ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1480/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1480/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 3138 din 7
octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de
contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea
formulată de reclamantul F.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul
Afacerilor Externe, obligându-l pe acesta din urmă să procedeze de
îndată la stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei
române a reclamantului. Prin aceeași sentință, a fost
respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune,
invocată de pârât.
Pentru a pronunța această
sentință, instanța de fond a reținut, cu privire la
excepție, că aceasta nu este întemeiată, acțiunea fiind
introdusă în termenul legal, de 6 luni, raportat la data ultimei cereri
formulate de reclamant.
Pe fond, prima instanță a
reținut, în esență, că nesoluționarea cererii
reclamantului într-un termen rezonabil este de natură a-l pune pe acesta
în imposibilitatea de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr.
21/1991.
Împotriva acestei sentințe,
considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul,
în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc.
civ.
În motivarea cererii de recurs,
recurentul arată că hotărârea primei instanțe a fost
pronunțată cu interpretarea greșită a legii, în sensul greșitei
constatări a existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a
cererilor intimatului având ca obiect redobândirea cetățeniei române.
În dezvoltarea acestei critici,
recurentul susține faptul că a răspuns la cererea intimatului,
în sensul că aceasta va fi soluționată favorabil la momentul la
care urmează să fie procesate și cererile similare ale altor
petenți, depuse în aceeași perioadă.
De asemenea, recurentul a reluat
susținerea, făcută și în fața instanței de fond,
în sensul că există motive de ordin administrativ, organizatoric -
cele peste 360.000 de cereri înregistrate cu acest obiect - care au făcut
imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.
În opinia recurentului,
instanța de fond trebuia să evalueze exact situația specifică
a derulării activității în exteriorul României și gradul în
care Ministerul Afacerilor Externe își poate dimensiona structura
administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea
statului român, împrejurare ce se reflectă asupra mecanismului de luare a
deciziilor.
În concluzie, recurentul a
arătat că, în speță, nu sunt întrunite condițiile
existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei,
conform definiției legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului
neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.
Examinând cauza și
sentința atacată, în raport cu actele și lucrările
dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu
dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat,
după cum se va arăta în continuare.
Recurentul invocă motivul
referitor la greșita aplicare de către prima instanță a
dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului
administrativ, care definesc noțiunea de refuz nejustificat de
soluționare a cererii.
Într-adevăr, Legea
cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și
completările ulterioare, stabilește o procedură complexă
pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau
redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă un
termen în care autoritățile române să proceseze astfel de
cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal,
trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din
Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,
potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât
să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,
păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau
eliberarea unui atestat de cetățenie”.
În același sens sunt, de
asemenea, și prevederile art.7 din
Recomandarea
CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri
al Consiliului Europei, cu
privire la buna administrare
,
adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie
2007, articol
intitulat „Principiul acționării într-un termen
rezonabil”, potrivit căruia „
Autoritățile
publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc
atribuțiile într-un termen rezonabil
”.
Cu privire la noțiunea
de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta
este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după
criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie
apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod
concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în
considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul
său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra
ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele
sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate
rezonabile.
În acest sens, s-a arătat
că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la
data sesizării jurisdicției competente dar el include și durata
procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției
este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în
funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de
jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea
speței, comportamentul reclamantului și cel al
autorităților competente.
În speța dedusă
judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp
cuprins între data formulării primei cereri – septembrie 2006 – și
data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil,
în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței
Curții Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanța
de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul
că există un număr foarte mare de cereri, care
depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a
Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia
măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării
într-un termen rezonabil”, care guvernează materia aflată în
discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană
pentru Cetățenie și art.7 din
Recomandarea
CM / Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri
al Consiliului Europei, mai
sus menționate
.
Așa fiind, răspunsul
primit de intimat în luna martie 2009 constituie, de fapt, o amânare la un
termen nedeterminat a datei la care acesta va fi invitat să depună
cererea de redobândire a cetățeniei române, reprezentând un refuz
nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1)
lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate,
recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința
criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva
sentinței nr. 3138 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal
, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 16 martie 2010.