ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4357/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13 ianuarie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și obligarea acestuia să-i primească de îndată cererea de redobândire a cetățeniei române, precum și obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 1.000 RON.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că la data de 03 octombrie 2008 s-a adresat Secției Consulare din cadrul Ambasadei României din Republica Moldova, solicitând programarea în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române în condițiile prevăzute de Legea nr. 21/1991, cerere care nu a fost soluționată favorabil. La data de 10 noiembrie 2008, reclamantul a revenit cu o cerere către Ministerul Afacerilor Externe al României prin care și-a arătat intenția de depune cererea de redobândire a cetățeniei române, fără a primi nici la această solicitare răspuns.

Prin întâmpinarea depusă la data de 23 martie 2009, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a invocat în apărarea sa dificultăți de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetățeniei române depuse la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, în condițiile în care statul are dreptul suveran de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare. Prin sentința civilă nr. 1937 din data de 07 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.A. și, constatând refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului, a obligat pârâtul Ministerul Afacerilor Externe să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române.

Curtea a obligat pârâtul la plata sumei de 154,3 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, respingând capătul de cerere privind daunele morale. Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că în cauză, timpul scurs de la data înregistrării primei cereri a reclamantului (03 octombrie 2008) și până la data sesizării instanței (13 ianuarie 2009), raportat la cerința impusă de Legea nr. 21/1991 în sensul că aceste cereri să fie înaintate de îndată Comisiei pentru Cetățenie, precum și la faptul că nici până la data judecării cauzei reclamantul nu a primit un răspuns la cererea formulată, conduce la concluzia nerespectării termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea parțială a acesteia în sensul respingerii capătului principal de cerere pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în discuție, prezentând însă o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, în baza dificultăților de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetățeniei române depuse la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău. A arătat recurentul că în cauză nu poate fi constatat refuzul nejustificat, întrucât există un răspuns formulat de autoritatea recurentă, care nu a fost reținut de instanța de fond, răspuns care, la rândul său, nu reprezenta un refuz de soluționare a cererii reclamantului, ci arăta condițiile concrete în care aceasta urma să fie procesată.

Autoritatea recurentă a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt. A mai susținut recurentul că instanța de fond nu avea niciun temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei. La termenul de judecată din data de 06 octombrie 2009, printr-un memoriu separat, intimatul-reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei române nr. 12/1991, aceste prevederi contravenind art. 16, 20, 21, 53 și 115 alin. (4) din Constituția României.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției invocate și a suspendat judecarea cauzei. Prin Decizia nr. 902 din 06 iulie 2010, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei române nr. 12/1991, față de faptul că, ulterior sesizării sale cu soluționarea acestei excepții, a fost adoptată Legea nr. 354/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 12/1991, act normativ care, prin art. 1 pct. 3, abrogă expres dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 12/1991, criticate de autorul excepției.

La data de 05 august 2010 cauza a fost repusă pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat în două rânduri pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei române, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, însă cererea a rămas fără răspuns. Înscrisurile administrate în cauză nu sprijină în niciun fel susținerile recurentului Ministerul Afacerilor Externe referitoare la răspunsul comunicat intimatului-reclamant privind eventuala programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române.

Această împrejurare este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Mai mult, deficiențele administrative în organizarea înregistrării și procesării cererilor depuse în vederea redobândirii cetățeniei române, deficiențe reflectate, în prezenta cauză, în neacordarea unui număr de înregistrare cererii inițiale a intimatului și în faptul că acesta nu a primit niciun răspuns din partea Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, autoritatea abilitată și învestită cu soluționarea cererii sale, au dus la crearea unei stări de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor intimatului-reclamant.

Instanța de judecată are îndatorirea constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului. Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererii, însă complexitatea etapelor procedurale, împrejurările concrete în care se desfășoară activitatea Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău și numărul semnificativ de cereri de redobândire a cetățeniei române adresate acesteia sunt de natură să conducă la concluzia că, în mod obiectiv, procedura nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Cu toate acestea, în evaluarea comportamentului administrativ al autorității pârâte, instanța trebuie să aibă în vedere principiul menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lönnroth împotriva Suediei; cauza Străin și alții împotriva României). Nu trebuie ignorat nici faptul că procedura de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei se subsumează principiului soluționării cererii într-un termen rezonabil, consacrat de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 06 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.

Caracterul de termen rezonabil în cazul procedurilor administrative supuse cenzurii instanței de judecată se apreciază în lumina criteriilor consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze. În speță, față de termenele scurte și imperative instituite în general de Legea nr. 21/1991 în ceea ce privește procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei, față de faptul că nici până la data judecării cauzei reclamantul nu a primit un răspuns la cererea formulată, deși aceasta nu prezenta o complexitate deosebită, Curtea concluzionează că în mod corect a reținut instanța de fond nerespectarea termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă.

Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii reclamanților, în condițiile în care ar fi trebuit să-și ia toate diligențele pentru rezolvarea situației create. Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în convențiile internaționale la care România este parte.

În condițiile în care revine instanței de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept și a remedia încălcările drepturilor omului și libertăților fundamentale supuse examinării sale, Înalta Curte arată că dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorități publice la efectuarea unei anumite operațiuni administrative, cum ar fi, în speță, primirea cererii de redobândire a cetățeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament. De altfel, Legea nr. 21/1991 a și fost modificată în sensul simplificării procedurii de depunere a cererilor, context în care susținerile recurentului-pârât apar ca lipsite de fundament, fiind create condițiile respectării drepturilor intimatului-reclamant.

În consecință, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1937 din data de 07 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2010.