ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 765/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta I.L. a chemat în judecată

Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanței obligarea acestuia să îi

primească cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele

doveditoare, în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii precum și obligarea la plata de daune morale în sumă de 1.000 de RON,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că în septembrie 2006 s-a adresat Secției

Consulare a Ambasadei României la Chișinău, solicitând primirea cererii sale și

a actelor doveditoare și, să-i fie comunicată data la care urma să depună

actele, însă, nu a fost invitată nici până la momentul introducerii acțiunii,

cu toate că a intervenit cu cererea de urgentare în ianuarie 2009.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

nr. 2769 din 24 iunie 2009 a respins excepția prescripției dreptului la acțiune

invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a admis acțiunea formulată

de reclamantă, dispunând obligarea pârâtului să-i primească cererea de

redobândire a cetățeniei române, precum și actele doveditoare, în termen de

maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Totodată, a obligat

pârâtul să achite reclamantei suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale și

suma de 393,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că termenul de mai bine de doi ani și

jumătate cât a trecut de la formularea cererii și până în momentul pronunțării

hotărârii poate fi considerat mai mult decât rezonabil în accepțiunea art. 10

din Convenția Europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6

noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.

A mai reținut că prin

nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii, reclamanta a fost

prejudiciată prin prelungirea inerentă a întregii proceduri de examinare a

cererii astfel că obligarea pârâtului la plata de daune morale este întru totul

justificată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut

că acțiunea sau cel puțin prima cerere este prescrisă, termenul fiind

îndeplinit cu mult înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei,

recurentul a susținut că în speță nu sunt întrunite condițiile existenței unei

împrejurări de a nu se fi răspuns solicitantei în termen de 30 de zile de la

înregistrarea cererii sau aceea a unui refuz nejustificat. Răspunsul administrativ

primit de reclamantă nu încorpora un refuz de soluționare a cererii de depunere

a dosarului ci arătau condițiile concrete în care acesta urma să fie procesat,

fără a conține formulări pur potestative din partea autorității publice

solicitate, în sensul de a nu îndeplini obligația prevăzută de Legea nr.

21/1991.

Cât privește

„termenul rezonabil” de soluționare a cererii, invocat de reclamantă, s-a

susținut de către recurent că acesta nu există în legislația română și, că

determinarea acestuia se stabilește în funcție de toate circumstanțele

relevante.

În privința daunelor

morale, recurentul a susținut că acestea nu pot fi acordate, fără ca reclamanta

să fi afirmat, cel puțin, ceea ce instanța de fond a crezut că reprezintă

prejudiciul moral suferit de aceasta, respectiv „conștiință a neputinței”,

prejudiciu care nu constituie o daună emoțională și nici nu afectează

prestigiul social al reclamantei.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată, recurentul a susținut că în mod corect instanța de

fond a dispus acordarea acestora, tocmai ca urmare a atitudinii Ministerului

Afacerilor Externe care a refuzat să îi soluționeze cererea de redobândire a

cetățeniei române, timp de peste 3 ani.

Înalta Curte,

analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de înscrisurile

care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de

prevederile art. 304

1

C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat

pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din

cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă a solicitat a se constata

lipsa unui răspuns la cererea adresată în luna septembrie 2006 și refuzul

nejustificat al pârâtului de a-i răspunde, cu toate că a revenit cu cerere de

urgentare în ianuarie 2009.

Prin întâmpinarea

depusă la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a solicitat

respingerea acțiunii ca prescrisă, având în vedere că termenul de 6 luni pentru

a se adresa instanței, care a început să curgă în luna septembrie 2006, era

împlinit la momentul sesizării instanței.

Examinând cu

prioritate excepția invocată de recurentul-pârât, în mod corect prima instanță

a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât a fost sesizată în cadrul

termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

termen care a început să curgă de la data expirării termenului legal de

soluționare a ultimei cereri, înregistrată la 7 ianuarie 2009.

Cea de a doua cerere

formulată de reclamantă reprezintă o revenire la cererea înregistrată în

septembrie 2006, prin care s-a solicitat programarea pentru depunerea cererii

și a actelor doveditoare privind redobândirea cetățeniei române.

Față de această

ultimă cerere acțiunea nu este prescrisă.

Cu privire la daunele

morale solicitate de reclamantă, în mod greșit instanța de fond a apreciat că

acestea sunt justificate.

Dacă admisibilitatea

cererii de daune morale nu este condiționată de existența unui prejudiciu

material, ea este condiționată de dovedirea acestora prin probe concludente,

simpla invocare a unei consecințe negative în plan psihic fiind insuficientă

pentru reținerea conduitei culpabile a autorității pârâte și a întinderii

pretențiilor formulate.

Astfel, pentru

acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci

reclamantul trebuie să dovedească daunele suferite.

Cererea formulată de

reclamant reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a

cetățeniei române.

Chiar dacă suma

solicitată de reclamant este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat

la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată

să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă

între prejudiciu și fapta autorității.

Având în vedere că

acestea nu au fost dovedite, urmează a se admite recursul în ceea ce privește

capătul de cerere referitor la daunele morale, acest capăt de cerere urmând a

fi respins.

În consecință, în

temenii art.312 alin. (1) teza I și alin. (3) Cod procedura civilă, art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul formulat

va fi admis, urmând a se modifica sentința recurată în sensul că se va înlătura

obligarea pârâtului de la plata daunelor morale.

Totodată, vor fi

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței civile nr. 2769

din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea

pârâtului la plata de daune morale către reclamantă, ca neîntemeiat.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 februarie 2010.