ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 765/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta I.L. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanței obligarea acestuia să îi primească cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele doveditoare, în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii precum și obligarea la plata de daune morale în sumă de 1.000 de RON, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în septembrie 2006 s-a adresat Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, solicitând primirea cererii sale și a actelor doveditoare și, să-i fie comunicată data la care urma să depună actele, însă, nu a fost invitată nici până la momentul introducerii acțiunii, cu toate că a intervenit cu cererea de urgentare în ianuarie 2009. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2769 din 24 iunie 2009 a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând obligarea pârâtului să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române, precum și actele doveditoare, în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Totodată, a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale și suma de 393,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că termenul de mai bine de doi ani și jumătate cât a trecut de la formularea cererii și până în momentul pronunțării hotărârii poate fi considerat mai mult decât rezonabil în accepțiunea art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002. A mai reținut că prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii, reclamanta a fost prejudiciată prin prelungirea inerentă a întregii proceduri de examinare a cererii astfel că obligarea pârâtului la plata de daune morale este întru totul justificată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut că acțiunea sau cel puțin prima cerere este prescrisă, termenul fiind îndeplinit cu mult înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată. Pe fondul cauzei, recurentul a susținut că în speță nu sunt întrunite condițiile existenței unei împrejurări de a nu se fi răspuns solicitantei în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii sau aceea a unui refuz nejustificat. Răspunsul administrativ primit de reclamantă nu încorpora un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului ci arătau condițiile concrete în care acesta urma să fie procesat, fără a conține formulări pur potestative din partea autorității publice solicitate, în sensul de a nu îndeplini obligația prevăzută de Legea nr. 21/1991.

Cât privește „termenul rezonabil” de soluționare a cererii, invocat de reclamantă, s-a susținut de către recurent că acesta nu există în legislația română și, că determinarea acestuia se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante. În privința daunelor morale, recurentul a susținut că acestea nu pot fi acordate, fără ca reclamanta să fi afirmat, cel puțin, ceea ce instanța de fond a crezut că reprezintă prejudiciul moral suferit de aceasta, respectiv „conștiință a neputinței”, prejudiciu care nu constituie o daună emoțională și nici nu afectează prestigiul social al reclamantei. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, recurentul a susținut că în mod corect instanța de fond a dispus acordarea acestora, tocmai ca urmare a atitudinii Ministerului Afacerilor Externe care a refuzat să îi soluționeze cererea de redobândire a cetățeniei române, timp de peste 3 ani.

Înalta Curte, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă a solicitat a se constata lipsa unui răspuns la cererea adresată în luna septembrie 2006 și refuzul nejustificat al pârâtului de a-i răspunde, cu toate că a revenit cu cerere de urgentare în ianuarie 2009. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a solicitat respingerea acțiunii ca prescrisă, având în vedere că termenul de 6 luni pentru a se adresa instanței, care a început să curgă în luna septembrie 2006, era împlinit la momentul sesizării instanței.

Examinând cu prioritate excepția invocată de recurentul-pârât, în mod corect prima instanță a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât a fost sesizată în cadrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care a început să curgă de la data expirării termenului legal de soluționare a ultimei cereri, înregistrată la 7 ianuarie 2009. Cea de a doua cerere formulată de reclamantă reprezintă o revenire la cererea înregistrată în septembrie 2006, prin care s-a solicitat programarea pentru depunerea cererii și a actelor doveditoare privind redobândirea cetățeniei române. Față de această ultimă cerere acțiunea nu este prescrisă. Cu privire la daunele morale solicitate de reclamantă, în mod greșit instanța de fond a apreciat că acestea sunt justificate.

Dacă admisibilitatea cererii de daune morale nu este condiționată de existența unui prejudiciu material, ea este condiționată de dovedirea acestora prin probe concludente, simpla invocare a unei consecințe negative în plan psihic fiind insuficientă pentru reținerea conduitei culpabile a autorității pârâte și a întinderii pretențiilor formulate. Astfel, pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci reclamantul trebuie să dovedească daunele suferite. Cererea formulată de reclamant reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a cetățeniei române. Chiar dacă suma solicitată de reclamant este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității.

Având în vedere că acestea nu au fost dovedite, urmează a se admite recursul în ceea ce privește capătul de cerere referitor la daunele morale, acest capăt de cerere urmând a fi respins. În consecință, în temenii art.312 alin. (1) teza I și alin. (3) Cod procedura civilă, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul formulat va fi admis, urmând a se modifica sentința recurată în sensul că se va înlătura obligarea pârâtului de la plata daunelor morale. Totodată, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței civile nr. 2769 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale către reclamantă, ca neîntemeiat. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 februarie 2010.