ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1639/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul V V. a solicitat

în contradictoriu Ministerul Afacerilor Externe, constatarea refuzului nejustificat

al pârâtului de soluționare a cererii privind stabilirea datei pentru primirea actelor

necesare redobândirii cetățeniei române, obligarea pârâtului, prin secția consulară

- Ambasada României la Chișinău, să stabilească data de depunere de către reclamant

a cererii de redobândire a cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil de

cel mult 2 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și obligarea pârâtului

la daune morale în cuantum de 1.000 RON.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că la data de 13 octombrie 2008 a formulat prima cerere pentru

a-i fi expediată către secția consulară a Ambasadei României la Chișinău în vederea

redobândirii cetățeniei române, în conformitate cu prevederile art. 12 al

Legii nr. 21/1991.

Reclamantul a mai arătat

că a revenit la Ministerul Afacerilor Externe cu o nouă cerere la data de 07

ianuarie 2009, prin care a solicitat să fie stabilită data la care să fie invitat

pentru depunerea cereri de redobândire a cetățeniei române, cerere care nu a fost

soluționată favorabil nici până în prezent.

Prin sentința civilă

nr. 1918 din 6 mai 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția netimbrării capătului de cerere privind obligarea pârâtului

la acordarea de daune morale în cuantum de 1.000 RON și a anulat în consecință acest

capăt de cerere, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtul

să stabilească data de depunere a cererii de redobândire a cetățeniei române într-un

termen de cel mult 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că excepția netimbrării capătului de cerere privind

acordarea daunelor morale este întemeiată, deoarece reclamantul nu a făcut dovada

achitării taxei judiciare de timbru, conform art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997,

aplicând sancțiunea prevăzută de art. 20 din lege.

Instanța de fond a mai

reținut că deși, în raport de prevederile art. 2 alin. (1), lit. h) din Legea 554/2004,

modificată și completată, soluționarea unei cereri se face, de regulă, în termen

de 30 de zile de la formulare, trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, condițiile

speciale în care autoritățile române își desfășoară activitatea în cadrul Ambasadei

României în Republica Moldova, iar pe de altă parte, dreptul solicitanților de a

li se rezolva cererea într-un termen rezonabil.

Astfel, în primul rând

trebuie să se țină seama de faptul că procesarea cererilor se face pe teritoriul

unui stat străin în locațiile puse la dispoziție de statul respectiv. În cazul Republicii

Moldova există o singură locație unde se pot primi astfel de cereri, astfel încât

întârzierea autorităților publice este scuzabilă, întrucât nu stă în puterea Statului

Român să dezvolte acest serviciu de o manieră care să permită soluționarea de îndată

a tuturor cererilor.

Împotriva hotărârii instanței

de fond pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că față de împrejurarea că există un răspuns administrativ al Ministerului

Afacerilor Externe ce a fost comunicat reclamantului, judecătorul fondului trebuia

să analizeze dacă acesta încorporează un refuz nejustificat și cu atât mai mult,

dacă acesta poate fi considerat ca exprimând o restricționare a realizării unui

drept sau interes legitim.

Justificarea refuzului

îndeplinirii operațiunii învederate de reclamant (programarea datei pentru depunerea

cererii de redobândire a cetățeniei) nu poate atrage condamnarea autorității administrative

solicitate deoarece contenciosul administrativ (varietate a răspunderii civile delictuale)

sancționează exclusiv culpa administrativă (prin dovedirea unei forme de vinovăție)

și nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuții (prezumat relativ, conform

art. 1 din Legea nr. 554/2004, a constitui un prejudiciu prin vătămarea adusă de

încălcarea unui drept sau interes legitim al petiționarului).

Corect este să menționăm

că, la data prezentei, stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel

satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locații a secției

consulare a Ambasadei României la Chișinău. Dar acumularea cererilor de intenție

a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu se înregistra

ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează și astăzi o mare

dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi programați cât

mai repede în vederea depunerii actelor.

În lipsa unei culpe administrative,

recurentul consideră că nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ

(cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului dar care

nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și

să primească cererea reclamantului.

De aceea, recurentul apreciază

că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele

de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei și de a le impune apoi subscrisului,

potrivit autorității lucrului judecat, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea

activității secției consulare a Ambasadei României în Republica Moldova.

„Termenul rezonabil"

de soluționare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația română

de lege lata.

Pe de o parte, instanța

nu avea nici un temei legal pentru a obliga Ministerul Afacerilor Externe la stabilirea

datei de depunere a cererii în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

a prezentei hotărâri, iar sistemul românesc de drept, având origine continentală

(franceză și germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare

a legii (conform dispozițiilor normative scrise) și este inacceptabil ca instanța

română să judece în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spațiului

anglo-saxon.

Recurentul mai menționează

că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudența Convenției

Europene a Drepturilor Omului dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile

expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a

cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin

limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora

trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite

de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește reclamantul.

Determinarea termenului

rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în funcție de toate

circumstanțele relevante.

Pe de altă parte, este

de notorietate faptul că situația de la secția consulară a Ambasadei României în

Republica Moldova nu se mai regăsește la nicio altă secție a rețelei misiunilor

diplomatice române deoarece, excluzând România, Republica Moldova este țara cu cel

mai mare număr de cetățeni de etnie română. De aceea, procedura de programare a

depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu se va regăsi la secțiile consulare

din țări, precum Canada, unde se află de-asemenea persoane ce-și doresc redobândirea

cetățeniei române.

Examinând sentința recurată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat

o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind

greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat

de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 12

alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința

în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de

actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice

sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată

Comisiei pentru cetățenie.

Problema care se impune

a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie

să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului

legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit

un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui

asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și

ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte

trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind

dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea

unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită

după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces,

în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie civilă,

dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției

este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

În cauză, Înalta Curte

apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii – octombrie

2008 – și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în

sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene

a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța

de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un

număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a secției consulare

a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru

respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe, împotriva sentinței civile nr. 1918 din 6 mai

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2010.