ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2017/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul C.G. a solicitat în contradictoriu M.A.E., constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, obligarea pârâtului, să primească cererea reclamantului cu privire la redobândirea cetățeniei române într-un termen rezonabil de cel mult 2 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 380 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în decembrie 2008 s-a prezentat personal la Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, iar la data de 7 ianuarie 2009 a adresat o altă cerere prin care a solicitat efectuarea demersurilor necesare pentru primirea cetățeniei române,însa Direcția Generală Afaceri Consulare a refuzat primirea cererii comunicându-i prin adresa din 29 ianuarie 2009 să aștepte pentru a depune cererea la o dată ulterioară, care nu a fost însă precizată, pe considerente ce țin de organizare internă a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău. Reclamantul a mai arătat că a revenit la M.A.E.

cu o nouă cerere la data de 9 februarie 2009, prin care a solicitat să fie stabilită data la care să fie invitat pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române, solicitare care nu a fost soluționată favorabil, ceea ce în opinia reclamantului, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, cauzandu-i-se astfel și un prejudiciu moral prin încălcarea demnității umane, întrucât a fost privat de drepturile legale și constituționale. Prin sentința civilă nr. 2365 din 3 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind obligarea pârâtului M.A.E. la plata de daune morale, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.G.

în contradictoriu cu pârâtul M.A.E., a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române într-un termen de cel mult 6 luni de rămânerea irevocabilă a hotărârii, și a obligat totodată pârâtul la plata către reclamant a sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse în mod corespunzător. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepția netimbrării capătului de cerere privind acordarea daunelor morale este întemeiată în raport de prevederile art. 3 lit. m), art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată, precum și față de faptul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru de 36 lei până la termenul stabilit.

Din analiza art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, ratificată prin Legea nr. 396/2001 și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 republicată, prima instanță a constatat că fără echivoc că că examinarea cererii reclamanților într-un termen rezonabil presupune încadrarea în acest termen a tuturor activităților pe care ea le implică. Având în vedere cererea de programare formulată de reclamant la data de 7 ianuarie 2009, instanța de fond a apreciat răspunsul pârâtului, comunicat prin adresa din 29 ianuarie 2009, prin care i s-a adus la cunoștință reclamantului că urmează să fie invitat pentru a depune documentele, fără a se preciza data, ca fiind în mod indubitabil un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul M.A.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că față de împrejurarea că există un răspuns administrativ al M.A.E. ce a fost comunicat reclamantului, judecătorul fondului trebuia să analizeze dacă acesta încorporează un refuz nejustificat și, cu atât mai mult, dacă acesta poate fi considerat ca exprimând o restricționare a realizării unui drept sau interes legitim. Pentru instanța de fond, precizează recurentul, nu a avut relevanță starea obiectivă invocată de M.A.E., deși tocmai aceasta a determinat situția specifică derulării procedurii consulare sub potențialul pe care M.A.E. îl invedera și pe care si l-a dorit sa se atingă în următorii ani.

Corect este să menționăm, a specificat recurentul, că stadiul procesării cererilor de redobândire a cetățeniei a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locații a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău. Dar acumularea cererilor de intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi programați cât mai repede în vederea depunerii actelor. Nu se poate pune un semn al echivalenței, apreciază recurentul, între factorul volitiv, definit ca sursă al refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republici Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândirea cetățeniei.

În lipsa unei culpe administrative, recurentul consideră că nu putea fii obligat în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantului. Se mai arată în motivele de recurs că având în vedere faptul că raspunsul a fost redactat și transmis în interiorul termenului de 30 zile, nu sunt întrunite nici condițiile existenței unei împrejurări de a nu fi răspuns solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii sau aceea a unui refuz nejustificat, iar în absența probării situațiilor definite la art. 2 alin. (1) lit h) și i) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că nu au fost reținute alte cauze care să conducă la admiterea cererii introductive, acțiunea ar fi trebuit respinsă ca neîntemeiată.

Motivarea hotărârii de fond, apreciază recurentul, nu face referire la răspunsul primit de reclamant iar, pentru analizarea temeiniciei acțiunii, legea contenciosului nu face distincție de tipul de soluție administrativă oferită prin răspunsul respectiv, favorabil sau defavorabil. Recurentul apreciază că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei și de a le impune apoi subscrisului, potrivit autorității lucrului judecat, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea activității secției consulare a Ambasadei României în Republica Moldova.

Recurentul mai menționează că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește reclamantul. Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

Pe de altă parte, susține recurentul, întreaga procedură de redobândire a cetățeniei se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza aceste cereri, raportat la condițiile obiective de desfășurare a activității. Examinând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare . Instanța de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive: î ntr-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg, la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie". În același sens sunt, de asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinească atribuțiile într-un termen rezonabil". Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, î nalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - decembrie 2008 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudentei C.E.D.O. Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate.

Așa fiind, faptul de a nu răspunde solicitărilor repetate ale reclamantului de soluționare a cererii formulate în anul 2008, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinței civile nr. 2365 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2010.