ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1638/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții D.V. și D.M.

au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de

a soluționa cererile reclamanților privind stabilirea datei pentru primirea actelor

necesare redobândirii cetățeniei române și pe cale de consecință să fie obligat

să primească cererile de redobândire a cetățeniei române de îndată; cu obligarea

pârâtului la daune morale în cuantum de 1.000 RON.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că au formulat prima cerere de redobândire a cetățeniei române

la data de 2 octombrie 2006, conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, revenind

la data de 7 ianuarie 2009 și respectiv 9 februarie 2009.

Reclamanții au susținut

că pârâtul în mod nejustificat nu a răspuns solicitării, fiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă

nr. 2627 din 17 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamanților, a obligat pârâtul

să stabilească o dată de depunere a cererii de redobândire a cetățeniei române într-un

termen rezonabil și a respins capătul de cerere privind acordarea de daune morale.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că apărarea pârâtei potrivit căreia este în imposibilitate

de a respecta dispozițiile Legii nr. 21/1991 și ale Legii nr. 554/2004, având în

vedere capacitatea limitată a secției consulare din cadrul Ambasadei României la

Chișinău, de a procesa dosarele cuprinzând acest tip de cereri și actele necesare

a fi depuse pentru înaintarea solicitării la Ministerul Justiției, urmează a fi

înlăturată, pe de o parte în condițiile în care nu s-a făcut nicio probă în acest

sens, iar pe de altă parte, având în vedere dispozițiile imperative ale Legii nr.

554/2004, care impun soluționarea cererilor într-un termen de 30 de zile de la formulare.

În condițiile în care

legea specială în materie, respectiv Legea nr. 21/1991, nu prevede un termen în

care autoritatea pârâtă cu atribuții în domeniu are obligația de a soluționa cererile

formulate de persoane care doresc redobândirea cetățeniei române, se impune respectarea

dispozițiilor cuprinse în norma generală și a dreptului oricărui cetățean la soluționarea

cererii, într-un termen rezonabil.

În ceea ce privește însă

capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale, instanța de fond a

reținut că în cauză nu s-a făcut dovada prejudiciului moral suferit prin refuzul

de stabilire a datei de primire a cererii, iar prin obligarea autorității publice

de a rezolva cererea în sensul solicitat de reclamanți se realizează o reparație

morală îndestulătoare.

Împotriva hotărârii instanței

de fond pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că față de împrejurarea că există un răspuns administrativ al Ministerului

Afacerilor Externe ce a fost comunicat reclamanților, judecătorul fondului trebuia

să analizeze dacă acesta încorporează un refuz nejustificat și cu atât mai mult,

dacă acesta poate fi considerat ca exprimând o restricționare a realizării unui

drept sau interes legitim.

Justificarea refuzului

îndeplinirii operațiunii învederate de reclamanți (programarea datei pentru depunerea

cererii de redobândire a cetățeniei) nu poate atrage condamnarea autorității administrative

solicitate deoarece contenciosul administrativ (varietate a răspunderii civile delictuale)

sancționează exclusiv culpa administrativă (prin dovedirea unei forme de vinovăție)

și nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuții (prezumat relativ, conform

art. 1 din Legea nr. 554/2004, a constitui un prejudiciu prin vătămarea adusă de

încălcarea unui drept sau interes legitim al petiționarului).

Corect este să menționăm

că, la data prezentei, stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel

satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locații a secției

consulare a Ambasadei României la Chișinău. Dar acumularea cererilor de intenție

a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu se înregistra

ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează și astăzi o mare

dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi programați cât

mai repede în vederea depunerii actelor.

În lipsa unei culpe administrative,

recurentul consideră că nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ

(cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului dar care

nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și

să primească cererea reclamantului.

De aceea, recurentul apreciază

că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele

de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei și de a le impune apoi subscrisului,

potrivit autorității lucrului judecat, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea

activității secției consulare a Ambasadei României în Republica Moldova.

„Termenul rezonabil"

de soluționare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația română

de lege lata.

Pe de o parte, instanța

nu avea nici un temei legal pentru a obliga Ministerul Afacerilor Externe la stabilirea

datei de depunere a cererii în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

a prezentei hotărâri, iar sistemul românesc de drept, având origine continentală

(franceză și germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare

a legii (conform dispozițiilor normative scrise) și este inacceptabil ca instanța

română să judece în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spațiului

anglo-saxon.

Recurentul mai menționează

că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres

specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie

o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor

individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic

și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean,

ipoteză în care nu se regăsește reclamantul.

Determinarea termenului

rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în funcție de toate

circumstanțele relevante.

Pe de altă parte, este

de notorietate faptul că situația de la secția consulară a Ambasadei României în

Republica Moldova nu se mai regăsește la nicio altă secție a rețelei misiunilor

diplomatice române deoarece, excluzând România, Republica Moldova este țara cu cel

mai mare număr de cetățeni de etnie română. De aceea, procedura de programare a

depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu se va regăsi la secțiile consulare

din țări, precum Canada, unde se află de-asemenea persoane ce-și doresc redobândirea

cetățeniei române.

Examinând sentința recurată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat

o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind

greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat

de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 12

alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința

în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de

actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice

sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată

Comisiei pentru cetățenie.

Problema care se impune

a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie

să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului

legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit

un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui

asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și

ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte

trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind

dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea

unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită

după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces,

în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie civilă,

dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției

este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

În cauză, Înalta Curte

apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii – octombrie

2006 – și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în

sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene

a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța

de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un

număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a secției consulare

a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru

respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

De asemenea, în baza

art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul la plata cheltuielilor

de judecată către intimații-reclamanți.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe, împotriva sentinței civile nr. 2627 din 17 iunie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă recurentul la cheltuieli

de judecată în sumă de 500 RON către intimații-reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2010.