ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2017/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamantul C.G. a solicitat în contradictoriu M.A.E., constatarea

refuzului nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii privind primirea

actelor necesare redobândirii cetățeniei române, obligarea pârâtului, să primească

cererea reclamantului cu privire la redobândirea cetățeniei române într-un

termen rezonabil de cel mult 2 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii,

precum și obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 380 lei.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că în decembrie 2008 s-a prezentat

personal la Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru

a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, iar la data de 7 ianuarie 2009

a adresat o altă cerere prin care a solicitat efectuarea demersurilor necesare

pentru primirea cetățeniei române,însa Direcția Generală Afaceri Consulare a refuzat

primirea cererii comunicându-i prin adresa din 29 ianuarie 2009 să aștepte

pentru a depune cererea la o dată ulterioară, care nu a fost însă precizată, pe

considerente ce țin de organizare internă a Secției Consulare a Ambasadei

României la Chișinău.

Reclamantul

a mai arătat că a revenit la M.A.E. cu o nouă cerere la data de 9 februarie 2009,

prin care a solicitat să fie stabilită data la care să fie invitat pentru

depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române, solicitare care nu a fost

soluționată favorabil, ceea ce în opinia reclamantului, reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, cauzandu-i-se astfel și un prejudiciu

moral prin încălcarea demnității umane, întrucât a fost privat de drepturile

legale și constituționale.

Prin

sentința civilă nr. 2365 din 3 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a anulat ca netimbrat capătul de

cerere privind obligarea pârâtului M.A.E. la plata de daune morale, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantul C.G. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E.,

a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a

cetățeniei române într-un termen de cel mult 6 luni de rămânerea irevocabilă a

hotărârii, și a obligat totodată pârâtul la plata către reclamant a sumei de 80

lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse în mod corespunzător.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepția netimbrării

capătului de cerere privind acordarea daunelor morale este întemeiată în raport

de prevederile art. 3 lit. m), art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997

modificată și completată, precum și față de faptul că reclamantul nu și-a

îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru de 36 lei până la termenul

stabilit.

Din

analiza art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, ratificată prin

Legea nr. 396/2001 și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 republicată,

prima instanță a constatat că fără echivoc că că examinarea cererii

reclamanților într-un termen rezonabil presupune încadrarea în acest termen a

tuturor activităților pe care ea le implică.

Având

în vedere cererea de programare formulată de reclamant la data de 7 ianuarie 2009,

instanța de fond a apreciat răspunsul pârâtului, comunicat prin adresa din 29

ianuarie 2009, prin care i s-a adus la cunoștință reclamantului că urmează să

fie invitat pentru a depune documentele, fără a se preciza data, ca fiind în mod

indubitabil un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâtul M.A.E. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că față de împrejurarea că există un răspuns administrativ

al M.A.E. ce a fost comunicat reclamantului, judecătorul fondului trebuia să

analizeze dacă acesta încorporează un refuz nejustificat și, cu atât mai mult,

dacă acesta poate fi considerat ca exprimând o restricționare a realizării unui

drept sau interes legitim.

Pentru instanța de

fond, precizează recurentul, nu a avut relevanță starea obiectivă invocată de M.A.E.,

deși tocmai aceasta a determinat situția specifică derulării procedurii

consulare sub potențialul pe care M.A.E. îl invedera și pe care si l-a dorit sa

se atingă în următorii ani.

Corect este să

menționăm, a specificat recurentul, că stadiul procesării cererilor de

redobândire a cetățeniei a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori,

prin deschiderea unei noi locații a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău. Dar acumularea cererilor de intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea

cetățeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste

360.000 de solicitări) generează o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor

acestor cetățeni de a fi programați cât mai repede în vederea depunerii

actelor.

Nu se poate pune un

semn al echivalenței, apreciază recurentul, între factorul volitiv, definit ca

sursă al refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004

și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe

teritoriul Republici Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de

redobândirea cetățeniei.

În lipsa unei culpe

administrative, recurentul consideră că nu putea fii obligat în baza legii

contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri

anterior reclamantului dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe

ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantului.

Se mai arată în

motivele de recurs că având în vedere faptul că raspunsul a fost redactat și

transmis în interiorul termenului de 30 zile, nu sunt întrunite nici condițiile

existenței unei împrejurări de a nu fi răspuns solicitantului în termen de 30

de zile de la înregistrarea cererii sau aceea a unui refuz nejustificat, iar în

absența probării situațiilor definite la art. 2 alin. (1) lit h) și i) din

Legea nr. 554/2004, precum și faptul că nu au fost reținute alte cauze care să

conducă la admiterea cererii introductive, acțiunea ar fi trebuit respinsă ca

neîntemeiată.

Motivarea hotărârii

de fond, apreciază recurentul, nu face referire la răspunsul primit de

reclamant iar, pentru analizarea temeiniciei acțiunii, legea contenciosului nu

face distincție de tipul de soluție administrativă oferită prin răspunsul

respectiv, favorabil sau defavorabil.

Recurentul apreciază

că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta

termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei și de a le

impune apoi subscrisului, potrivit autorității lucrului judecat, într-o ordine

ce ar putea însemna dereglarea activității secției consulare a Ambasadei

României în Republica Moldova.

Recurentul mai menționează

că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudența Convenției

Europene a Drepturilor Omului dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile

expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a

cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin

limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora

trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor

oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește reclamantul.

Determinarea

termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în

funcție de toate circumstanțele relevante.

Pe de altă parte, susține

recurentul, întreaga procedură de redobândire a cetățeniei se subsumează

dreptului suveran al statului de a analiza aceste cereri, raportat la

condițiile obiective de desfășurare a activității.

Examinând sentința

recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare

.

Instanța de control

judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de

materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului

privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de

refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele

motive:

î

ntr-adevăr, Legea

cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare,

stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea

cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă,

însă, un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui

asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10

din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg, la data de 6

noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit

cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un

termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei

sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".

În același sens sunt,

de asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea Comitetului de Miniștrii al

Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de

Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un

termen rezonabil", potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să

acționeze și să își îndeplinească atribuțiile într-un termen rezonabil".

Cu privire la

noțiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că

aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii

stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

În acest sens, s-a

arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării

jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative

prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs

prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

În speța dedusă

judecății,

î

nalta Curte apreciază

că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - decembrie

2008 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil,

în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudentei C.E.D.O.

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul

că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de

procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale

trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării

într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuție, în

conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din

Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus

menționate.

Așa fiind, faptul de

a nu răspunde solicitărilor repetate ale reclamantului de soluționare a cererii

formulate în anul 2008, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a

cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.A.E., împotriva sentinței civile nr. 2365 din 3 iunie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 aprilie 2010.