ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3353/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat faptul că în luna martie 2008 s-a prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele necesare și cu acea ocazie i s-a comunicat să formuleze o cerere scrisă de programare care să fie transmisă prin poștă, cu confirmare de primire.

Reclamantul a mai arătat că a expediat cererea în sensul solicitării autorității pârâte la 26 martie 2008, cu avizul din 26 martie 2008 însă nu a primit un răspuns. La data de 16 iunie 2008 a revenit cu o nouă cerere la pârât, însă tot fără rezultat. Pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Hotărârea instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 4153 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamant, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea acestuia și a obligat pârâtul să stabilească o dată pentru primirea cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța de fond a reținut că apărarea pârâtului potrivit căreia numărul mare de persoane care au depus cereri pentru redobândirea cetățeniei conduce la imposibilitatea de a respecta dispozițiile Legii nr. 21/1991 și ale Legii nr. 554/2004, având în vedere capacitatea limitată a Secției Consulare din cadrul Ambasadei României la Chișinău, de a procesa dosarele cuprinzând acest tip de cereri, nu îl scutea de obligația de a-și organiza activitatea astfel încât să soluționeze aceste cereri într-un termen rezonabil. A mai reținut că susținerile pârâtului nu au fost probate, iar pe de altă parte reclamantul se bucură de beneficiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 și al art. 1 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, instanța de fond a constat refuzul nejustificat al pârâtului în soluționarea cererii reclamantului. Cererea de recurs. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M.A.E., criticând-o în baza prevederilor art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul arată că răspunsul transmis reclamantului nu încorporează un refuz de soluționare a cererii sale ci cuprinde condițiile în care urma să fie procesat dosarul acestuia. Menționează faptul că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii. Invocă jurisprudența europeană, potrivit căreia un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt. Susține că stadiul procesării cererilor de redobândire a cetățeniei se află în prezent la un nivel satisfăcător ca urmare a deschiderii unei noi locații a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, însă generează în continuare o dificultate în rezolvarea acestor cereri.

Consideră că în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite și să primească cererea reclamantului în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestuia, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei. Recurentul menționează că termenul rezonabil de rezolvare a cererii invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O., dar oricum, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate.

Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de cereri se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante. În legătură cu eforturile autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației generate de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, pârâtul a menționat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea și documentele vizând astfel de cereri vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției, astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea acestei situații.

Soluția și considerentele instanței de recurs. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat cât și public”. Așa cum corect a reținut instanța de fond, reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri la autoritatea pârâtă, în temeiul Legii nr. 21/1991, dar cererile acestuia nu au fost soluționate de către pârâtă, care prin răspunsul transmis a invocat motive de ordin administrativ organizatoric. Refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 drept exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea. Verificarea incidenței acestei prevederi legale precum și a existenței unei încălcări în sensul Legii nr. 554/2004 nu puteau fi făcute decât prin analiza conținutului răspunsului transmis în raport cu obiectul cererii adresate autorității publice.

Din analiza răspunsului autorității pârâte constată că acesta nu îmbracă forma prevăzută de lege, respectiv nu răspunde la solicitările reclamantului, ci conține doar referiri cu privire la dificultățile cu care se confruntă în rezolvarea cererilor de redobândire a cetățeniei, precizând că urmează să fie invitat să depună respectiva cerere. În cauză se pune problema termenului în care trebuie soluționate cererile privind redobândirea cetățeniei române.

Într-adevăr, Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen în care autoritatea pârâtă are obligația să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române, însă în lipsa unui asemenea termen legal se impune aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru cetățenie, ratificată prin Legea nr. 396/2002, potrivit căreia „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei un proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorității competente.

Astfel, Înalta Curte apreciază că timpul scurs de la înregistrarea primelor cereri de către reclamant (martie 2008) și până la sesizarea instanței (iulie 2009) nu poate fi considerat un termen rezonabil. Din acest punct de vedere, trecerea unui termen îndelungat conduce la imposibilitatea reclamantului de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, lipsind de efecte juridice dispozițiile actului normativ menționat. Așa fiind, instanța de fond a dat o rezolvare corectă cauzei constatând refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române. În consecință, în raport de cele reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) din C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinței civile nr. 4153 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.