ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2014/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul C.Ș. a solicitat

în contradictoriu M.A.E., constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de

soluționare a cererii privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române, obligarea pârâtului, să primească cererea

reclamantului și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române

într-un termen rezonabil de cel mult două luni de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii, precum și obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 1.000

lei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în

decembrie 2008 s-a prezentat personal la secția consulară a ambasadei României

din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei

române, însă i-a fost refuzată primirea cererii și i s-a comunicat să facă

cerere scrisă de programare prin poștă pentru a fi invitat să depună cererea

împreună cu actele doveditoare.

Reclamantul a mai arătat că a revenit la M.A.E. cu o nouă

cerere la data de 7 ianuarie 2009, prin care a solicitat să fie stabilită data

la care să fie invitat pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei

române, cerere la care a primit răspuns prin adresa din 28 ianuarie 2009 a

D.R.C. din cadrul M.A.E., în sensul că urmează a fi înștiințat prin invitație

de programarea pentru depunerea cererii. Revenind, ulterior, cu o nouă cerere

în data de 9 februarie 2009, reclamantul a primit un răspuns identic prin

adresa din 10 februarie 2009, fiindu-i astfel încălcate, așa cum susține

reclamantul C.Ș., drepturile fundamentale la petiționare și la cetățenie.

Prin sentința civilă nr. 2.411 din 5 iunie 2009

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect daunele morale

și a anulat în consecință acest capăt de cerere, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamant și a obligat pârâtul să primească cererea și actele

reclamantului pentru redobândirea cetățeniei într-un termen scurt, rezonabil,

maxim două luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, obligând totodată

pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.043 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a

reținut că excepția netimbrării capătului de cerere privind acordarea daunelor

morale este întemeiată, deoarece reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei

judiciare de timbru, conform art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, aplicând

sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Având în vedere dispozițiile art. 101 alin. (1) și

art. 12 din Legea nr. 21/1991, a art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru

ratificarea convenției europene asupra cetățeniei adoptată la Strasbourg la 6

noiembrie 1997, instanța de fond a apreciat că solicitanții pot depune oricând

cereri pentru redobândirea cetățeniei române care trebuie primite pe loc,

urmând a fi înaintate de îndată comisiei pentru cetățenie.

Deși, prima instanța a ținut seama de faptul că este

vorba de o îngrădirea a unui drept prin invocarea unei situații excepționale

prevăzute de lege, nivelul capacității de procesare a oficiului consular și

existența unui număr mare de solicitanți, totuși a apreciat ca fiind necesar ca

partea care invocă o atare situație să o și dovedească.

Instanța de fond a mai reținut că termenul de cinci

luni care a trecut de la formularea cererii reclamantului, poate fi considerat

nerezonabil în accepțiunea art. 10 din convenția europeană asupra cetățeniei,

iar dreptul de soluționare în termen rezonabil reprezintă o garanție pentru

soluționarea echitabilă atât în procedura prealabilă, cât și în contencios,

fiind statuat ca atare în C.E.D.O.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul M.A.E.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că termenul de 5

luni, cat a trecut de la formularea cererii reclamantului, a fost considerat in

mod greșit de către instanța de fond ca fiind un termen nerezonabil, întrucât

cererea petiționarului a fost soluționată prin răspunsul comunicat în care i

s-a explicat reclamantului motivul pentru care nu a fost încă stabilită o data

pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei, iar acest răspuns nu

poate fii considerat, apreciază recurentul, ca fiind un refuz nejustificat și

nici nu exprimă o restricționare a unui drept sau interes legitim.

Pentru instanța de fond, precizează recurentul, nu a

avut relevanță starea obiectivă invocată de M.A.E., deși tocmai aceasta a

determinat situația specifică derulării procedurii consulare sub potențialul pe

care îl învedera M.A.E. și pe care și l-a dorit să se atingă în următorii ani.

Corect este să menționăm, precizează recurentul, că

stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător față

de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locații a secției consulare a

ambasadei României la Chișinău. Dar acumularea cererilor de intenție a

cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu se

înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează și

astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi

programați cât mai repede în vederea depunerii actelor.

De asemenea, recurentul apreciază ca nu se poate pune

un semn al echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă al refuzului

indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv

al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republici

Moldova spații adecvate pentru luarea cererilor de redobândirea cetățeniei.

În lipsa unei culpe administrative, recurentul

consideră că nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ (cu

discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului, dar care

nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită

și să primească cererea reclamantului.

Se mai arată în motivele de recurs că având în vedere

faptul că răspunsul a fost redactat și transmis în interiorul termenului de 30

zile, nu sunt întrunite nici condițiile existenței unei împrejurări de a nu fi

răspuns solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii sau

aceea a unui refuz nejustificat, iar în absența probării situațiilor definite

la art. 2 alin (1) lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că nu

au fost reținute alte cauze care să conducă la admiterea cererii introductive,

acțiunea ar fi trebuit respinsă ca neîntemeiată.

Motivarea hotărârii de fond, apreciază recurentul, nu

face referire la răspunsul primit de reclamant iar, pentru analizarea

temeiniciei acțiunii, legea contenciosului nu face distincție de tipul de

soluție administrativă oferită prin răspunsul respectiv, favorabil sau

defavorabil.

Recurentul apreciază că puterea judecătorească nu se

poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale

cererilor de redobândire a cetățeniei și de a le impune apoi subscrisului,

potrivit autorității lucrului judecat, într-o ordine ce ar putea însemna

dereglarea activității secției consulare a ambasadei României în Republica

Moldova.

În motivele de recurs se mai învederează că durata

acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O. dar, chiar

și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condițiile în

care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, durata

analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului

față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic și care

se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză

în care nu se regăsește reclamantul.

Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor

astfel de solicitări se stabilește în funcție de toate circumstanțele

relevante.

În motivarea recursului se susține că, pe de altă

parte, este de notorietate faptul că situația de la secția consulară a ambasadei

României în Republica Moldova, nu se mai regăsește la nici o altă secție a

rețelei misiunilor diplomatice române deoarece, excluzând România, Republica

Moldova este țara cu cel mai mare număr de cetățeni de etnie română. De aceea,

procedura de programare a depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu se

va regăsi la secțiile consulare din țări, precum Canada, unde se află

de-asemenea persoane ce-și doresc redobândirea cetățeniei române.

Examinând sentința recurată, în raport cu criticile

formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi

expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată că, în cauză,

nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a

realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind greșita aplicare de

către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de

soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr.

21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune

cererea de redobândire a cetățeniei române, însorită de actele care dovedesc

îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile

consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată comisiei

pentru cetățenie.

Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este

legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile

de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului legal anterior arătat,

rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care

autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal,

trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din convenția europeană

pentru cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și

ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat

parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".

Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen

rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după

criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil"

trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele

două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei

proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se

face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate

fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate

rezonabile.

Astfel, în materie «civilă», dies a cjuo începe să

curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata

procedurii administrative prealabile, arunci când sesizarea jurisdicției este

precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul

rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele

cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție

de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

În cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de

timp cuprins între data formulării cererii, ianuarie 2009 și data soluționării

cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor

legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu

poate primi susținerea.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și

criticile întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare

pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în

discuție.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și

criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de

fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A.E., împotriva

sentinței civile nr. 2.411 din 5 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie

2010.