Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2010
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4949/2010

HOTĂRÂRE
12.11.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4949/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții R.M. și R.D. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate refuzul nejustificat al acestuia de a soluționa cererile privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și pe cale de consecință, să se dispună obligarea acestuia să le primească cererile de redobândire a cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil, cu obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 1.000 RON.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în data de 01 septembrie 2008, au formulat o primă cerere către Ministerul Afacerilor Externe din București, cu solicitarea de a înainta cererea lor către secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, în vederea stabilirii datei de prezentare pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române însoțită de toate actele necesare potrivit legii, că prin adresa din 12 septembrie 2008 emisă de secția consulară a Ambasadei României din Republica Moldova au fost informați că există un număr foarte mare de solicitări și că, din cauza spațiilor limitate în care Ambasada își desfășoară activitatea, vor fi programați pentru depunerea cererii, urmând a fi înștiințați pe bază de invitație.

Prin sentința civilă nr. 1580 din 9 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamanților, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererilor privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, a obligat pârâtul să stabilească o dată de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamanți, respingând în rest acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanții au suferit o vătămare în dreptul lor legal și constituțional la depunerea și înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei române, drept reglementat de art. 5 din Constituție și art. 10 1 din Legea nr. 21/1991, deoarece nici până la data judecării cauzei nu le-a fost comunicată data de prezentare la secția consulară pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române.

Dispozițiile Legii nr. 21/1991 nu prevăd un termen în care autoritatea pârâtă să proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetățeniei române, ci doar împrejurarea că acestea vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie. În aceste condiții, în sarcina pârâtului există obligația soluționării cererilor în termenul rezonabil consacrat de disp. art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar timpul scurs de la data înregistrării primei cereri a reclamanților (01 septembrie 2008) și până la data sesizării instanței (26 ianuarie 2009), raportat la cerința impusă de legiuitor, în sensul că aceste cereri să fie înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie, conduce la concluzia nerespectării termenului rezonabil de soluționare a cererii privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române.

Împotriva hotărârii instanței de fond recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că pentru instanța de fond nu a avut relevanță starea obiectivă de fapt invocată de Ministerul Afacerilor Externe deși tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare sub potențialul pe care Ministerul Afacerilor Externe îl învedera și pe care și l-a dorit să se atingă în anii următori. Recurentul mai arată că, la data prezentei, stadiul procesării cererilor de dobândire a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei locații a secției consulare a Ambasadei României la Chișinău.

Dar acumularea cererilor de intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează și astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi programați cât mai repede în vederea depunerii actelor. În lipsa unei culpe administrative, pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea fi obligat, în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamanților dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamanților. Interpretarea potrivit căreia aprecierea caracterului „rezonabil” al unui termen depinde de complexul circumstanțelor fiecărui caz în parte, și nu doar de durata termenului, este constantă și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

În lipsa unui temei legal concret, recurentul consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele arătate: Potrivit art. 10 1 din Legea nr. 21/1991 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 374/2009: „ Persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e)”. Art. 12 alin. (2) stipulează că: „În cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române sau de acordare, întemeiate pe dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 10 1 , acestea pot fi depuse și la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României.

În cazul în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, acestea vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, Direcția Cetățenie”. De asemenea potrivit art. II din Legea nr. 354/2009 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 36/2009 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991: „Începând cu 1 ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetățeniei române, formulate în temeiul dispozițiilor art. 10 1 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se vor înființa birouri teritoriale în subordinea Autorității Naționale pentru Cetățenie”.

Prin urmare, potrivit acestor reglementări , cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi înregistrate, și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligență a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la secția consulară a Ambasadei României la Chișinău în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetățeniei române. Pe de altă parte, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 10 1 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă.

Deci, ultimele modificări legislative oferă alternativă cetățenilor moldoveni, în mod specific. Astfel fiind, Înalta Curte constată că acțiunea reclamanților, având în vedere modificările legislative intervenite este lipsită de obiect. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca rămasă fără obiect.

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe, împotriva sentinței civile nr. 1580 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și respinge acțiunea reclamanților ca rămasă fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-15
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4357/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13 ianuarie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantu
ÎCCJ 2011-04-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2115/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții R.A. și R.I. au chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul să constate refuzul ace
ÎCCJ 2010-01-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 298/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictori
ÎCCJ 2010-12-09
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5497/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantele L.O. și L.E. au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, obligarea pârâtului să le primească c
ÎCCJ 2010-06-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3353/2010
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, re
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă