ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3353/2010

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Obiectul acțiunii.

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.P.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. să se constate refuzul nejustificat

al pârâtului de a-i soluționa cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor

necesare pentru redobândirea cetățeniei române și, pe cale de consecință, obligarea

pârâtului să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat faptul că în luna martie 2008 s-a prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de

redobândire a cetățeniei române împreună cu actele necesare și cu acea ocazie i

s-a comunicat să formuleze o cerere scrisă de programare care să fie transmisă

prin poștă, cu confirmare de primire.

Reclamantul a mai

arătat că a expediat cererea în sensul solicitării autorității pârâte la 26

martie 2008, cu avizul din 26 martie 2008 însă nu a primit un răspuns. La data

de 16 iunie 2008 a revenit cu o nouă cerere la pârât, însă tot fără rezultat.

Pârâtul a depus la

dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței

de fond.

Prin sentința civilă nr.

4153 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamant, a constatat refuzul

nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea acestuia și a obligat

pârâtul să stabilească o dată pentru primirea cererii de redobândire a

cetățeniei române și a actelor necesare în termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța o astfel

de soluție, instanța de fond a reținut că apărarea pârâtului potrivit căreia numărul

mare de persoane care au depus cereri pentru redobândirea cetățeniei conduce la

imposibilitatea de a respecta dispozițiile Legii nr. 21/1991 și ale Legii nr. 554/2004,

având în vedere capacitatea limitată a Secției Consulare din cadrul Ambasadei

României la Chișinău, de a procesa dosarele cuprinzând acest tip de cereri, nu

îl scutea de obligația de a-și organiza activitatea astfel încât să soluționeze

aceste cereri într-un termen rezonabil.

A mai reținut că

susținerile pârâtului nu au fost probate, iar pe de altă parte reclamantul se

bucură de beneficiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 și al art. 1 din

Legea nr. 554/2004.

În concluzie,

instanța de fond a constat refuzul nejustificat al pârâtului în soluționarea

cererii reclamantului.

Cererea de recurs.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs M.A.E., criticând-o în baza prevederilor art. 304 pct.

9 și 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul arată că răspunsul transmis reclamantului nu încorporează un

refuz de soluționare a cererii sale ci cuprinde condițiile în care urma să fie

procesat dosarul acestuia. Menționează faptul că hotărârea atacată este dată cu

aplicarea greșită a legii.

Invocă jurisprudența

europeană, potrivit căreia un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt.

Susține că stadiul

procesării cererilor de redobândire a cetățeniei se află în prezent la un nivel

satisfăcător ca urmare a deschiderii unei noi locații a Secției Consulare a

Ambasadei României la Chișinău, însă generează în continuare o dificultate în

rezolvarea acestor cereri.

Consideră că în lipsa

unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea

termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi

obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii

cronologice stabilite și să primească cererea reclamantului în detrimentul

persoanelor care au depus cereri anterior acestuia, puterea judecătorească nu

putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale

cererilor de redobândire a cetățeniei.

Recurentul

menționează că termenul rezonabil de rezolvare a cererii invocat de reclamant,

nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a

fost decantată în jurisprudența C.E.D.O., dar oricum, ea nu se aplică decât în

cazurile expres specificate.

Determinarea

termenului rezonabil de procesare a unor astfel de cereri se stabilește în

funcție de toate circumstanțele relevante.

În legătură cu

eforturile autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea

situației generate de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, pârâtul a

menționat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G nr. 36/2009

ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea

și documentele vizând astfel de cereri vor putea fi înregistrate și la

birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul

Ministerului Justiției, astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a

Statului Român în deblocarea acestei situații.

Soluția și

considerentele instanței de recurs.

Examinând

cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9

și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prevederile art. 1 din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin

Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate

publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal

a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ

competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a

interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim

poate fi atât privat cât și public”.

Așa cum corect a

reținut instanța de fond, reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri la

autoritatea pârâtă, în temeiul Legii nr. 21/1991, dar cererile acestuia nu au

fost soluționate de către pârâtă, care prin răspunsul transmis a invocat motive

de ordin administrativ organizatoric.

Refuzul nejustificat

de soluționare a unei cereri este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

nr. 554/2004 drept exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu

rezolva cererea.

Verificarea

incidenței acestei prevederi legale precum și a existenței unei încălcări în

sensul Legii nr. 554/2004 nu puteau fi făcute decât prin analiza conținutului

răspunsului transmis în raport cu obiectul cererii adresate autorității

publice.

Din analiza

răspunsului autorității pârâte constată că acesta nu îmbracă forma prevăzută de

lege, respectiv nu răspunde la solicitările reclamantului, ci conține doar

referiri cu privire la dificultățile cu care se confruntă în rezolvarea cererilor

de redobândire a cetățeniei, precizând că urmează să fie invitat să depună

respectiva cerere.

În cauză

se pune problema termenului în care trebuie soluționate cererile privind

redobândirea cetățeniei române.

Într-adevăr,

Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen în care autoritatea pârâtă are obligația

să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române, însă în lipsa unui

asemenea termen legal se impune aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru cetățenie, ratificată prin Legea nr. 396/2002, potrivit căreia

„Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen

rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale,

redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În opinia

Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei un proceduri se

apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de

jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței,

comportamentul reclamantului și cel al autorității competente.

Astfel, Înalta

Curte apreciază că timpul scurs de la înregistrarea primelor cereri de către

reclamant (martie 2008) și până la sesizarea instanței (iulie 2009) nu poate fi

considerat un termen rezonabil.

Din acest

punct de vedere, trecerea unui termen îndelungat conduce la imposibilitatea reclamantului

de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, lipsind de efecte

juridice dispozițiile actului normativ menționat.

Așa fiind, instanța

de fond a dat o rezolvare corectă cauzei constatând refuzul nejustificat al

pârâtului de a soluționa cererea reclamantului privind stabilirea datei pentru

primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române.

În consecință, în

raport de cele reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) din C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.A.E. împotriva sentinței civile nr. 4153 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.