ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1234/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2230 din 27 mai 2009, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârât și pe fond a admis acțiunea formulată de reclamantul C.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligând pe acesta din urmă să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române și actele necesare într-un termen scurt, rezonabil.

Pentru a hotărî astfel s-a apreciat că nu se poate reține prescrierea dreptului la acțiune în raport de data ultimelor cereri ale reclamantului, care sunt depuse în termen de 6 luni anterior introducerii acțiunii, în condițiile în care, atunci când analizează refuzul de soluționare instanța se raportează la ultimele cereri, respectiv cele din 2009 și numai în cazul eventualității acordării de daune morale are în vedere întregul raport dintre părți referitor la soluționarea cererii.

Pe fondul cauzei s-a reținut, în esență, că un termen de 6 luni numai pentru depunerea cererii și documentelor necesare soluționării acesteia este mult prea mare, prin raportare la petițiile depuse în anul 2009 și prin urmare este întemeiată cererea reclamantului, neputând fi primită apărarea pârâtului în sensul existenței unui număr mare de cereri având același obiect și a faptului că răspunsul trimis recurentului, prin care îi comunica acestuia că cererea îi va fi soluționată, într-un termen neprecizat, nu echivalează cu un refuz nejustificat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a reiterat excepția prescripției dreptului la acțiune, în temeiul art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în raport cu cererea ce i-au fost adresate în octombrie 2006 iar pe fond a susținut că, în lipsa unei culpe administrative, date fiind motivele obiective care au determinat situația creată, nu poate fi obligată instituția, în baza legii contenciosului administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantului, aceasta nefiind echivalentă cu refuzul nejustificat, iar aprecierea termenului rezonabil se face, potrivit C.E.D.O., în funcție de toate circumstanțele relevante, nefiind sinonim cu termenul scurt.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente: Astfel, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii”. Cum răspunsul recurentului prin care a comunicat intimatului refuzul de stabilire a termenului solicitat a fost în ianuarie 2009, rezultă că acțiunea acestuia, înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 3 martie 2009, a fost formulată în termenul prevăzut de lege, așa cum , corect, a reținut instanța de fond.

Soluția instanței de fond este corectă și în ceea ce privește fondul cauzei. Astfel, art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public”.

Așa cum, corect, a reținut și instanța de fond, intimatul-reclamant s-a adresat în mai multe rânduri recurentului pârât, solicitând a fi programați la o anumită dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar cererile acestuia nu au fost soluționate de către autoritatea pârâtă care a invocat motive de ordin administrativ organizatoric. Ne aflăm așadar, în ipoteza „nesoluționării în termenul legal a unei cereri”, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, cererea formulată de intimații-reclamanți fiind aceea de a li se stabili o dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetățeniei române a cărei soluționare se încadrează în competența de soluționare instanței de contencios administrativ.

Prin urmare, în mod corect și legal, instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului Ministerului Afacerilor Externe, de a soluționa cererii reclamantului-intimat și l-a obligat la stabilirea unui termen scurt pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române. De precizat însă că, deși nu s-a menționat în mod expres un anume termen, în care pârâtul să fie obligat la fixarea unei date pentru primirea actelor, instanța de fond a avut în vedere soluționarea într-un termen rezonabil a cererii reclamantului-intimat. Așa fiind, instanța de fond, a dat o rezolvare corectă cauzei, atunci când a respins excepția prescripției acțiunii, invocate de pârât și s-a pronunțat pe fond prin admiterea acțiunii.

Pentru toate aceste considerente, recursul formulat în cauză este nefondat și va fi respins, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2230 din 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.