ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2645/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea

formulată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul T.P. a solicitat, în contradictoriu cu A.N.P.M. și A.R.P.M.

Craiova, anularea Deciziei nr. 176 din 16 noiembrie 2010 emisă de A.R.P.M., anularea

deciziei de numire a d-nei C.P. în funcția de șef serviciu, buget finanțe

administrativ din structura organizatorică a A.R.P.M. Craiova și obligarea

acestei pârâte la emiterea unei decizii privind numirea reclamantului în

funcția de șef serviciu, buget finanțe administrativ, demers în realizarea

căruia A.N.P.M. va fi obligată să emită avizul.

Prin cererea

completatoare, reclamantul a solicitat și suspendarea organizării concursului,

organizat de către A.N.F.P. începând cu data de 02 martie 2011, în vederea

ocupării funcției publice de șef serviciu buget finanțe din cadrul A.RP.M. Craiova.

instanței de fond asupra cererii de suspendare a organizării concursului.

Curtea de Apel

Craiova, secția-de contencios administrativ și fiscal, prin

î

ncheierea din data de 25 februarie

2011, a respins cererea de suspendare a organizării concursului.

și de drept ale hotărârii instanței de fond.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanța a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul

sau a autorității ierarhic superioare,

persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.”

Analizând textul

legal ce reglementează instituția suspendării executării actului administrativ,

prima instanță a reținut că dispozițiile legale sunt univoce în a stabili că

instanța de contencios administrativ competentă are posibilitatea să dispună exclusiv

suspendarea executării actului administrativ, suspendarea fiind privită ca operațiunea

juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, reprezentând o

situație de excepție de la regula executării din oficiu (execuțio ex officio) a

actului administrativ .

Necesitatea ca obiectul

suspendării executării să fie un act administrativ, a constatat Curtea, rezultă

și din cele două condiții cumulative ce trebuie îndeplinite, respectiv cazul bine

justificat și paguba iminentă.

Pornind de la

definiția cazului bine justificat reglementată de art. 2 lit. (t) din Legea nr.

554/2004, potrivit căreia aceasta exista în ipoteza unor împrejurări legate de

starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare,

suspendarea este strâns legată de o verificare sumară a legalității actului

administrativ, act care, în cauza de față, nu a fost indicat.

În acest context,

Curtea a reținut că petitul formulat de reclamant, respectiv suspendarea organizării

concursului, în lipsa indicării unui act administrativ, în temeiul căruia a

fost dispusă organizarea acestui concurs, care să implice o cercetare a

aparenței de legalitate a acestuia, este inadmisibilă. Această concluzie

rezultă și din faptul că suspendarea executării este o măsură de protecție

provizorie ce poate fi luată împotriva actelor administrative abuzive, act care

în speța de față, nu există.

În ceea ce privește

excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, instanța a apreciat că

reclamantul a făcut dovada parcurgerii acesteia, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004,

depunând la dosar cererile adresate A.N.F.P. și M.M.P., motiv pentru care a

respins această excepție.

Asupra interesului

reclamantului în promovarea cererii, instanța a constatat că acesta există,

este născut și actual, fiind justificat de faptul că reclamantul, prin cererea

cu care a investit instanța de contencios administrativ, tinde să ocupe funcția

scoasă la concurs.

4.

Recursul

formulat de reclamantul

T.P.

împotriva Încheierii din 25 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

4.1. În situația unei

informități a cererii adresate instanței, aceasta avea obligația procedurală de

a pune în vedere apărătorului să precizeze acțiunea, în sensul indicării

actului administrativ a cărui executare înțelege să solicite a fi suspendată.

În situația neîndeplinirii

obligației legale, sancțiunea dispusă urma a fi suspendarea soluționării

cererii în considerarea prevederilor art. 155

1

C. proc. civ., iar în

condițiile în care demersul ar fi fost apreciat ca inadmisibil, să pună în

discuție o eventuală excepție de inadmisibilitate.

4.2. Dezlegarea dată

cererii prin limitarea admisibilității demersului la actul administrativ, este

greșită.

În cauză nu există un

act administrativ care să rețină măsura scoaterii la concurs, Ordinul A.N.F.P. reținând

doar aprobarea condițiilor de scoatere la concurs.

Prin raportare la

dispozițiile art. 18 alin. (1) coroborate cu art. 8 alin. (1) teza finală din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată, fac obiectul controlului în baza

legii contenciosului administrativ, nu doar actele administrative, dispozițiile

art. 1 și art. 2 alin. (1) și (2) nu trebuie să fie analizate în mod formal și

limitativ, deoarece același regim juridic îl au și operațiunile administrative,

respectiv refuzul efectuării anumitor operațiuni administrative ce vatămă un

interes legitim.

În speță, recurentul

a făcut dovada că anterior scoaterii la concurs a solicitat autorității organizatoare

și celei ierarhic superioare ca postul vizat să nu facă obiectul unei asemenea

operațiuni.

4.3. Prevederile art.

14 din Legea contenciosului administrativ sunt îndeplinite.

Paguba iminentă

rezultă din ipoteza scoaterii la concurs a unui post ce ar trebui să revină

recurentului.

Cerința cazului bine

justificat este dovedită prin faptul că postul este similar celui deținut în

cadrul agenției desființate, raportat la criteriile de numire prevăzute de art.

100 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999, postul nu face obiectul scoaterii

la concurs, iar organizarea concursului, pe fondul contestării deciziilor ce

aveau să conducă la vacantarea sa este un abuz al autorității.

formulate de intimata-pârâtă A.N.P.M.

Prin întâmpinare,

intimata solicită respingerea recursului, ca nefondat, pentru neîndeplinirea

condițiilor impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată

și completată.

formulate de intimata-pârâtă A.N.F.P.

Prin întâmpinare

solicită respingerea recursului ca nefondat.

6.1. Instanța de fond

a solicitat reprezentantului reclamantului să precizeze actul administrativ ce

se impune a fi suspendat, iar acesta a arătat că nu există nici un act

administrativ în temeiul căruia se organizează concursul, motiv pentru care s-a

insistat în soluționarea capătului de cerere așa cum a fost formulat.

6.2. Dispozițiile art.

14 și 15 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată sunt de strictă

interpretare și permit numai suspendarea actului administrativ nu și a

refuzului de soluționare a cererii sau a operațiunii administrative.

6.2. Condițiile

cumulative referitoare la existența cazului bine justifica și a pagubei iminente

sunt neîndeplinite în speță.

II. Considerentele Înaltei

Curți, instanța competentă să soluționeze recursul declarat.

nefondat

1.1. Criticile ce vizează

aspectele procedurale nu pot fi reținute

Instanța de fond a

pus în vedere apărătorului reclamantului să precizeze actul administrativ a

cărui suspendare a executării o solicită.

Apărătorul părții a

arătat că nu există un asemenea act administrativ și că insistă în soluționarea

cererii așa cum a fost formulată, astfel încât în mod corect s-a procedat la

judecarea cererii de suspendare.

1.2. Interpretarea

dispozițiilor art. 14 și 15 sus-menționate în sensul că este posibilă numai

suspendarea executării unui act administrativ nu este formalistă.

Însuși textul legal

limitează cazurile de suspendare a executării la existența unui act

administrativ.

Dispozițiile art. 18 alin.

(1) și art. 8 alin. (1) teza finală se referă la soluționarea acțiunii de

anulare a actelor administrative tipice și actelor administrative asimilate.

Soluția la care s-a oprit

legiuitorul în art. 14 și art. 15 este firească și logică, deoarece este imposibil

a se dispune suspendarea refuzului autorității.

În ceea ce privește

operațiunea administrativă, legea permit numai atacarea în instanță a refuzului

de efectuare a operațiunii și nu a anulării actului de îndeplinire a acesteia,

pentru a se putea cere în instanță, suspendarea executării conform art. 14, 15

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

1.3. Rezultă că

soluția la care s-a oprit instanța de fond este legală și temeinică, urmând ca în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 modificată și completată, să se dispună respingerea

recursului ca nefondat.

1.4. Față de soluția

adoptată în recurs este inutilă analizarea motivelor de recurs și a apărărilor

referitoare la îndeplinirea/ neîndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de

art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de T.P. împotriva Încheierii din 25 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2011