ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2041/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

V.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe,

să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea privind

stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei

române și, pe cale de consecință, obligarea acestuia la primirea cererii de

redobândire a cetățeniei române de îndată, și la acordarea de daune morale în

cuantum de 5000 RON.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat, în esență, că prima cerere de redobândire a cetățeniei a

adresat-o în data de 30 septembrie 2006 la Secția Consulară a Ambasadei

României la Chișinău, și că a revenit cu o altă cerere în data de 03 decembrie

2009, iar prin Adresa nr. X pârâtul i-a adus la cunoștință că în momentul în

care cererea trimisă de reclamantă va intra în faza de procesare, Ambasada îi

va trimite invitația în vederea depunerii documentelor, însă până în prezent nu

a primit nici un răspuns.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

instanțe

Prin Sentința nr.

2550 din 27 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a

obligat pârâtul să primească cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei

române, respingând cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că sunt îndeplinite

condițiile art. 2 (1) lit. i) și art. 2 (2) din Legea nr. 554/2004 cu

modificările și completările ulterioare, autoritatea pârâtă în mod nejustificat

și cu depășirea termenului rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 10 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu a soluționat cererea reclamantei,

înregistrată pentru prima dată în 30 septembrie 2006.

Totodată, prima

instanță a înlăturat apărările pârâtului, prin care a invocat existența

numărului mare de cereri și activitatea supradimensionată, întrucât chiar și

aceste împrejurări nu pot justifica nesoluționarea cererii reclamantei de

redobândire a cetățeniei române, termenul rezonabil fiind cu mult depășit, în raport

de data înregistrării primei cereri, respectiv 2006, nesoluționată încă, nici

până la data sesizării instanței, respectiv data soluționării cauzei.

Cu privire la cel

de-al doilea capăt de cerere, referitor la daunele morale solicitate, prima

instanță a reținut că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului moral cauzat

prin nesoluționarea cererii.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-pârât a susținut, în esență, următoarele:

Potrivit

jurisprudenței europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt

și în cauză există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu

i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei,

prima instanță reținând astfel în mod greșit existența unui refuz nejustificat

al autorității, în sensul legii.

Prima instanță nu a

avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deși

aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a

derulării procedurii consulare.

Totodată,

recurentul-pârât a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a

ajuns la un nivel satisfăcător și a afirmat că, în lipsa unei culpe

administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de

primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi obligat în baza

legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite

și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor care au depus

cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie

puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire

a cetățeniei.

Chiar în

eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru

prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de

redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată într-un termen rezonabil,

trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condițiile de existență

ale unui refuz nejustificat.

Recurentul-pârât a

menționat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamant,

nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a

fost decantată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar nu se

aplică decât în cazurile expres specificate.

Ordinea internă

stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de

depunere a dosarului, ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să

fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la

îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Termenul rezonabil de

procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele

relevante.

În legătură cu

eforturile autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea

situației generate de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei,

recurentul-pârât a menționat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar

potrivit acestui act, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei

vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în organizarea

Comisiei pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie,

astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea

situației.

În același context,

recurentul a invocat și O.U.G. nr. 5/2010 privind înființarea Autorității

Naționale pentru Cetățenie cu competențe în materia care interesează în speță,

arătând că birourile teritoriale ale acestei autorități sunt operaționale

începând cu data de 8 februarie 2010.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Din actele depuse la

dosarul de fond rezultă că reclamanta s-a adresat în luna septembrie 2006

Ministerului Afacerilor Externe, prin Secția Consulară a Ambasadei României de

la Chișinău, în vederea depunerii cererii și actelor necesare redobândirii

cetățeniei române, iar la data de de 03 decembrie 2009 a formulat o nouă

cerere, cu același conținut, însă nefiind soluționată, a introdus prezenta

cerere de chemare în judecată, înregistrată la 27 mai 2010.

Pornind de la această

bază factuală, soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea

corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Prevederile art. 1

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și

completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Legea nr. 21/1991 nu

prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei

române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod

obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art.

2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja

însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire

a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra

Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România

prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui

stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile

privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia

sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

În ceea ce privește

criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri,

aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se

poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Durata rezonabilă a

procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de

particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei,

conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente,

miza litigiului.

Or, din această

perspectivă, prima instanță a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de

aproape patru ani de la formularea primei cereri de reclamantă este în măsură

să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a

face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de

autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși

rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de

depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului

nerezonabil al duratei procedurii.

Prin urmare, prima

instanță a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluționarea în termenul

legal a cererii reclamantei privind stabilirea datei pentru primirea actelor

necesare redobândirii cetățeniei române.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a

sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9

sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 2550 din 27

mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.