ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2903/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 3791 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost admisă în parte acțiunea reclamanților C.I., C.M., C.D., R.V. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, în sensul că pârâtul a fost obligat să stabilească o dată de depunere a cererii și a actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, într-un termen rezonabil. Instanța a respins cererea privind daunele morale solicitate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată, întrucât reclamanții au solicitat să se constate refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri în raport de ultima petiție adresată autorității pârâte, care a rămas fără soluționare efectivă, ca și celelalte cereri de altfel, astfel încât acțiunea reclamanților este formulată în termenul legal de prescripție.

Pe fondul acțiunii formulate, instanța a reținut că reclamanții s-au adresat cu o primă cerere autorității pârâte la data de 14 septembrie 2006, solicitând fixarea datei în vederea depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, iar până la data sesizării instanței au primit înștiințarea că datorită numărului mare de solicitări și a spațiilor limitate în care Ambasada își desfășoară activitatea, reclamanții urmează a fi programați pentru depunerea cererii, urmând a fi înștiințați în legătură cu acest aspect. Instanța de fond a constatat că termenul care a trecut de la formularea cererii nu poate fi considerat rezonabil, cât timp obligația de soluționare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective a cererii.

Cu privire la daunele morale solicitate, instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată această cerere, atâta timp cât prin admiterea acțiunii și obligarea autorității să stabilească data de primire a cererii s-a realizat o reparație morală suficientă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurentul a arătat că instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii, întrucât acțiunea reclamanților este prescrisă, în raport cu cererile adresate autorității pârâte în luna septembrie 2006, întrucât pentru fiecare cerere administrativă se constată existența unui act administrativ unilateral și curge un termen separat de prescripție.

Pe fondul acțiunii, autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în discuție, însă s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamanților de redobândire a cetățeniei române. S-a arătat că nu poate fi reținut un refuz nejustificat, întrucât există un răspuns formulat de autoritatea recurentă, iar acesta nu poate fi considerat ca o exprimare a unei restricționări a unui drept. Autoritatea recurentă a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.

Recurentul a precizat că nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba de un termen administrativ. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 299 raportate la art. 4 pct. 1 din C. proc. civ., analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte nu poate primi excepția invocată cu privire la prescripția acțiunii reclamanților, întrucât în cauza de față dreptul la acțiune nu este prescris.

Astfel, văzând dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii, Înalta Curte a constatat că acțiunea reclamanților a fost introdusă la data de 7 mai 2009, în condițiile în care răspunsul autorității pârâte a fost formulat la 6.04.2009, deci înăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de lege.

Înalta Curte a constatat că în mod corect instanța de fond a analizat excepția prescripției dreptului la acțiune invocată, întrucât reclamanții au precizat, în cererea de chemare în judecată, că răspunsul primit a fost elementul declanșator al vătămării, deoarece acest răspuns a fost formal și reclamanții s-au declarat nemulțumiți de refuzul de soluționare a cererii lor de programare într-un termen rezonabil pentru primirea actelor.

Nu poate fi primită apărarea recurentului în sensul că există două cereri, care au regim juridic diferit, întrucât răspunsul autorității a fost cel care a determinat partea să iasă din pasivitate și să reclame existența unei vătămări, iar instanța de fond a putut constata un refuz continuu de soluționare a cererii reclamanților, cu referire la prima cerere adresată în acest sens autorității pârâte, fără a aprecia însă că reclamanții susțin numai acea cerere depusă inițial, în anul 2006. În conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetățenii moldoveni de naționalitate română pot depune cererile de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în condițiile în care au reședința sau domiciliul în străinătate.

Înalta Curte a constatat că reclamanții s-au adresat în mai multe rânduri pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei române, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a C.E.D.O. se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth; cauza Străin și alții împotriva României). Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că neprimirea cererii formulate de intimații-reclamanți, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetățeniei române. Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată(cauza Frydlender împotriva Franței și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe). În opinia Înaltei Curți litigiul născut între reclamanți și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituției pârâte este de natură a crea o vătămare a reclamanților într-un drept prevăzut de lege, drept la care reclamanții privesc cu speranță legitimă.

Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru neprimirea cererii reclamanților și trebuia să-și ia toate diligențele pentru rezolvarea situației create. Orice amânare în soluționarea cererii ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în actele internaționale. Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, văzând dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of.

nr. 490/9.07.2002, dispoziții conform cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie. Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 din C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 3791 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2010.