ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2097/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată,

reclamanta V.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe solicitând:

1) să se constate refuzul

nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea sa privind primirea

actelor necesare redobândirii cetățeniei romane și, pe cale de

consecință, să fie obligat pârâtul să îi primească

cererea de redobândire a cetățeniei române de îndată;

2) să fie obligat pârâtul să îi

acorde daune morale în cuantum de 1000 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că la data de 16 septembrie 2006 s-a adresat cu o primă

cerere Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău,

instituție competentă conform Legii cetățeniei române nr. 21/1991

modificată și republicată, să primească cererile de

redobândire a cetățeniei române din partea solicitanților.

Prin sentința civilă nr. 3467

din 23 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei,

a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii privind

primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, a obligat

pârâtul să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei

române în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii, a respins cererea reclamantei privind plata daunelor morale ca

neîntemeiată și a obligat pârâtul la plata sumei de 754,3 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că s-a depășit

termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 10 din

Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de

către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 publicată în M.Of.

Partea I nr. 490 din 09 iulie 2002.

Având în vedere volumul de activitate al

pârâtului, care are de înregistrat și de soluționat multe asemenea

cereri, instanța de fond a considerat că a existat un caz fortuit

care l-a împiedicat pe pârât să-și îndeplinească obligația

prevăzută de lege, astfel încât a respins ca neîntemeiată

cererea privind plata daunelor morale și în baza art. 276 C. proc. civ., ca urmare a admiterii în parte a cererii, a obligat pârâtul la plata sumei de

754,3 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată

că,

în prezent, stadiul

procesării cererilor de

redobândire

a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin

deschiderea unei noi locații a Secției Consulare a Ambasadei României

la Chișinău. Dar acumularea

cererilor

de intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea

cetățeniei din

perioada

când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări)

generează și astăzi o mare dificultate în îndeplinirea

doleanțelor acestor cetățeni de

a fi programați cât

mai repede în vederea depunerii actelor.

În lipsa unei culpe administrative,

recurentul consideră că nu putea fi obligat în baza legii

contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri

anterior reclamantului dar care nu au formulat acțiune în instanță),

să schimbe ordinea cronologică stabilită și să

primească cererea reclamantului.

De aceea, recurentul apreciază

că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii

executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a

cetățeniei.

„Termenul rezonabil" de

soluționare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în

legislația română de lege lata.

Pe de o parte, instanța nu avea nici

un temei legal pentru a obliga ministerul la stabilirea datei de depunere a

cererii în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

prezentei hotărâri. Sistemul românesc de drept, având origine

continentală (franceză și germană) nu admite decât

aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a legii (conform

dispozițiilor normative scrise) și este inacceptabil ca instanța

română să judece în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar,

specific spațiului anglo-saxon.

Recurentul mai menționează

că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în

jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului dar, chiar

și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în

condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a

cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii

determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului

față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește

în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor

oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se

regăsește reclamantul.

Determinarea termenului rezonabil de

procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în funcție

de toate circumstanțele relevante.

În ce privește eforturile ministerului

de a găsi soluții „de lege ferenda”, recurentul precizează

că la data de 19 noiembrie 2009, a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009

pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 care modifică și completează

Legea nr. 21/1991.

Potrivit acestui act, cererea și

documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi înregistrate

și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției

Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești, astfel că nu se poate

invoca lipsa de diligență a Statului Român pentru deblocarea impasului

real în care s-a ajuns la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a

cetățeniei române.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție

Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În cauză, nu sunt întrunite

cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

în vederea casării sau modificării hotărârii deoarece prima

instanță a reținut corect situația de fapt în raport cu

materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Critica recurentului privind greșita

aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește

noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este

fondată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea

cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau

reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire

a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc

îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau

oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de

îndată Comisiei pentru cetățenie.

Problema care se impune a fi

rezolvată în cauză este legată de termenul în care

autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire

a cetățeniei române.

Din lecturarea textului legal anterior

arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a

stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze

astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui asemenea termen

legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din

Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr.

396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă

astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind

dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune

relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte.

Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o

dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul

său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului

procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce

conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie «civilă»,

dies

a quo

începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs

prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de

jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea

speței, comportamentul reclamantului și cel al

autorităților competente.

În cauză, Înalta Curte

apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării

cererii – 16 septembrie 2006 – și data soluționării cauzei nu

poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale

mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța de

control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că

există un număr foarte mare de cereri, care depășesc

capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, deoarece

autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare

pentru respectarea principiului celerității, care guvernează

materia aflată în discuție.

Pentru aceleași motive, Înalta Curte

nu poate primi nici susținerea potrivit căreia la data de 19

noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 care modifică și

completează Legea nr. 21/1991.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate

și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o

hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 3467 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.