ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2014/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul C.Ș. a solicitat în contradictoriu M.A.E., constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, obligarea pârâtului, să primească cererea reclamantului și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române într-un termen rezonabil de cel mult două luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 1.000 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în decembrie 2008 s-a prezentat personal la secția consulară a ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însă i-a fost refuzată primirea cererii și i s-a comunicat să facă cerere scrisă de programare prin poștă pentru a fi invitat să depună cererea împreună cu actele doveditoare. Reclamantul a mai arătat că a revenit la M.A.E. cu o nouă cerere la data de 7 ianuarie 2009, prin care a solicitat să fie stabilită data la care să fie invitat pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române, cerere la care a primit răspuns prin adresa din 28 ianuarie 2009 a D.R.C. din cadrul M.A.E., în sensul că urmează a fi înștiințat prin invitație de programarea pentru depunerea cererii.

Revenind, ulterior, cu o nouă cerere în data de 9 februarie 2009, reclamantul a primit un răspuns identic prin adresa din 10 februarie 2009, fiindu-i astfel încălcate, așa cum susține reclamantul C.Ș., drepturile fundamentale la petiționare și la cetățenie. Prin sentința civilă nr. 2.411 din 5 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect daunele morale și a anulat în consecință acest capăt de cerere, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtul să primească cererea și actele reclamantului pentru redobândirea cetățeniei într-un termen scurt, rezonabil, maxim două luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, obligând totodată pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.043 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepția netimbrării capătului de cerere privind acordarea daunelor morale este întemeiată, deoarece reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, aplicând sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Având în vedere dispozițiile art. 101 alin. (1) și art. 12 din Legea nr. 21/1991, a art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea convenției europene asupra cetățeniei adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, instanța de fond a apreciat că solicitanții pot depune oricând cereri pentru redobândirea cetățeniei române care trebuie primite pe loc, urmând a fi înaintate de îndată comisiei pentru cetățenie.

Deși, prima instanța a ținut seama de faptul că este vorba de o îngrădirea a unui drept prin invocarea unei situații excepționale prevăzute de lege, nivelul capacității de procesare a oficiului consular și existența unui număr mare de solicitanți, totuși a apreciat ca fiind necesar ca partea care invocă o atare situație să o și dovedească. Instanța de fond a mai reținut că termenul de cinci luni care a trecut de la formularea cererii reclamantului, poate fi considerat nerezonabil în accepțiunea art. 10 din convenția europeană asupra cetățeniei, iar dreptul de soluționare în termen rezonabil reprezintă o garanție pentru soluționarea echitabilă atât în procedura prealabilă, cât și în contencios, fiind statuat ca atare în C.E.D.O.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul M.A.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că termenul de 5 luni, cat a trecut de la formularea cererii reclamantului, a fost considerat in mod greșit de către instanța de fond ca fiind un termen nerezonabil, întrucât cererea petiționarului a fost soluționată prin răspunsul comunicat în care i s-a explicat reclamantului motivul pentru care nu a fost încă stabilită o data pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei, iar acest răspuns nu poate fii considerat, apreciază recurentul, ca fiind un refuz nejustificat și nici nu exprimă o restricționare a unui drept sau interes legitim.

Pentru instanța de fond, precizează recurentul, nu a avut relevanță starea obiectivă invocată de M.A.E., deși tocmai aceasta a determinat situația specifică derulării procedurii consulare sub potențialul pe care îl învedera M.A.E. și pe care și l-a dorit să se atingă în următorii ani. Corect este să menționăm, precizează recurentul, că stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locații a secției consulare a ambasadei României la Chișinău. Dar acumularea cererilor de intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează și astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi programați cât mai repede în vederea depunerii actelor.

De asemenea, recurentul apreciază ca nu se poate pune un semn al echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă al refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republici Moldova spații adecvate pentru luarea cererilor de redobândirea cetățeniei. În lipsa unei culpe administrative, recurentul consideră că nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului, dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantului.

Se mai arată în motivele de recurs că având în vedere faptul că răspunsul a fost redactat și transmis în interiorul termenului de 30 zile, nu sunt întrunite nici condițiile existenței unei împrejurări de a nu fi răspuns solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii sau aceea a unui refuz nejustificat, iar în absența probării situațiilor definite la art. 2 alin (1) lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că nu au fost reținute alte cauze care să conducă la admiterea cererii introductive, acțiunea ar fi trebuit respinsă ca neîntemeiată. Motivarea hotărârii de fond, apreciază recurentul, nu face referire la răspunsul primit de reclamant iar, pentru analizarea temeiniciei acțiunii, legea contenciosului nu face distincție de tipul de soluție administrativă oferită prin răspunsul respectiv, favorabil sau defavorabil.

Recurentul apreciază că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei și de a le impune apoi subscrisului, potrivit autorității lucrului judecat, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea activității secției consulare a ambasadei României în Republica Moldova. În motivele de recurs se mai învederează că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O. dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește reclamantul.

Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante. În motivarea recursului se susține că, pe de altă parte, este de notorietate faptul că situația de la secția consulară a ambasadei României în Republica Moldova, nu se mai regăsește la nici o altă secție a rețelei misiunilor diplomatice române deoarece, excluzând România, Republica Moldova este țara cu cel mai mare număr de cetățeni de etnie română. De aceea, procedura de programare a depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu se va regăsi la secțiile consulare din țări, precum Canada, unde se află de-asemenea persoane ce-și doresc redobândirea cetățeniei române.

Examinând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive: Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însorită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată comisiei pentru cetățenie. Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din convenția europeană pentru cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie". Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte.

Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie «civilă», dies a cjuo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, arunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii, ianuarie 2009 și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O. Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinței civile nr. 2.411 din 5 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie 2010.