ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5186/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5186/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții C.S., C.G. și C.I. au chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanței să constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea acestora, privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române de îndată, precum și obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 1.000 RON. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că pe data de 19 septembrie 2006 s-au adresat cu o primă cerere scrisă Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău, iar la data de 20 octombrie 2008 au formulat o nouă cerere, prin care, au solicitat să le fie comunicată data la care să se prezinte pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1366 din 31 martie 2009, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârât prin întâmpinare și, a admis excepția de netimbrare a capătului de cerere având ca obiect daunele morale, anulând ca netimbrat acest capăt de cerere. De asemenea, a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâtul să stabilească o dată a depunerii de către aceștia a cererii de redobândire a cetățeniei române, în termen de 20 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Totodată, a obligat pârâtul la cheltuieli de judecată în cuantum de 154,3 RON.
Pentru a pronunța această sentință instanța reținut că termenul de peste 6 luni calculat de la data depunerii cererii, nu poate fi considerat un termen rezonabil în sensul dispozițiilor legii și a practicii C.E.D.O., iar amânarea stabilirii datei la care reclamanții vor fi invitați să depună cererea de redobândire a cetățeniei române reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Cât privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, instanța a reținut că, deși li s-a pus în vedere reclamanților să achite taxa de timbru în cuantum de 39 RON și timbru judiciar de 0,3 RON, aceștia au arătat că nu înțeleg să achite aceste taxe.
Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe. Recurentul a susținut că a răspuns reclamanților și, că acest răspuns a fost redactat și transmis în interiorul termenului de 30 de zile, care a început să curgă de la data recepționării petiției la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. S-a mai susținut de către recurent că „termenul rezonabil” de soluționare a cererii, stabilit de instanță la o durată de 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de fond nu se regăsește în legislația română de lege lata și că termenul de 6 luni întâlnit în jurisprudența C.E.D.O.
nu se aplică decât în cazurile expres specificate, raportându-se la toate circumstanțele și împrejurările concrete ale cazului. Recurentul a mai arătat că în lipsa unui temei legal, concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive, în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei și a le impune, potrivit autorității lucrului judecat, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea activității Secției Consulare a Ambasadei în Republica Moldova. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.
civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie". În același sens sunt, de asemenea, și prevederile art. 7 din recomandarea a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, art. intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinescă atribuțiile într-un termen rezonabil". Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.
În speța dedusă judecății, Înalta Curte, apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - 19 septembrie 2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudentei Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din recomandarea a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate.
Așa fiind, faptul de a nu răspunde solicitărilor repetate ale intimaților- reclamanți de soluționare a cererii formulate în anul 2006 reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală. Totodată, având în vedere cererea intimaților, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (l) din Codul de procedară civilă, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 500 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1366 din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la cheltuieli de judecată în sumă de 500 RON către intimații C.S., C.I. și C.G.. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.