ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5696/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanții C.G., C.N. și C.O. au chemat în judecată

Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta

să constate refuzul pârâtului de a soluționa cererile reclamanților privind stabilirea

datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei și pe cale de consecință,

să fie obligat să-i primească cererea într-un termen scurt, rezonabil (maxim 2 luni

de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești). De asemenea, a solicitat

și obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 380 RON.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că la data de 10 noiembrie 2008 au formulat prima cerere către

Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, prin intermediul autorității

pârâte de primire a cererii de redobândire a cetățeniei române conform art. 12 alin.

(3) din Legea nr. 21/1991.

La data de 09 februarie

2009 au formulat o revenire la prima cerere, la care nu a primit răspuns, astfel

încât au considerat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2

alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2268

din 28 mai 2009, a respins ca neîntemeiat capătul de acțiune privind constatarea

refuzului nejustificat al pârâtului și a anulat ca netimbrat capătul de acțiune

privind solicitarea daunelor morale.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că în cauză, în raport de data depunerii cererii –

sfârșitul anului 2008 – respectiv 10 noiembrie 2008, nu a fost depășit termenul

rezonabil de soluționare a cererii și posibilitățile concrete de analiză determină

soluționarea lor în ordine cronologică, nefiind justificate cererile reclamanților

de soluționare „peste rând” pe considerentul că s-a formulat acțiunea în baza Legii

nr. 554/2008.

În baza art. 20 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 146/1997, instanța a anulat ca netimbrat capătul de acțiune

privind daunele morale solicitate, întrucât reclamanții nu și-au îndeplinit această

obligație.

Împotriva sentinței au

declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenții au susținut

că amânarea cu peste 4 luni de zile a primirii cererii este nejustificată. Potrivit

art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de către România prin

Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze

într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei

sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui certificat de cetățenie, acest text

vizând evident și înregistrarea.

Neprocedând astfel, pârâtul,

în opinia recurenților, încalcă prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Cât privește faptul că

recurenții nu ar domicilia pe teritoriul României și nu li s-ar aplica prevederile

Convenției, aceștia susțin că obiectul cererii de chemare în judecată nu îl constituie

soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române, ci refuzul nejustificat

al pârâtului de a stabili o dată pentru înregistrarea cererii, astfel că motivarea

instanței nu ar avea susținere legală.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată

că recursul este fondat, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Astfel, reclamanții arată

că la data de 10 noiembrie 2008 au formulat prima cerere către Secția Consulară

a Ambasadei României la Chișinău prin intermediul autorității pârâte conform

art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.

La data de 09 februarie

2009 au formulat o revenire la prima cerere la care nu au primit răspuns, în cauză

fiind îndeplinite condițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin rezoluția de primire

a cauzei, instanța a pus în vedere reclamanților să timbreze cu 39 RON și 0,3 RON

timbru judiciar, capătul de acțiune subsidiar privind daunele solicitate.

Legea cetățeniei române

nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură

complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau

redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autoritățile

române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea

termen legal, trebuie să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană

pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 06 noiembrie 1997 și ratificată

de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie

să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui

atestat de cetățenie”.

În același sens sunt,

de asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului

de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de

Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării

într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze

și să își îndeplinească atribuțiile într-un termen rezonabil”.

Cu privire la noțiunea

de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune

relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat

într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod

global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil,

stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului

proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei

durate rezonabile.

În acest sens, s-a arătat

că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci

când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opina Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

În speța dedusă judecății,

Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei

cereri – 10 noiembrie 2008 și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un

termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului.

Așa fiind, faptul de a

nu răspunde solicitărilor repetate ale recurenților-reclamanți de soluționare și

avizare a cererilor formulate în anul 2008 și respectiv 2009 reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate,

recursul va fi admis, iar sentința recurată va fi modificată în sensul admiterii

în parte a acțiunii și a obligării pârâtului de a primi cererea reclamanților de

redobândire a cetățeniei române într-un termen de 2 luni de la data pronunțării

deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.G., C.N. și C.O. împotriva sentinței civile nr. 2268 din 28 mai 2009 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

recurată în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâtul să primească cererea

de redobândire a cetățeniei române într-un termen de 2 luni de la data pronunțării

deciziei.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2009.