ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3124/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4036

din 19 noiembrie 2009, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanții G.V. și G.E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a

înregistra cererea reclamanților, de redobândire a cetățeniei

române și a obligat pârâtul să primească cererea acestora

într-un termen scurt, rezonabil; a respins totodată capătul de cerere

privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale și l-a obligat în

schimb pe acesta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 239

lei.

În acest sen, instanța a

apreciat, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la

acțiune cu motivarea că, prima solicitare de înregistrare a cererii

de redobândire a cetățeniei române a fost în anul 2006 și a fost

continuată în anul 2009, neputându-se reține pasivitatea

reclamanților, care au format acțiune în termen în lua iulie 2009.

Pe fond, s-a reținut că

acțiunea reclamanților este, în parte, întemeiată, în cauză

fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 554/2004

în sensul existenței unui refuz nejustificat de soluționare a

cererilor reclamanților, acești având dreptul să le fie

înregistrate cererile într-un termen scurt, rezonabil.

S-a mai reținut de asemenea

că reclamanții nu au probat cererea de acordare a daunelor morale,

iar în speță sunt incidente dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

privind plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs reclamanții.

Recurentul a susținut că

instanța de fond a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare

greșită a legii, apreciind că a demonstrat, cu spețe din

jurisprudența europeană, faptul că un termen rezonabil nu este

neapărat un termen scurt și există o justificare

argumentată a împrejurării că reclamanților nu li s-a

stabilit, încă, o dată pentru depunerea cererilor lor, răspunsul

Ministerului Afacerilor Externe neîncorporând un refuz.

Autoritatea recurentă a precizat

că există că există o cauză exoneratoare de culpă

administrativă în materia litigiilor de această natură, în

sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe

teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a

autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova

spații adecvate pentru preluare cererilor de redobândire a

cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.

Examinând sentința

recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în

baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că

recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse

de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării

sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat

și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind

greșita aplicare de către prima instanță a

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului

administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de

soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele

motive:

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea

cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau

reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire

a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc

îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau

oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de

îndată Comisiei pentru cetățenie.

Problema care se impune a fi

rezolvată în cauză este legată de termenul în care

autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire

a cetățeniei române.

Din lecturarea textului legal

anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român

nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze

astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui asemenea

termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din

Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la

Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin

Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să

facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile

privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale,

redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de

jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea

speței, comportamentul reclamantului și cel al

autorităților competente.

În cauză, Înalta Curte

apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării

cererii – anul 2006 – și data soluționării cauzei nu poate fi

considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus

menționate și a jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța

de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul

că există un număr foarte mare de cereri, care

depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a

Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia

măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității,

care guvernează materia aflată în discuție.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va

menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 4036 din 19

noiembrie 2009 s Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.