ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5497/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantele L.O. și L.E. au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, obligarea pârâtului să le primească cererile de redobândire a cetățeniei române, precum și daune morale în cuantum de 1.000 RON. În motivarea cererii, reclamantele au arătat că în 27 februarie 2009 s-au adresat cu o primă cerere scrisă Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău, însă cererea a rămas fără răspuns, în condițiile în care anterior, respectiv în luna februarie 2009, s-au prezentat personal la Secția Consulară, fiindu-le refuzată primirea cererilor. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că Secția Consulară are capacitatea limitată.

Prin sentința civilă nr. 580 din 02 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantele L.O. și L.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a oligat să primească în termen rezonabil cererilor reclamantelor de redobândire a cetățeniei, a obligat pârâtul la 1.000 RON daune morale și 2.089,30 RON cheltuieli de judecată către reclamante. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că depășirea termenului rezonabil de soluționare a cererii reclamantei are drept consecință imposibilitatea valorificării drepturilor prevăzute de Legea nr. 21/1991 și a constatat că amânarea stabilirii datei la care reclamantelor vor fi invitate să depună cererea de redobândire a cetățeniei române reprezintă un refuz nejustificat exprimat cu exces de putere, încadrându-se întocmai în ipoteza prevăzută de art. 2 lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la despăgubirile morale solicitate, instanța de fond a apreciat că nesoluționarea în termen a cererilor formulate de reclamante, fără o justificare obiectivă, a avut ca rezultat prejudicierea acestora în plan moral, astfel că a obligat pârâtul la plata daunelor solicitate. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs și a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii de fond ca neîntemeiată. În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că vătămarea pretinsă de intimate nu este suficientă pentru a atrage condamnarea în contencios a autorității publice solicitate, fiind necesară dovedirea refuzului nejustificat de a îndeplini obligațiile administrative impuse de lege.

Pentru instanța de fond, precizează recurentul, nu a avut relevanță starea obiectivă invocată de Ministerul Afacerilor Externe, deși tocmai aceasta a determinat situția specifică derulării procedurii consulare sub potențialul pe care Ministerul Afacerilor Externe îl învedera și pe care și l-a dorit să se atingă în următorii ani. Corect este să menționăm, a specificat recurentul, că stadiul procesării cererilor de redobândire a cetățeniei a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locații a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău. Dar acumularea cererilor de intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 300.000 de solicitări) generează o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi programați cât mai repede în vederea depunerii actelor.

Nu se poate pune un semn al echivalenței, apreciază recurentul, între factorul volitiv, definit ca sursă al refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republici Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândirea cetățeniei. În lipsa unei culpe administrative, recurentul consideră că nu putea fii obligat, în baza Legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantei, dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantei.

Recurentul mai menționează că durata termenului rezonabil a fost decantată în jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului, dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește reclamanta. Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

Pe de altă parte, susține recurentul, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricțieși fără nicio condiționare de o programare prealabilă. Referitor la acordarea daunelor morale, recurentul a considerat că nu pot fi acordate, întrucât reclamantele nu au suferit un prejudiciu moral. Recurentul a apreciat că instanța de fond, în mod greșit, a considerat că se justifică cheltuielile de judecată, solcitând reducerea acestora până la o valoare corespunzătoare complexității scăzute a speței și a caracterului său repetitive. Examinând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare : Instanța de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive: Într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 06 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”. În același sens sunt, de asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinească atribuțiile într-un termen rezonabil”.

Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantei și cel al autorităților competente. Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil”, care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate.

Prin urmare, așa cum în mod corect a precizat și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată. În cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii și până în prezent, nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond în mod corect a reținut că reclamantele au fost prejudiciate pe plan moral prin crearea unei stări de incertitudine cu privire la situația cetățeniei lor.

În considerarea dispozițiilor Legii nr. 21/1991, în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantului, dar și față de dispozițiile art. 13 din același act normativ, care prevăd că în prezent cererile de redobândire a cetățeniei române se pot depune atât la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, cât și la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, în vederea facilitării exercitării acestui drept de către solicitanți, câtă vreme intimata și-a exercitat dreptul la alegere în sensul depunerii solicitării la Ambasada României la Chișinău, susținerile recurentului în sensul delegării totale a responsabilității către prima autoritate nu pot fi reținute, recurentul rămânând titularul obligației ce face obiectul prezentei cauze.

Referitor la cheltuilile de judecată, Înalta Curte constată că, având în vedere culpa procesuală a pârâtului, precum și faptul că, din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantele au făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate de judicare cauzei la fond prin dovada achitărăă taxei de timbru și a onorariului de avocat, nu se impune reducerea acestor cheltuieli de judecată. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe, împotriva sentinței civile nr. 580 din 02 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.