ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5500/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul B.S. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea pârâtului la

a-i primi cererea de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil,

solicitând totodată și acordarea unor daune morale de 1000 lei.

Prin sentința

nr. 1468 din 23 martie 2010 Curtea de Apel, București a admis în parte acțiunea

reclamantului B.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe

și a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a

cetățeniei române, într-un termen de maxim 6 luni de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii, a respins cererea de acordare a daunelor morale ca neîntemeiată și a

obligat pârâtul la plata sumei de 204,3 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că

reclamantul și-a manifestat intenția de a depune cerere pentru redobândirea

cetățeniei române la data de 03 aprilie 2009 și, până la data pronunțării

hotărârii, această cerere nu a fost primită.

Instanța a avut

în vedere dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei,

ratificată prin Legea nr. 396/2002, precum și faptul că, în speță, nu este

vorba doar de refuzul de a soluționa o cerere, ci de refuzul de primire a unei

cereri, fiind evident că, în condițiile în care primirea cererii se face la mai

mult de 6 luni de la manifestarea intenției, soluționarea nu respectă

principiul termenului rezonabil.

Condițiile în care

Secția Consulară de la Chișinău își desfășoară activitatea nu prezintă

relevanță întrucât, în speță, se discută doar de primirea unei cereri,

soluționarea ei urmând a se face de autoritățile de pe teritoriul României,

respectiv de către Ministerul Justiției.

Nu se poate

considera că termenul rezonabil de soluționare a unei cereri este incident doar

cererilor pentru dobândirea cetățeniei formulate de persoane care locuiesc pe

teritoriul României. O astfel de distincție nu este prevăzută de nici un text

de lege și ar fi nefiresc ca persoanele care formulează cererea pentru

dobândirea cetățeniei române (adică persoane care nu au fost niciodată cetățeni

români) să beneficieze de o soluționare a cererii într-un termen rezonabil, iar

persoanele care, aflându-se în afara teritoriului tării, solicită redobândirea

cetățeniei române, ceea ce înseamnă că ele sau ascendenții lor au fost cetățeni

români și au pierdut această cetățenie ca urmare a unor abuzuri săvârșite în

trecut, să nu beneficieze de același tratament.

De asemenea,

Curtea de apel a apreciat că prin Legea nr. 171/2009 se impune o modalitate de

înregistrare a cererilor de redobândire a cetățeniei române prin care se

contravine art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei Române ratificată

prin Legea nr. 396/2002. Stabilirea unei norme de 30.000 de cereri pe an în

condițiile în care chiar pârâta recunoaște că sunt peste 350.000 de persoane în

Republica Moldova care și-au manifestat intenția de a redobândi cetățenia

română face ca cererea reclamantei să fie primită peste 11 ani astfel încât

termenul de soluționare a unei astfel de cereri să nu mai fie unul rezonabil.

Cât privește

dispozițiile Legii nr. 354/2009, instanța a reținut că acestea nu sunt

aplicabile în speță în raport cu data la care reclamanta și-a manifestat

intenția de a depune cererea.

Împotriva

acestei sentințe, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs,

solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii, pentru motive pe care

le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ., susținând, în esență, următoarele:

Instanța de fond

în mod greșit a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil de

soluționare a cererii, întrucât un termen rezonabil nu este neapărat un termen

scurt, și că nu se poate reține existența unui refuz nejustificat în sensul

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, deoarece autoritățile române

se aflau într-o imposibilitate obiectivă de a-și organiza pe teritoriul

Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a

cetățeniei române și pentru procesarea într-un termen cât mai scurt.

Mai susține

recurentul-pârât că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se

subsumează dreptului suveran al statului și că puterea judecătorească nu se

poate substitui puterii executive în ceea ce privește stabilirea termenelor de

primire a cererilor respective.

Totodată, se

susține că noțiunea de „termen rezonabil de soluționare a cererii" nu este

reglementată de lege lata în legislația română, el regăsindu-se doar în

jurisprudența CEDO și nu se aplică decât în privința solicitanților rezidenți

în țara a cărei cetățenie o solicită și se apreciază în funcție de

complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

Mai arată

recurent-pârât că statul român a depus diligentele necesare, materializate în

adoptarea Legii nr. 354/2009 și a O.U.G. nr. 5/2010, în raport de care nu mai

există nicio restricție în ceea ce privește situarea domiciliului sau

condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare

prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie 2010, birourile teritoriale ale

Agenției Naționale pentru Cetățenie sunt operaționale și creează cea mai rapidă

cale de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetățeniei.

Examinând cauza

prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente.

Circumstanțele

cauzei sunt de necontestat în sensul că reclamantul B.S. s-a adresat Secției

Consulare a Ambasadei României la Chișinău la data de 03 aprilie 2009 cu cerere

de programare în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea

cetățeniei române, în condițiile art. 10

1

și art. 12 din Legea nr.

21/1991, cerere la care nu a primit un răspuns din partea pârâtului.

În raport cu

circumstanțele cauzei și obiectul acțiunii, instanța de recurs constată că

instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză există un refuz

nejustificat al pârâtului, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

de a stabili data la care reclamantul poate depune cererea de redobândire a

cetățeniei române, precum și faptul că, în speță, nu este vorba doar de refuzul

de soluționare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii,

persoanei reclamante refuzându-i-se un drept elementar, respectiv dreptul de

petiționare.

Sub acest aspect,

Înalta Curte reține că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, față de data

depunerii cererii de către reclamantă, în raport cu prevederile art. 10 din

Convenția Europeană a Cetățeniei - a căror aplicabilitate a fost corect și

detaliat argumentată prin hotărârea recurată - a fost încălcat termenul

rezonabil de soluționare a cererii acesteia pentru stabilirea datei la care va

fi invitată să depună documentele necesare pentru redobândirea cetățeniei

române.

Nu pot fi

primite criticile din recurs referitoare la faptul că noțiunea de „termen

rezonabil" nu este reglementată în legislația națională sau că termenul

rezonabil consacrat în jurisprudența CEDO s-ar aplica în anumite cazuri expres

reglementate și exclusiv rezidenților din țara a cărei cetățenie o solicită.

Este adevărat că

în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat

expressis verbis

un termen

legal sau un termen rezonabil de soluționare a cererilor de redobândire a

cetățeniei române depuse conform art. 10

1

și art. 12 din lege, însă

principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în

temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, ca urmare a consacrării lui prin

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și în jurisprudența

CEDO.

Totodată, este

de reținut faptul că și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

în art. 41 - Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană

are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament

imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor,

organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii".

De asemenea, la

pct. II.5 din Recomandarea nr. (80) 2 a Comitetului de miniștri al Consiliului

Europei privind exercitarea puterilor discreționare de către autoritățile

administrative este menționat expres principiul fundamental conform căruia, în

exercitarea puterii discreționare, autoritatea administrativă trebuie să adopte

decizia într-un termen rezonabil.

În altă ordine

de idei, se reține că, nici până la data soluționării prezentului recurs,

pârâtul nu a făcut dovada faptului că reclamanta ar fi fost invitată să depună

documentele necesare pentru a beneficia efectiv de dreptul său întemeiat pe

dispozițiile art. 10

1

din Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii

cetățeniei române.

Este

neîntemeiată susținerea din recurs referitoare la faptul că puterea judecătorească

s-ar fi substituit puterii executive, întrucât instanța de fond nu a

făcut altceva decât să

soluționeze cererea cu care a fost legal învestită în raport cu competența

legală ce îi revine potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La pronunțarea

prezentei decizii, instanța are în vedere și practica sa judiciară anterioară

în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

In raport de

toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de fată este

nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței recurate în

sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.,

astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 20 din

Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile

nr. 1468 din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.