ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2097/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta V.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe solicitând: 1) să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea sa privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei romane și, pe cale de consecință, să fie obligat pârâtul să îi primească cererea de redobândire a cetățeniei române de îndată; 2) să fie obligat pârâtul să îi acorde daune morale în cuantum de 1000 lei. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 16 septembrie 2006 s-a adresat cu o primă cerere Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău, instituție competentă conform Legii cetățeniei române nr. 21/1991 modificată și republicată, să primească cererile de redobândire a cetățeniei române din partea solicitanților.

Prin sentința civilă nr. 3467 din 23 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, a obligat pârâtul să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, a respins cererea reclamantei privind plata daunelor morale ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la plata sumei de 754,3 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că s-a depășit termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 publicată în M.Of.

Partea I nr. 490 din 09 iulie 2002. Având în vedere volumul de activitate al pârâtului, care are de înregistrat și de soluționat multe asemenea cereri, instanța de fond a considerat că a existat un caz fortuit care l-a împiedicat pe pârât să-și îndeplinească obligația prevăzută de lege, astfel încât a respins ca neîntemeiată cererea privind plata daunelor morale și în baza art. 276 C. proc. civ., ca urmare a admiterii în parte a cererii, a obligat pârâtul la plata sumei de 754,3 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că, în prezent, stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locații a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău.

Dar acumularea cererilor de intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează și astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi programați cât mai repede în vederea depunerii actelor. În lipsa unei culpe administrative, recurentul consideră că nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantului. De aceea, recurentul apreciază că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei.

„Termenul rezonabil" de soluționare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația română de lege lata. Pe de o parte, instanța nu avea nici un temei legal pentru a obliga ministerul la stabilirea datei de depunere a cererii în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri. Sistemul românesc de drept, având origine continentală (franceză și germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a legii (conform dispozițiilor normative scrise) și este inacceptabil ca instanța română să judece în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spațiului anglo-saxon.

Recurentul mai menționează că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește reclamantul. Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

În ce privește eforturile ministerului de a găsi soluții „de lege ferenda”, recurentul precizează că la data de 19 noiembrie 2009, a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 care modifică și completează Legea nr. 21/1991. Potrivit acestui act, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligență a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetățeniei române.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport cu materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive: Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie. Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”. Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte.

Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii – 16 septembrie 2006 – și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, deoarece autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

Pentru aceleași motive, Înalta Curte nu poate primi nici susținerea potrivit căreia la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 care modifică și completează Legea nr. 21/1991. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 3467 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.