ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5696/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5696/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții C.G., C.N. și C.O. au chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta să constate refuzul pârâtului de a soluționa cererile reclamanților privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei și pe cale de consecință, să fie obligat să-i primească cererea într-un termen scurt, rezonabil (maxim 2 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești). De asemenea, a solicitat și obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 380 RON. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 10 noiembrie 2008 au formulat prima cerere către Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, prin intermediul autorității pârâte de primire a cererii de redobândire a cetățeniei române conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.
La data de 09 februarie 2009 au formulat o revenire la prima cerere, la care nu a primit răspuns, astfel încât au considerat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2268 din 28 mai 2009, a respins ca neîntemeiat capătul de acțiune privind constatarea refuzului nejustificat al pârâtului și a anulat ca netimbrat capătul de acțiune privind solicitarea daunelor morale. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în cauză, în raport de data depunerii cererii – sfârșitul anului 2008 – respectiv 10 noiembrie 2008, nu a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii și posibilitățile concrete de analiză determină soluționarea lor în ordine cronologică, nefiind justificate cererile reclamanților de soluționare „peste rând” pe considerentul că s-a formulat acțiunea în baza Legii nr. 554/2008.
În baza art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, instanța a anulat ca netimbrat capătul de acțiune privind daunele morale solicitate, întrucât reclamanții nu și-au îndeplinit această obligație. Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenții au susținut că amânarea cu peste 4 luni de zile a primirii cererii este nejustificată. Potrivit art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui certificat de cetățenie, acest text vizând evident și înregistrarea.
Neprocedând astfel, pârâtul, în opinia recurenților, încalcă prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Cât privește faptul că recurenții nu ar domicilia pe teritoriul României și nu li s-ar aplica prevederile Convenției, aceștia susțin că obiectul cererii de chemare în judecată nu îl constituie soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române, ci refuzul nejustificat al pârâtului de a stabili o dată pentru înregistrarea cererii, astfel că motivarea instanței nu ar avea susținere legală. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. Astfel, reclamanții arată că la data de 10 noiembrie 2008 au formulat prima cerere către Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău prin intermediul autorității pârâte conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991. La data de 09 februarie 2009 au formulat o revenire la prima cerere la care nu au primit răspuns, în cauză fiind îndeplinite condițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Prin rezoluția de primire a cauzei, instanța a pus în vedere reclamanților să timbreze cu 39 RON și 0,3 RON timbru judiciar, capătul de acțiune subsidiar privind daunele solicitate. Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 06 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”. În același sens sunt, de asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinească atribuțiile într-un termen rezonabil”.
Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opina Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri – 10 noiembrie 2008 și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Așa fiind, faptul de a nu răspunde solicitărilor repetate ale recurenților-reclamanți de soluționare și avizare a cererilor formulate în anul 2008 și respectiv 2009 reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate, recursul va fi admis, iar sentința recurată va fi modificată în sensul admiterii în parte a acțiunii și a obligării pârâtului de a primi cererea reclamanților de redobândire a cetățeniei române într-un termen de 2 luni de la data pronunțării deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de C.G., C.N. și C.O. împotriva sentinței civile nr. 2268 din 28 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâtul să primească cererea de redobândire a cetățeniei române într-un termen de 2 luni de la data pronunțării deciziei. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.