ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5198/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 319 din 20 ianuarie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe, și a obligat pârâtul să stabilească o dată

pentru primirea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române și a

actelor necesare, într-un termen rezonabil, care să nu depășească 3 luni de la

data rămânerii irevocabile a hotărârii. Prin aceeași sentință, a fost respinsă

excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, cu privire la excepție, că

aceasta nu este întemeiată, întrucât nu i se poate imputa reclamantului

atitudinea pasivă, în condițiile în care acesta a urmat procedura stabilită

chiar de către autoritatea pârâtă, așteptând invitația acesteia de a depune

cererea însoțită de acte.

Cu privire la fondul

cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că amânarea un timp atât de îndelungat

a înregistrării cererii reclamantului contravine prevederilor art. 10 din

Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr.

396/2002, potrivit cărora fiecare stat trebuie să examineze, într-un termen

rezonabil, cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale,

precum și redobândirea acesteia și că acest text vizează, evident, și

înregistrarea respectivelor cereri.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, în

temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, recurentul arată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu

interpretarea greșită a legii, sub un dublu aspect: cel al respingerii

excepției prescripției dreptului la acțiune și, respectiv cel al constatării

greșite a existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatului

având ca obiect redobândirea cetățeniei române.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este fondat, sub aspectul greșitei respingeri de către prima instanță

a excepției prescripției dreptului la acțiune, după cum se va arăta în

continuare.

Așa cum rezultă în

mod explicit din conținutul cererii de chemare în judecată, aceasta este

formulată în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,

reclamantul invocând în mod expres dispozițiile art. 8 alin. (1) din acest act

normativ și solicitând obligarea autorității pârâte să răspundă cererii sale

din anul 2005 și să stabilească o dată pentru primirea cererii de redobândire a

cetățeniei române și a actelor necesare, într-un termen rezonabil.

În conformitate cu

dispozițiile art. 11 alin. (2) și (5) din Legea nr. 554/2004, acțiunea în

contencios administrativ nu poate fi introdusă mai târziu de un an de la data

comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau

data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

În speță, reclamantul

a formulat o cerere de programare, în vederea depunerii actelor necesare pentru

redobândirea cetățeniei române, pe care a introdus-o la autoritatea pârâtă în

anul 2005 și la care nu a primit niciun răspuns.

Drept urmare, la data

de 18 august 2009, reclamantul a formulat acțiunea în contencios administrativ

ce face obiectul prezentei cauze, solicitând obligarea autorității pârâte să

răspundă cererii sale, în sensul de a stabili o dată pentru primirea cererii de

redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare, într-un termen

rezonabil.

Cum perioada scursă

de la data introducerii cererii la autoritatea pârâtă și până la data

formulării acțiunii în contencios administrativ depășește cu mult termenul

maxim de 1 an prevăzut de lege, în mod greșit prima instanță a respins excepția

prescripției dreptului la acțiune, considerând că acesta este introdusă în

termen.

Așa fiind,

constatându-se că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune,

invocată de recurentul-pârât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3)

C. proc. civ., precum și al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată, urmează să fie admis recursul și modificată sentința

atacată, în sensul respingerii acțiunii, ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 319

din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea, ca fiind prescrisă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2010.