considerent comun. Din conținutul motivelor de recurs rezultă că referirile la normele cuprinse în Anexa nr. 1 a Deciziei nr. 649 din 21 septembrie 2011, privind Aprobarea procedurii de reorganizare a activității instituțiilor publice aflate în subordinea A.N.P.M. nu erau structurate drept motiv de recurs de sine stătător, ci erau argumente circumscrise criticii de nelegalitate privind aplicarea art. 100 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 188/1999 și art. 7 și art. 8 din H.G. nr. 918/2010. Acest motiv a fost analizat de instanța de recurs, în considerentele deciziei reținându-se următoarele: „Contrar celor susținute de recurent, în acord cu opinia primei instanțe, Înalta Curte apreciază că în privința reclamantului nu operează prevederile art. 100 din Legea nr. 188/1999. Acest text legal are în vedere ipoteza reorganizării instituției în cadrul căreia funcționează cel în cauză și care stabilește criteriile după care sunt redistribuiți în noile funcții, sau în cadrul noilor compartimente, funcționarii publici ai acelei entități. Cu alte cuvinte, este vorba despre restructurarea autorității/instituției publice în care își desfășoară activitatea acea persoană, or, în speță, autoritatea publică în cadrul căreia a funcționat reclamantul, A.J.P.M. Dolj a fost desființată în baza art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 918/2010. Personalul acestei agenții județene a fost preluat de Agenția Regională de Protecția Mediului Craiova, în limitele structurii aprobate, potrivit art. 8 alin. (1) din actul normativ precitat”. În ceea ce privește omisiunea de pronunțare asupra capătului de cerere privind obligarea Președintelui A.N.P.M. la emiterea unei decizii de numire a contestatorului în funcția de Șef serviciu buget finanțe administrativ, ca modalitate de restabilire a dreptului vătămat prin actele administrative contestate, Înalta Curte constată că analiza unui motiv de recurs în acest sens devenise de prisos în condițiile în care criticile îndreptate împotriva soluției de respingere a acțiunii în anularea deciziilor administrative atacate prin primele două capete de cerere au fost înlăturate, ca nefondate. Prin urmare, nici sub acest aspect nu se poate reține o omisiune de cercetare a unui motiv de recurs, conform art. 318 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.