ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2763/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamantul O.A. a chemat în judecată Ministerul

Afacerilor Externe, solicitând ca în contradictoriu cu acesta să dispună:

- constatarea refuzului nejustificat al

pârâtului de a soluționa cererea reclamantei privind primirea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române și, pe cale de consecință, să fie obligat să-i

primească cererea de redobândire a cetățeniei române de îndată;

- să fie obligat pârâtul la plata daunelor

morale de 1000 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la

data de 15 septembrie 2006 a formulat prima cerere de redobândire a cetățeniei

române la care a revenit în cursul lunii martie 2009, însă, pârâtul nu i-a

răspuns favorabil, fiindu-i îngrădit dreptul de a înregistra cererea de

redobândire a cetățeniei române în raport de dispozițiile art. 5 alin. (1) din

Constituție.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3727 din 5

noiembrie 2009 a admis în parte acțiunea reclamantului O.A., constatând refuzul

nejustificat al pârâtului și pe cale de consecință, a obligat pârâtul să

primească actele necesare redobândirii cetățeniei române într-un termen scurt,

rezonabil.

De asemenea, a respins cererea de acordare a

daunelor morale, ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la 154 lei cheltuieli de

judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a

reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 alin. (2) din acest act normativ și,

că în raport de data depunerii primei cereri – anul 2006, față de reclamantă a

fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii, în cauză fiind

încălcate dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la cererea de acordare a daunelor

morale, s-a reținut că este neîntemeiată, deoarece reclamanta nu a adus probe

în sensul solicitat.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală

și netemeinică, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.

Recurentul a susținut, în esență, că un termen

rezonabil nu este neapărat un termen scurt și că există o justificare

argumentată a împrejurării că reclamantului nu i s-a stabilit încă o dată

pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române.

S-a mai susținut de către recurent, că nu se

poate pune semnul echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă a

refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și

factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe

teritoriul Republicii Moldova spații adecvate, pentru preluarea cererilor de redobândire

și pentru procesarea acestor solicitări, într-un termen cât mai scut.

Răspunsul administrativ primit de reclamant,

arată recurentul, nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere

a dosarului ci arată condițiile concrete în care acesta urma să fie procesat,

fără a conține formulări pur potestative din partea autorității publice

solicitate, în sensul de a nu îndeplinit obligația prevăzută de Legea nr. 21/1991.

Recurentul a mai susținut și faptul că, durata

acestui termen rezonabil a fost folosită numai în jurisprudența CEDO și, prin

urmare, nu se aplică decât în cazurile expres specificate. Determinarea

termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări, se stabilește în

funcție de toate circumstanțele relevante, astfel că noțiunea de termen

rezonabil nu poate fi sinonimă cu aceea de termen scurt.

Concluzionând, recurentul susține că puterea

judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de

primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei și de a le impune

recurentului, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea activității Secției

consulare a Ambasadei României în Republica Moldova.

Analizând sentința recurată, în

raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în

cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, critica recurentului privind

greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de

soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei

nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot

depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care

dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau

oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată

Comisiei pentru cetățenie.

În urma demersurilor întreprinse de

intimatul-reclamant, respectiv prin cererea acestuia de redobândire a

cetățeniei române din data de 15 septembrie 2006 și revenirea cu o nouă cerere

în cursul luării martie 2009, pârâtul nu i-a răspuns favorabil reclamantului,

acesta din urmă considerând că i-a fost îngrădit dreptul de a înregistra

cererea de redobândire a cetățeniei române.

Problema care se impune a fi

rezolvată în speța de față este legată de termenul în care autoritățile române

trebuie să soluționeze depunerea cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului legal anterior arătat,

rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care

autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal,

trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană

pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și

ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit căruia: „Fiecare stat

parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat că

noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi

definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în

mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra

întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare

realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie

« civilă », dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta

Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei

cereri – septembrie 2006 – și data soluționării cauzei nu poate fi considerat

un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța de

control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un

număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției

Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile

necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia

aflată în discuție.

Prin urmare, așa cum în mod corect a

precizat și instanța de fond, apărarea pârâtului referitoare la capacitatea

organizatorică a acestuia care este limitată în raport de numărul foarte mare

de cereri, nu este justificată, față de durata de peste 3 ani de nesoluționare

a cererii.

În consecință, din cele anterior

expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și nu există în speță motive de ordine publică care să poată fi

reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului

administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 3727 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai

2010.