ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3937/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4234 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în

parte, acțiunea formulată de reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească cererea

reclamantului de redobândire a cetățeniei române, într-un termen de 30 de zile

de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să-i plătească daune morale, în

cuantum de 1000 lei,

precum și cheltuieli

de judecată. Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția

prescripției

dreptului la acțiune, invocată de pârât.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a

reținut, cu privire la excepție, că aceasta nu este întemeiată, acțiunea fiind

introdusă în termenul legal, de 6 luni, raportat la data răspunsului contestat

de reclamant - iulie 2009.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut, în

esență, că amânarea un timp atât de îndelungat a înregistrării cererii

reclamantului contravine prevederilor art. 10 din Convenția Europeană asupra

Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora

fiecare stat trebuie să examineze, într-un termen rezonabil, cererile privind

dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, precum și redobândirea

acesteia și că acest text vizează, evident, și înregistrarea respectivelor

cereri.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate,

neprimirea de către pârât, pentru o perioadă de timp atât de îndelungată, a

cererii formulate de reclamant este de natură să creeze o suferință acestuia

din urmă, care s-a văzut în situația de a aștepta mai bine de 3 ani doar ca să

depună o cerere, ceea ce justifică acordarea de daune morale.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și

nelegală, a

declarat recurs pârâtul, în

temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

In motivarea cererii de recurs, recurentul arată că hotărârea

primei

instanțe a fost pronunțată cu

interpretarea greșită a legii, sub un dublu aspect: cel

al respingerii

excepției prescripției dreptului la acțiune și, respectiv, cel al constatării

greșite a existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii

intimatului având ca obiect redobândirea

cetățeniei române; de asemenea, arată

recurentul, instanța de fond în

mod greșit a acordat daune morale reclamantului, în lipsa oricărei dovezi

produse de acesta.

Arată recurentul că a răspuns la cererea intimatului, în

sensul că aceasta va fi soluționată favorabil la momentul la care urmează să

fie procesate și cererile similare ale altor petenți, depuse în aceeași

perioadă.

De asemenea, recurentul a reluat susținerea, făcută și în

fața instanței de

fond, în sensul că există

motive de ordin administrativ, organizatoric - cele peste

360.000 de

cereri înregistrate cu acest obiect - care au făcut imposibilă rezolvarea

acestora în cadrul unui termen rezonabil.

In opinia recurentului, instanța de fond trebuia să evalueze

exact situația

specifică a derulării

activității în exteriorul României și gradul în care Ministerul Afacerilor

Externe își poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu

ce

nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra

mecanismului de luare a deciziilor.

In concluzie, recurentul arată că, în speță, nu sunt întrunite

condițiile existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii

intimatului, conform

definiției legale a

acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată

ipotezei

avute în vedere de legiuitor.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și

lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ.,

Curtea constată că recursul

este fondat, exclusiv sub aspectul acordării daunelor

morale, celelalte

dispoziții ale sentinței recurate fiind temeinice și legale, după cum se va

arăta în continuare.

Astfel, Înalta Curte reține că este nefondată critica

recurentului privind excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciind că

aceasta în mod corect a fost respinsă de instanța de fond, raportat la cererea

formulată de intimatul-

reclamant la data de

7 iulie 2009, față de care sesizarea instanței de contencios administrativ este

făcută înlăuntrul termenului de 6 luni, reglementat de art. 11

alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Nici critica recurentului

privind greșita aplicare de către prima instanță a

dispozițiilor art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care

definește noțiunea de refuz nejustificat de

soluționare a cererii, nu este fondată

pentru următoarele motive:

Într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu

modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru

înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire

a cetățeniei

române, fără să prevadă un

termen în care autoritățile române să proceseze astfel

de cereri.

In lipsa unui asemenea

termen legal, trebuie, însă, să se facă aplicarea

prevederilor art. 10

din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la

Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin

Legea

nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă

astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea,

pierderea cetățeniei sale,

redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de

cetățenie".

In același sens sunt, de altfel, și prevederile art. 7 din

Recomandarea

CM/Rec (2007) 7 a Comitetului

de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la

buna administrare,

adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat

„Principiul acționării într-un termen rezonabil", potrivit căruia

„Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile

într-un termen rezonabil".

Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil", în

doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate

fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global

și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două

momente care

trebuie luate în considerare

pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil

sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra

ansamblului

procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce

conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

In acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe

să curgă de la data sesizării jurisdicției competente dar el include și durata

procedurii

administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un

recurs

prealabil, obligatoriu.

In opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al

duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de

criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de

complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

In speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că

intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - septembrie

2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil,

în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții

Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi

susținerea

recurentului, în sensul că

există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a

Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile

naționale trebuie

să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării într-un

termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuție, în

conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din

Recomandarea CM/Rec(2007)7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei,

mai sus menționate.

Așa fiind, faptul de a nu

răspunde solicitării intimatului-reclamant de programare în vederea depunerii

cererii de redobândire a cetățeniei române și a

actelor necesare

reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

In ceea ce privește critica referitoare la greșita

soluționare a capătului de cerere privind plata daunelor morale, se constată,

însă, că aceasta este fondată, prima instanță pronunțând o hotărâre nelegală

sub acest aspect.

Astfel, pentru acordarea de daune moral; nu este suficientă

stabilirea

culpei autorității, ci trebuie

dovedite daunele suferite, cu atât mai mult cu cât, în speță, cererea formulată

de reclamant reprezintă o procedură prealabilă admiterii

cererii de

redobândire a cetățeniei române.

Partea care solicită acordarea daunelor morale este, deci,

obligată să

dovedească producerea

prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între

prejudiciu și

fapta autorității.

Cum, în cauză, aceste

elemente ale răspunderii civile delictuale nu au fost

dovedite, urmează

ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I-a și alin. (3) C. proc. civ.

, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată,

să fie admis recursul formulat și modificată,

în parte, sentința atacată, în sensul

respingerii

cererii reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor morale;

vor

fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe împotriva sentinței nr. 4234 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte,

sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere

privind

obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2010.