ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1234/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 2230 din 27 mai 2009, a respins excepția prescrierii

dreptului la acțiune, invocată de pârât și pe fond a admis

acțiunea formulată de reclamantul C.A., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe, obligând pe acesta din urmă să

primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei

române și actele necesare într-un termen scurt, rezonabil.

Pentru a hotărî astfel s-a apreciat

că nu se poate reține prescrierea dreptului la acțiune în raport

de data ultimelor cereri ale reclamantului, care sunt depuse în termen de 6

luni anterior introducerii acțiunii, în condițiile în care, atunci

când analizează refuzul de soluționare instanța se

raportează la ultimele cereri, respectiv cele din 2009 și numai în

cazul eventualității acordării de daune morale are în vedere

întregul raport dintre părți referitor la soluționarea cererii.

Pe fondul cauzei s-a reținut, în

esență, că un termen de 6 luni numai pentru depunerea cererii

și documentelor necesare soluționării acesteia este mult prea

mare, prin raportare la petițiile depuse în anul 2009 și prin urmare

este întemeiată cererea reclamantului, neputând fi primită

apărarea pârâtului în sensul existenței unui număr mare de

cereri având același obiect și a faptului că răspunsul

trimis recurentului, prin care îi comunica acestuia că cererea îi va fi

soluționată, într-un termen neprecizat, nu echivalează cu un

refuz nejustificat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a reiterat excepția

prescripției dreptului la acțiune, în temeiul art. 11 alin. (5) din

Legea nr. 554/2004, în raport cu cererea ce i-au fost adresate în octombrie

2006 iar pe fond a susținut că, în lipsa unei culpe administrative,

date fiind motivele obiective care au determinat situația creată, nu

poate fi obligată instituția, în baza legii contenciosului

administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită și

să primească cererea reclamantului, aceasta nefiind echivalentă

cu refuzul nejustificat, iar aprecierea termenului rezonabil se face, potrivit

C.E.D.O., în funcție de toate circumstanțele relevante, nefiind

sinonim cu termenul scurt.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Cererile prin care se solicită

anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ,

recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot

introduce în termen de 6 luni de la: b) data comunicării refuzului

nejustificat de soluționare a cererii”.

Cum răspunsul recurentului prin

care a comunicat intimatului refuzul de stabilire a termenului solicitat a fost

în ianuarie 2009, rezultă că acțiunea acestuia,

înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 3

martie 2009, a fost formulată în termenul prevăzut de lege, așa

cum , corect, a reținut instanța de fond.

Soluția instanței de fond

este corectă și în ceea ce privește fondul cauzei.

Astfel, art. 1 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și

completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice

persoană care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a

unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim

poate fi atât privat cât și public”.

Așa cum, corect, a reținut

și instanța de fond, intimatul-reclamant s-a adresat în mai multe

rânduri recurentului pârât, solicitând a fi programați la o anumită

dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetățeniei

române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, dar cererile acestuia nu au fost soluționate

de către autoritatea pârâtă care a invocat motive de ordin

administrativ organizatoric.

Ne aflăm așadar, în ipoteza

„nesoluționării în termenul legal a unei cereri”, prevăzută

de art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin

Legea nr. 262/2007, cererea formulată de intimații-reclamanți

fiind aceea de a li se stabili o dată pentru depunerea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române a cărei soluționare se

încadrează în competența de soluționare instanței de

contencios administrativ.

Prin urmare, în mod corect și legal,

instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului

Ministerului Afacerilor Externe, de a soluționa cererii reclamantului-intimat

și l-a obligat la stabilirea unui termen scurt pentru primirea actelor

necesare redobândirii cetățeniei române.

De precizat însă că, deși

nu s-a menționat în mod expres un anume termen, în care pârâtul să

fie obligat la fixarea unei date pentru primirea actelor, instanța de fond

a avut în vedere soluționarea într-un termen rezonabil a cererii

reclamantului-intimat.

Așa fiind, instanța de fond, a

dat o rezolvare corectă cauzei, atunci când a respins excepția

prescripției acțiunii, invocate de pârât și s-a pronunțat

pe fond prin admiterea acțiunii.

Pentru toate aceste considerente,

recursul formulat în cauză este nefondat și va fi respins, cu

aplicarea și a dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2230 din 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 martie 2010.