ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 298/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.G.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, în

calitate de reprezentant al Secției consulare a Ambasadei României din

Chișinău, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate refuzul

nejustificat al Ministerului Afacerilor Externe de a soluționa cererea

reclamantului, să fie obligat pârâtul să stabilească data la care reclamantul

va fi invitat să depună și să înregistreze cererea de redobândire a cetățeniei

române, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 21/1991, la Secția Consulară a României din Republica Moldova, cu obligarea pârâtului la plata de morale

în cuantum de 1000 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că în luna septembrie 2008, a formulat prima cerere către Ministerul

Afacerilor Externe, solicitând să-i fixeze data la care să depună cererea de

redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele necesare.

Pe data de 17 septembrie 2008 reclamantul

a fost informat prin adresa nr. G5 - 1 /P/1489 că există un număr foarte mare

de solicitări și din cauza spațiilor limitate în care ambasada își desfășoară

activitatea va fi programat pentru depunerea cererii.

Reclamantul s-a adresat cu încă două

cereri de revenire la data de 02 octombrie 2008, precum și la data de 10

noiembrie 2008.

A apreciat că atitudinea secției

consulare reprezintă refuzul nejustificat de a soluționa cererea privind

invitarea într-un termen rezonabil să depună cererea de redobândire a

cetățeniei române.

De asemenea, a arătat că reclamanților le

este îngrădit dreptul actual, legal și constituțional la depunerea și înregistrarea

cererilor de redobândire a cetățeniei române, drept reglementat de Legea nr. 21/1991,

care stabilește cu valoare de principiu că aceste cereri se vor depune la

secțiile consulare ale României în străinătate.

A invocat practica judiciară în domeniu,

inclusiv și decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește acordarea de daune

morale a arătat că a fost privat de drepturile legale constituționale o

perioadă îndelungată, creându-i-se un stres continuu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 1, art. 2, art. 7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 12

alin. (3) din Legea nr. 21/1991, art. 10 din Legea nr. 396/2002 și art. 5 alin.

(1) din Constituția României.

Pârâtul, Ministerul Afacerilor Externe a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică

și nelegală, motivat de faptul că Secția Consulară din cadrul Ambasadei

României la Chișinău are o capacitate limitată de a procesa dosarele,

activitatea se desfășoară în două schimburi datorită numărului mic de

funcționari, fată de numărul foarte mare de cereri (peste 600.000), așa încât

persoanele care au dorit să depună cerere pentru redobândirea cetățeniei române

sunt invitate în ordinea cronologică a formulării cererilor de intenție să se

prezinte la Secția Consulară, unde are loc verificarea documentelor, dosarul

fiind transmis ulterior în tară la Ministerul Justiției.

A apreciat că nu este vorba de un refuz

nejustificat, având în vedere că pârâtul a adresat două răspunsuri reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 1161 din 18

martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis, în parte, acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul să

stabilească o dată de depunere de către reclamant a cererii de redobândire a

cetățeniei române, într-un termen scurt, rezonabil.

A respins, ca nefondat, capătul de cerere

privind daunele morale și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată

către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut, în esență, următoarele:

A constatat că reclamantul s-a adresat

pârâtului cu o scrisoare de redobândire a cetățeniei române și cu toate că a

revenit în două rândui cu solicitarea sa, răspunsul pârâtului a fost de amânare

a soluționării cererii pentru o dată neprecizată, ceea ce conduce la

imposibilitatea reclamantului de ași valorifica drepturile.

A apreciat că atitudinea pârâtului

reprezintă un refuz nejustificat de a soluționa cererea reclamantului și pe

cale de consecință a obligat pârâtul să stabilească o dată de depunere de către

reclamant a cererii de redobândire a cetățeniei române.

A respins cererea referitoare la daunele

morale ca nefondată, aceasta nefiind dovedită în raport cu contextul cauzal al

speței.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâtul solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței civile

atacate în sensul respingerii acțiunii.

În cuprinsul recursului, recurentul a

arătat că în mod eronat prima instanță a reținut că în speță există ipoteza

unui refuz nejustificat de a soluționa petiția, deoarece pârâtul a comunicat

răspuns reclamantului prin care l-a încunoștiințat că cererea sa va fi

soluționată favorabil la momentul promovării acesteia.

A mai arătat că dacă ar fi obligat

pârâtul să soluționeze cererea reclamantului, celelalte persoane care au

solicitat dobândirea cetățeniei înaintea reclamantului și care nu au formulat

acțiuni în justiție ar fi discriminate.

De asemenea, recurentul a învederat că la

momentul introducerii acțiunii în instanță nu era îndeplinită condiția depășirii

termenului rezonabil de soluționare a cererii administrative.

Examinând actele și lucrările dosarului

din perspectiva motivelor de recurs formulate și din oficiu, Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce

succed.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004,

orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un

interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau

prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței

de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată.

Înalta Curte observă că sunt de

necontestat circumstanțele cauzei, în sensul că reclamantul P.G. s-a adresat în

trei rânduri Secției Consulare a Ambasadei României din Republica Moldova.

Reclamantul a primit un răspuns (Adresa

nr. G5 – 1/P/1489 din 17 septembrie 2008) prin care i se comunică faptul că

există un mare număr de cereri de redobândire a cetățeniei române și că va fi

invitat să depună dosarul când va fi procesată cererea sa.

În raport cu conținutul răspunsului

primit de reclamant, rezultă că motivul de recurs potrivit căruia nu se poate

reține culpa administrativă a pârâtului din considerente de ordin

organizatoric, nu poate fi reținut.

Atâta vreme cât statul român și-a asumat,

în baza Legii nr. 21/1991 obligația de a acorda cetățenia română foștilor

cetățeni români sau descendenților acestora până la gradul II care și-au

pierdut cetățenia română din motive imputabile lor, sau cărora le-a fost

ridicată această cetățenie fără voia lor, trebuia să soluționeze cererea

reclamantului într-un termen administrativ rezonabil.

Totodată, dificultățile organizatorice

invocate de recurent, nu sunt de natură a avea relevanță în ceea ce privește

justificarea obiectivă a nesoluționării în termen a cererilor reclamantului,

legea nefăcând distincție între autoritățile publice în ceea ce privește

rezolvarea cererilor în funcție de volumul activității acestora, după cum în

mod corect a reținut și prima instanță.

Înalta Curte consideră că nu poate fi

admis nici motivul de recurs invocat de recurent relativ la încălcarea de către

instanța de contencios administrativ a principiului nediscriminării prin

obligarea autorității publice să soluționeze cu prioritate cererea

reclamantului față de cele ale altor persoane.

Persoanele îndreptățite, aflate în

aceeași situație cu reclamantul, se pot adresa instanțelor de contencios administrativ,

fără discriminare, punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive

și irevocabile neconstituind un tratament juridic discriminatoriu față de

persoanele care nu s-au adresat justiției.

În ceea ce privește susținerea

recurentului potrivit căreia reclamantul a primit răspuns în termenul prevăzut

de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și că răspunsul primit nu ar

reprezenta un refuz de soluționare a cererii, Înalta Curte o va respinge, ca

neîntemeiată.

Atitudinea autorității administrative de

a nu programa reclamantul pentru a depune documentația necesară redobândirii

cetățeniei, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a acesteia,

întrucât în cauză, reclamantul se află în etapa premergătoare soluționării

cererii și anume aceea a depunerii actelor necesare pentru a beneficia de

dreptul său întemeiat pe dispozițiile art. 10

1

din Legea nr.

21/1991.

Refuzând să stabilească termenul pentru

depunerea documentației necesare redobândirii cetățeniei române, realizarea

dreptului reclamantului este împiedicată, în mod arbitrar, de voința

autorității administrative.

Așa fiind, în mod legal și temeinic prima

instanță a constatat existența refuzului nejustificat al pârâtului de a soluția

cererea reclamantului și a obligat pârâtul să primească, de îndată, cererea de

redobândire a cetățeniei române și actelor conexe.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

pârâtului ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1161 din 18 martie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

ianuarie 2010.