ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2645/2011

Obiectul acțiunii Prin cererea formulată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.P. a solicitat, în contradictoriu cu A.N.P.M. și A.R.P.M. Craiova, anularea Deciziei nr. 176 din 16 noiembrie 2010 emisă de A.R.P.M., anularea deciziei de numire a d-nei C.P. în funcția de șef serviciu, buget finanțe administrativ din structura organizatorică a A.R.P.M. Craiova și obligarea acestei pârâte la emiterea unei decizii privind numirea reclamantului în funcția de șef serviciu, buget finanțe administrativ, demers în realizarea căruia A.N.P.M. va fi obligată să emită avizul. Prin cererea completatoare, reclamantul a solicitat și suspendarea organizării concursului, organizat de către A.N.F.P. începând cu data de 02 martie 2011, în vederea ocupării funcției publice de șef serviciu buget finanțe din cadrul A.RP.M. Craiova.

Hotărârea instanței de fond asupra cererii de suspendare a organizării concursului. Curtea de Apel Craiova, secția-de contencios administrativ și fiscal, prin î ncheierea din data de 25 februarie 2011, a respins cererea de suspendare a organizării concursului.

Motivele de fapt și de drept ale hotărârii instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut următoarele considerente: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.” Analizând textul legal ce reglementează instituția suspendării executării actului administrativ, prima instanță a reținut că dispozițiile legale sunt univoce în a stabili că instanța de contencios administrativ competentă are posibilitatea să dispună exclusiv suspendarea executării actului administrativ, suspendarea fiind privită ca operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, reprezentând o situație de excepție de la regula executării din oficiu (execuțio ex officio) a actului administrativ . Necesitatea ca obiectul suspendării executării să fie un act administrativ, a constatat Curtea, rezultă și din cele două condiții cumulative ce trebuie îndeplinite, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Pornind de la definiția cazului bine justificat reglementată de art. 2 lit. (t) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia aceasta exista în ipoteza unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin urmare, suspendarea este strâns legată de o verificare sumară a legalității actului administrativ, act care, în cauza de față, nu a fost indicat. În acest context, Curtea a reținut că petitul formulat de reclamant, respectiv suspendarea organizării concursului, în lipsa indicării unui act administrativ, în temeiul căruia a fost dispusă organizarea acestui concurs, care să implice o cercetare a aparenței de legalitate a acestuia, este inadmisibilă. Această concluzie rezultă și din faptul că suspendarea executării este o măsură de protecție provizorie ce poate fi luată împotriva actelor administrative abuzive, act care în speța de față, nu există. În ceea ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, instanța a apreciat că reclamantul a făcut dovada parcurgerii acesteia, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, depunând la dosar cererile adresate A.N.F.P. și M.M.P., motiv pentru care a respins această excepție. Asupra interesului reclamantului în promovarea cererii, instanța a constatat că acesta există, este născut și actual, fiind justificat de faptul că reclamantul, prin cererea cu care a investit instanța de contencios administrativ, tinde să ocupe funcția scoasă la concurs.

Recursul formulat de reclamantul T.P. împotriva Încheierii din 25 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. 4.1. În situația unei informități a cererii adresate instanței, aceasta avea obligația procedurală de a pune în vedere apărătorului să precizeze acțiunea, în sensul indicării actului administrativ a cărui executare înțelege să solicite a fi suspendată. În situația neîndeplinirii obligației legale, sancțiunea dispusă urma a fi suspendarea soluționării cererii în considerarea prevederilor art. 155 1 C. proc. civ., iar în condițiile în care demersul ar fi fost apreciat ca inadmisibil, să pună în discuție o eventuală excepție de inadmisibilitate. 4.2. Dezlegarea dată cererii prin limitarea admisibilității demersului la actul administrativ, este greșită. În cauză nu există un act administrativ care să rețină măsura scoaterii la concurs, Ordinul A.N.F.P. reținând doar aprobarea condițiilor de scoatere la concurs. Prin raportare la dispozițiile art. 18 alin. (1) coroborate cu art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, fac obiectul controlului în baza legii contenciosului administrativ, nu doar actele administrative, dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (1) și (2) nu trebuie să fie analizate în mod formal și limitativ, deoarece același regim juridic îl au și operațiunile administrative, respectiv refuzul efectuării anumitor operațiuni administrative ce vatămă un interes legitim. În speță, recurentul a făcut dovada că anterior scoaterii la concurs a solicitat autorității organizatoare și celei ierarhic superioare ca postul vizat să nu facă obiectul unei asemenea operațiuni. 4.3. Prevederile art. 14 din Legea contenciosului administrativ sunt îndeplinite. Paguba iminentă rezultă din ipoteza scoaterii la concurs a unui post ce ar trebui să revină recurentului. Cerința cazului bine justificat este dovedită prin faptul că postul este similar celui deținut în cadrul agenției desființate, raportat la criteriile de numire prevăzute de art. 100 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999, postul nu face obiectul scoaterii la concurs, iar organizarea concursului, pe fondul contestării deciziilor ce aveau să conducă la vacantarea sa este un abuz al autorității.

Apărările formulate de intimata-pârâtă A.N.P.M. Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului, ca nefondat, pentru neîndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Apărările formulate de intimata-pârâtă A.N.F.P. Prin întâmpinare solicită respingerea recursului ca nefondat. 6.1. Instanța de fond a solicitat reprezentantului reclamantului să precizeze actul administrativ ce se impune a fi suspendat, iar acesta a arătat că nu există nici un act administrativ în temeiul căruia se organizează concursul, motiv pentru care s-a insistat în soluționarea capătului de cerere așa cum a fost formulat. 6.2. Dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată sunt de strictă interpretare și permit numai suspendarea actului administrativ nu și a refuzului de soluționare a cererii sau a operațiunii administrative. 6.2. Condițiile cumulative referitoare la existența cazului bine justifica și a pagubei iminente sunt neîndeplinite în speță. II. Considerentele Înaltei Curți, instanța competentă să soluționeze recursul declarat. 1. Recursul este nefondat 1.1. Criticile ce vizează aspectele procedurale nu pot fi reținute Instanța de fond a pus în vedere apărătorului reclamantului să precizeze actul administrativ a cărui suspendare a executării o solicită. Apărătorul părții a arătat că nu există un asemenea act administrativ și că insistă în soluționarea cererii așa cum a fost formulată, astfel încât în mod corect s-a procedat la judecarea cererii de suspendare. 1.2. Interpretarea dispozițiilor art. 14 și 15 sus-menționate în sensul că este posibilă numai suspendarea executării unui act administrativ nu este formalistă. Însuși textul legal limitează cazurile de suspendare a executării la existența unui act administrativ. Dispozițiile art. 18 alin. (1) și art. 8 alin. (1) teza finală se referă la soluționarea acțiunii de anulare a actelor administrative tipice și actelor administrative asimilate. Soluția la care s-a oprit legiuitorul în art. 14 și art. 15 este firească și logică, deoarece este imposibil a se dispune suspendarea refuzului autorității. În ceea ce privește operațiunea administrativă, legea permit numai atacarea în instanță a refuzului de efectuare a operațiunii și nu a anulării actului de îndeplinire a acesteia, pentru a se putea cere în instanță, suspendarea executării conform art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. 1.3. Rezultă că soluția la care s-a oprit instanța de fond este legală și temeinică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, să se dispună respingerea recursului ca nefondat. 1.4. Față de soluția adoptată în recurs este inutilă analizarea motivelor de recurs și a apărărilor referitoare la îndeplinirea/ neîndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.