ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1476/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1543 din 8

aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată

de reclamantul M.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe,

a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea

reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române și l-a obligat să primească

cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, în termen

de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Prin

aceeași sentință, a fost respinsă excepția

prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, cu privire la excepție,

că aceasta nu este întemeiată, acțiunea fiind introdusă în

termenul legal, de 6 luni, raportat la data răspunsului contestat de

reclamant – octombrie 2008.

Pe fond, prima instanță a

reținut, în esență, că nesoluționarea cererii

reclamantului contravine obligației asumate de Statul Român de a examina

cererile formulate în temeiul Legii nr. 21/1991.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul,

în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

În motivarea cererii de recurs,

recurentul arată că hotărârea primei instanțe a fost

pronunțată cu interpretarea greșită a legii, sub un dublu

aspect: cel al respingerii excepției prescripției dreptului la

acțiune și, respectiv, cel al constatării greșite a

existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatului

având ca obiect redobândirea cetățeniei române.

Arată recurentul că a

răspuns la cererea intimatului, în sensul că aceasta va fi

soluționată favorabil la momentul la care urmează să fie

procesate și cererile similare ale altor petenți, depuse în

aceeași perioadă.

De asemenea, recurentul a reluat

susținerea, făcută și în fața instanței de fond,

în sensul că există motive de ordin administrativ, organizatoric –

cele peste 360.000 de cereri înregistrate cu acest obiect – care au făcut

imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.

În opinia recurentului,

instanța de fond trebuia să evalueze exact situația

specifică a derulării activității în exteriorul României

și gradul în care Ministerul Afacerilor Externe își poate dimensiona

structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub

suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra

mecanismului de luare a deciziilor.

În concluzie, recurentul arată că,

în speță, nu sunt întrunite condițiile existenței unui

refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei, conform definiției

legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi

asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat,

după cum se va arăta în continuare.

Înalta Curte reține că

este nefondată critica recurentului privind excepția

prescripției dreptului la acțiune, apreciind că aceasta în mod

corect a fost respinsă de instanța de fond, raportat la

răspunsul primit de intimatul-reclamant la cererea sa din octombrie 2008,

față de care sesizarea instanței de contencios administrativ, la

data de 23 ianuarie 2009, este făcută înlăuntrul termenului de 6

luni, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004,

modificată.

Nici critica recurentului privind

greșita aplicare de către prima instanță a

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului

administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de

soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele

motive:

Într-adevăr, Legea

cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și

completările ulterioare, stabilește o procedură complexă

pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau

redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă un

termen în care autoritățile române să proceseze astfel de

cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal,

trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din

Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât

să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau

eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt, de

asemenea, și prevederile art. 7 din

Recomandarea

CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri

al Consiliului Europei, cu

privire la buna administrare

,

adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie

2007, articol

intitulat „Principiul acționării într-un termen

rezonabil”, potrivit căruia „

Autoritățile

publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc

atribuțiile într-un termen rezonabil

”.

Cu privire la noțiunea

de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta

este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după

criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod

concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul

său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra

ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele

sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate

rezonabile.

În acest sens, s-a arătat

că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la

data sesizării jurisdicției competente dar el include și durata

procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției

este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de

jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea

speței, comportamentul reclamantului și cel al

autorităților competente.

În speța dedusă

judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp

cuprins între data formulării primei cereri – septembrie 2006 – și

data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil,

în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța

de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul

că există un număr foarte mare de cereri, care

depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a

Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia

măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării

într-un termen rezonabil”, care guvernează materia aflată în

discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană

pentru Cetățenie și art. 7 din

Recomandarea

CM / Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri

al Consiliului Europei, mai

sus menționate

.

Așa fiind, răspunsul

primit de intimat în luna octombrie 2008 constituie, de fapt, o amânare la un

termen nedeterminat a datei la care acesta va fi invitat să depună

cererea de redobândire a cetățeniei române, reprezentând un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva

sentinței nr. 1543 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 martie 2010.