ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 298/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de reprezentant al Secției consulare a Ambasadei României din Chișinău, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate refuzul nejustificat al Ministerului Afacerilor Externe de a soluționa cererea reclamantului, să fie obligat pârâtul să stabilească data la care reclamantul va fi invitat să depună și să înregistreze cererea de redobândire a cetățeniei române, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 21/1991, la Secția Consulară a României din Republica Moldova, cu obligarea pârâtului la plata de morale în cuantum de 1000 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în luna septembrie 2008, a formulat prima cerere către Ministerul Afacerilor Externe, solicitând să-i fixeze data la care să depună cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele necesare. Pe data de 17 septembrie 2008 reclamantul a fost informat prin adresa nr. G5 - 1 /P/1489 că există un număr foarte mare de solicitări și din cauza spațiilor limitate în care ambasada își desfășoară activitatea va fi programat pentru depunerea cererii. Reclamantul s-a adresat cu încă două cereri de revenire la data de 02 octombrie 2008, precum și la data de 10 noiembrie 2008. A apreciat că atitudinea secției consulare reprezintă refuzul nejustificat de a soluționa cererea privind invitarea într-un termen rezonabil să depună cererea de redobândire a cetățeniei române.

De asemenea, a arătat că reclamanților le este îngrădit dreptul actual, legal și constituțional la depunerea și înregistrarea cererilor de redobândire a cetățeniei române, drept reglementat de Legea nr. 21/1991, care stabilește cu valoare de principiu că aceste cereri se vor depune la secțiile consulare ale României în străinătate. A invocat practica judiciară în domeniu, inclusiv și decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ceea ce privește acordarea de daune morale a arătat că a fost privat de drepturile legale constituționale o perioadă îndelungată, creându-i-se un stres continuu. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, art. 2, art. 7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, art. 10 din Legea nr. 396/2002 și art. 5 alin. (1) din Constituția României.

Pârâtul, Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, motivat de faptul că Secția Consulară din cadrul Ambasadei României la Chișinău are o capacitate limitată de a procesa dosarele, activitatea se desfășoară în două schimburi datorită numărului mic de funcționari, fată de numărul foarte mare de cereri (peste 600.000), așa încât persoanele care au dorit să depună cerere pentru redobândirea cetățeniei române sunt invitate în ordinea cronologică a formulării cererilor de intenție să se prezinte la Secția Consulară, unde are loc verificarea documentelor, dosarul fiind transmis ulterior în tară la Ministerul Justiției.

A apreciat că nu este vorba de un refuz nejustificat, având în vedere că pârâtul a adresat două răspunsuri reclamantei. Prin sentința civilă nr. 1161 din 18 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul să stabilească o dată de depunere de către reclamant a cererii de redobândire a cetățeniei române, într-un termen scurt, rezonabil. A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind daunele morale și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: A constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului cu o scrisoare de redobândire a cetățeniei române și cu toate că a revenit în două rândui cu solicitarea sa, răspunsul pârâtului a fost de amânare a soluționării cererii pentru o dată neprecizată, ceea ce conduce la imposibilitatea reclamantului de ași valorifica drepturile.

A apreciat că atitudinea pârâtului reprezintă un refuz nejustificat de a soluționa cererea reclamantului și pe cale de consecință a obligat pârâtul să stabilească o dată de depunere de către reclamant a cererii de redobândire a cetățeniei române. A respins cererea referitoare la daunele morale ca nefondată, aceasta nefiind dovedită în raport cu contextul cauzal al speței. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii. În cuprinsul recursului, recurentul a arătat că în mod eronat prima instanță a reținut că în speță există ipoteza unui refuz nejustificat de a soluționa petiția, deoarece pârâtul a comunicat răspuns reclamantului prin care l-a încunoștiințat că cererea sa va fi soluționată favorabil la momentul promovării acesteia.

A mai arătat că dacă ar fi obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamantului, celelalte persoane care au solicitat dobândirea cetățeniei înaintea reclamantului și care nu au formulat acțiuni în justiție ar fi discriminate. De asemenea, recurentul a învederat că la momentul introducerii acțiunii în instanță nu era îndeplinită condiția depășirii termenului rezonabil de soluționare a cererii administrative. Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs formulate și din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Înalta Curte observă că sunt de necontestat circumstanțele cauzei, în sensul că reclamantul P.G. s-a adresat în trei rânduri Secției Consulare a Ambasadei României din Republica Moldova. Reclamantul a primit un răspuns (Adresa nr. G5 – 1/P/1489 din 17 septembrie 2008) prin care i se comunică faptul că există un mare număr de cereri de redobândire a cetățeniei române și că va fi invitat să depună dosarul când va fi procesată cererea sa.

În raport cu conținutul răspunsului primit de reclamant, rezultă că motivul de recurs potrivit căruia nu se poate reține culpa administrativă a pârâtului din considerente de ordin organizatoric, nu poate fi reținut. Atâta vreme cât statul român și-a asumat, în baza Legii nr. 21/1991 obligația de a acorda cetățenia română foștilor cetățeni români sau descendenților acestora până la gradul II care și-au pierdut cetățenia română din motive imputabile lor, sau cărora le-a fost ridicată această cetățenie fără voia lor, trebuia să soluționeze cererea reclamantului într-un termen administrativ rezonabil.

Totodată, dificultățile organizatorice invocate de recurent, nu sunt de natură a avea relevanță în ceea ce privește justificarea obiectivă a nesoluționării în termen a cererilor reclamantului, legea nefăcând distincție între autoritățile publice în ceea ce privește rezolvarea cererilor în funcție de volumul activității acestora, după cum în mod corect a reținut și prima instanță. Înalta Curte consideră că nu poate fi admis nici motivul de recurs invocat de recurent relativ la încălcarea de către instanța de contencios administrativ a principiului nediscriminării prin obligarea autorității publice să soluționeze cu prioritate cererea reclamantului față de cele ale altor persoane.

Persoanele îndreptățite, aflate în aceeași situație cu reclamantul, se pot adresa instanțelor de contencios administrativ, fără discriminare, punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile neconstituind un tratament juridic discriminatoriu față de persoanele care nu s-au adresat justiției. În ceea ce privește susținerea recurentului potrivit căreia reclamantul a primit răspuns în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și că răspunsul primit nu ar reprezenta un refuz de soluționare a cererii, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată.

Atitudinea autorității administrative de a nu programa reclamantul pentru a depune documentația necesară redobândirii cetățeniei, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a acesteia, întrucât în cauză, reclamantul se află în etapa premergătoare soluționării cererii și anume aceea a depunerii actelor necesare pentru a beneficia de dreptul său întemeiat pe dispozițiile art. 10 1 din Legea nr. 21/1991. Refuzând să stabilească termenul pentru depunerea documentației necesare redobândirii cetățeniei române, realizarea dreptului reclamantului este împiedicată, în mod arbitrar, de voința autorității administrative. Așa fiind, în mod legal și temeinic prima instanță a constatat existența refuzului nejustificat al pârâtului de a soluția cererea reclamantului și a obligat pârâtul să primească, de îndată, cererea de redobândire a cetățeniei române și actelor conexe.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1161 din 18 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.