ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4357/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 ianuarie

2009 pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe, constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea

reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii

cetățeniei române și obligarea acestuia să-i primească de îndată cererea de redobândire

a cetățeniei române, precum și obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum

de 1.000 RON.

În motivarea acțiunii

sale, reclamantul a arătat că la data de 03 octombrie 2008 s-a adresat Secției Consulare

din cadrul Ambasadei României din Republica Moldova, solicitând programarea în vederea

depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române în condițiile prevăzute de

Legea nr. 21/1991, cerere care nu a fost soluționată favorabil.

La data de 10 noiembrie

2008, reclamantul a revenit cu o cerere către Ministerul Afacerilor Externe al României

prin care și-a arătat intenția de depune cererea de redobândire a cetățeniei române,

fără a primi nici la această solicitare răspuns.

Prin întâmpinarea depusă

la data de 23 martie 2009, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a invocat în apărarea

sa dificultăți de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire

a cetățeniei române depuse la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău,

în condițiile în care statul are dreptul suveran de a analiza fiecare speță în ritmul

și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare.

Prin sentința civilă

nr. 1937 din data de 07 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.A.

și, constatând refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului,

a obligat pârâtul Ministerul Afacerilor Externe să primească cererea reclamantului

de redobândire a cetățeniei române.

Curtea a obligat pârâtul

la plata sumei de 154,3 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, respingând capătul

de cerere privind daunele morale.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a apreciat că în cauză, timpul scurs de la data înregistrării primei cereri

a reclamantului (03 octombrie 2008) și până la data sesizării instanței (13 ianuarie

2009), raportat la cerința impusă de Legea nr. 21/1991 în sensul că aceste cereri

să fie înaintate de îndată Comisiei pentru Cetățenie, precum și la faptul că nici

până la data judecării cauzei reclamantul nu a primit un răspuns la cererea formulată,

conduce la concluzia nerespectării termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea

parțială a acesteia în sensul respingerii capătului principal de cerere pentru motive

pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în discuție,

prezentând însă o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată

pentru a se depune cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, în baza

dificultăților de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire

a cetățeniei române depuse la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău.

A arătat recurentul că

în cauză nu poate fi constatat refuzul nejustificat, întrucât există un răspuns

formulat de autoritatea recurentă, care nu a fost reținut de instanța de fond, răspuns

care, la rândul său, nu reprezenta un refuz de soluționare a cererii reclamantului,

ci arăta condițiile concrete în care aceasta urma să fie procesată.

Autoritatea recurentă

a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor

de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate

pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților

române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea

cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.

A mai susținut recurentul

că instanța de fond nu avea niciun temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii

reclamantului de redobândire a cetățeniei.

La termenul de judecată

din data de 06 octombrie 2009, printr-un memoriu separat, intimatul-reclamant a

invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea

cetățeniei române nr. 12/1991, aceste prevederi contravenind art. 16, 20, 21, 53

și 115 alin. (4) din Constituția României.

Constatând că sunt îndeplinite

condițiile impuse de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de

Casație și Justiție a dispus sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea

excepției invocate și a suspendat judecarea cauzei.

Prin Decizia nr. 902 din

06 iulie 2010, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția

de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei române

nr. 12/1991, față de faptul că, ulterior sesizării sale cu soluționarea acestei

excepții, a fost adoptată Legea nr. 354/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 36/2009

pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 12/1991, act normativ

care, prin art. 1 pct. 3, abrogă expres dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea

nr. 12/1991, criticate de autorul excepției.

La data de 05 august 2010

cauza a fost repusă pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte a constatat

că reclamantul s-a adresat în două rânduri pârâtului, manifestându-și stăruința

în redobândirea cetățeniei române,

în conformitate cu

dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991,

însă cererea a rămas

fără răspuns.

Înscrisurile administrate

în cauză nu sprijină în niciun fel susținerile recurentului Ministerul Afacerilor

Externe referitoare la răspunsul comunicat intimatului-reclamant privind eventuala

programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române.

Această împrejurare este

de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor

sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, deficiențele

administrative în organizarea înregistrării și procesării cererilor depuse în vederea

redobândirii cetățeniei române, deficiențe reflectate, în prezenta cauză, în neacordarea

unui număr de înregistrare cererii inițiale a intimatului și în faptul că acesta

nu a primit niciun răspuns din partea Secției Consulare a Ambasadei României la

Chișinău, autoritatea abilitată și învestită cu soluționarea cererii sale, au dus

la crearea unei stări de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor

intimatului-reclamant.

Instanța de judecată are

îndatorirea constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de

lege, orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice

mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului.

Legea nr. 21/1991 privind

cetățenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererii, însă complexitatea

etapelor procedurale, împrejurările concrete în care se desfășoară activitatea Secției

Consulare a Ambasadei României la Chișinău și numărul semnificativ de cereri de

redobândire a cetățeniei române adresate acesteia sunt de natură să conducă la concluzia

că, în mod obiectiv, procedura nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut

de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Cu toate acestea,

în evaluarea comportamentului administrativ al autorității pârâte, instanța trebuie

să aibă în vedere principiul menținerii unui just echilibru între cerințele interesului

general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină

specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lönnroth împotriva Suediei; cauza Străin

și alții împotriva României).

Nu trebuie ignorat nici

faptul că procedura de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei se subsumează

principiului soluționării cererii într-un termen rezonabil,

consacrat de

art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată

la Strasbourg la 06 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.

Caracterul de termen rezonabil

în cazul procedurilor administrative supuse cenzurii instanței de judecată se apreciază

în lumina criteriilor consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.

În speță, față de termenele

scurte și imperative instituite în general de Legea nr. 21/1991 în ceea ce privește

procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei, față de faptul că nici până la

data judecării cauzei reclamantul nu a primit un răspuns la cererea formulată, deși

aceasta nu prezenta o complexitate deosebită, Curtea concluzionează că în mod corect

a reținut instanța de fond nerespectarea termenului rezonabil de către autoritatea

pârâtă.

Înalta Curte nu poate

primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de

răspundere, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea

cererii reclamanților, în condițiile în care ar fi trebuit să-și ia toate diligențele

pentru rezolvarea situației create.

Înalta Curte are în vedere

faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului

suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor

pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare

a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului,

precum și în convențiile internaționale la care România este parte.

În condițiile în care

revine instanței de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept și a remedia

încălcările drepturilor omului și libertăților fundamentale supuse examinării sale,

Înalta Curte arată că dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă

cadrul legal pentru obligarea unei autorități publice la efectuarea unei anumite

operațiuni administrative, cum ar fi, în speță, primirea cererii de redobândire

a cetățeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită

de fundament.

De altfel, Legea nr. 21/1991

a și fost modificată în sensul simplificării procedurii de depunere a cererilor,

context în care susținerile recurentului-pârât apar ca lipsite de fundament, fiind

create condițiile respectării drepturilor intimatului-reclamant.

În consecință, nefiind

întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor

Externe, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1937 din data de 07 mai 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2010.