ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.04.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1927/2010

HOTĂRÂRE
16.04.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1927/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1544 din 8

aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta

D.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligându-l

pe acesta din urmă să primească cererea reclamantei de

redobândire a cetățeniei române, în termen de 6 luni de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate. Prin aceeași

sentință, a fost respinsă excepția prescripției

dreptului la acțiune, invocată de pârât, reținându-se că

aceasta nu este întemeiată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că

nesoluționarea, într-un termen de peste 2 ani, a cererii reclamantei reprezintă

o vătămare în dreptul acesteia de a depune și înregistra cererea

de redobândire a cetățeniei române, conform Legii nr. 21/1991,

constituind un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, în sensul

prevederilor Legii nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul,

în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

civ.

În motivarea cererii de recurs, se arată

că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu

interpretarea greșită a legii, în sensul constatării greșite

a existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei având

ca obiect redobândirea cetățeniei române.

În acest sens, recurentul

susține că cererea intimatei nu a fost respinsă ci urma să fie

soluționată, în contextul procesării celorlalte cereri similare

ale altor petenți, depuse în aceeași perioadă.

De asemenea, recurentul a reluat

susținerea, făcută și în fața instanței de fond,

în sensul că există motive de ordin administrativ, organizatoric -

cele peste 300.000 de cereri înregistrate cu acest obiect - care au făcut

imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.

În opinia recurentului,

instanța de fond trebuia să evalueze exact situația

specifică a derulării activității în exteriorul României

și gradul în care Ministerul Afacerilor Externe își poate dimensiona

structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub

suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra

mecanismului de luare a deciziilor.

În concluzie, recurentul arată că,

în speță, nu sunt întrunite condițiile existenței unui

refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei, conform definiției

legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi

asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

după cum se va arăta în continuare.

Înalta Curte reține ca fiind

nefondată critica recurentului privind greșita aplicare de către

prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz

nejustificat de soluționare a cererii, pentru următoarele motive:

Într-adevăr, Legea

cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și

completările ulterioare, stabilește o procedură complexă

pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau

redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă,

însă, un termen în care autoritățile române să proceseze

astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal,

trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din

Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât

să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau

eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt, de

asemenea, și prevederile art. 7 din

Recomandarea

CM / Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri

al Consiliului Europei, cu

privire la buna administrare

,

adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie

2007, articol

intitulat „Principiul acționării într-un termen

rezonabil”, potrivit căruia „

Autoritățile

publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc

atribuțiile într-un termen rezonabil

”.

Cu privire la noțiunea

de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta

este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după

criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod

concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul

său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra

ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele

sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate

rezonabile.

În acest sens, s-a arătat

că, în materie civilă,

dies a quo

începe să curgă de

la data sesizării jurisdicției competente dar el include și

durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea

jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de

jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea

speței, comportamentul reclamantului și cel al

autorităților competente.

În speța dedusă

judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp

cuprins între data formulării primei cereri – octombrie 2006 – și

data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil,

în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța

de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul

că există un număr foarte mare de cereri, care

depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a

Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia

măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării

într-un termen rezonabil”, care guvernează materia aflată în

discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană

pentru Cetățenie și art. 7 din

Recomandarea

CM / Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri

al Consiliului Europei, mai

sus menționate

.

Așa fiind, faptul de a nu

răspunde solicitărilor repetate ale intimatei-reclamante de

soluționare a cererii formulate în anul 2006 reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.

Totodată, având în vedere cererea intimatei, în temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul va fi obligat

la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 400 lei.

Respinge recursul declarat de

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva

sentinței nr. 1544 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata către

intimata-reclamantă D.G. a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 aprilie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-03-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1475/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2499 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de r
ÎCCJ 2010-03-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1480/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3138 din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea
ÎCCJ 2010-02-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 526/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2168 din 26 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formu
ÎCCJ 2010-03-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1476/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1543 din 8 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea fo
ÎCCJ 2009-12-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5741/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1983 din 13 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VllI-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de rec
Sursă