ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2836/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3726 din 5

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția

prescripției dreptului la acțiune, fiind admisă în parte

acțiunea formulată de reclamanta V.E. în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe. Instanța a constatat refuzul nejustificat

al pârâtului și pe cale de consecință l-a obligat pe acesta

să primească actele necesare redobândirii cetățeniei române

într-un termen scurt, rezonabil. A fost respinsă cererea de acordare a

daunelor morale, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că reclamanta a formulat revenire

în anul 2009, la cererea sa din anul 2006, astfel încât nu se poate reține

pasivitatea acesteia.

Pe fondul cauzei, prima instanță a

reținut că în raport cu data depunerii primei cereri – 2006,

față de reclamantă a fost depășit un termen rezonabil

de soluționare, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 12

alin. (3) din Legea nr. 554

/2004.

S-a mai reținut că nu prezintă

relevanță apărarea pârâtului relativă la capacitatea

organizatorică limitată în raport cu numărul foarte mare de

cereri, în raport cu durata de peste trei ani de nesoluționare a cererii

în sensul primirii actelor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

Ministerul Afacerilor Externe, criticând soluția pronunțată prin

prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticând concluzia nerespectării termenului

rezonabil, recurentul a susținut că răspunsul transmis nu

încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi

considerat ca exprimând o restricționare a unui drept.

Pentru instanța de fond nu a avut

relevanță starea de fapt obiectivă invocată de M.A.E.,

deși tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală

directă, situația specifică a derulării procedurii

consulare în discuție.

Motivele obiective invocate, care nu au fost

valorificate drept cauză exoneratoare de culpă administrativă,

au o importanță esențială, din moment ce actul de organizare

a activității M.A.E. în Republica Moldova nu a aparținut

integral deciziei luate la nivelul instituției acestuia, așa cum o

pot face celelalte autorități administrative române de pe cuprinsul

țării în gestionarea atribuțiilor ce le revin.

În opinia recurentului, nu se poate pune semnul

echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului

indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul

obiectiv al imposibilității autorităților române de a

organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea

cererilor de redobândire și pentru procesarea acestor solicitări

într-un termen cât mai scurt.

Or, în lipsa unei culpe administrative,

instituția pârâtă nu putea fi obligată, în baza legii

contenciosului administrativ, să schimbe ordinea cronologică

stabilită și să primească cererea reclamantului.

Totodată, susține recurentul, în lipsa unui

termen legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui

puterii legislative în a edicta termenele de primire a cererilor, dereglând

activitatea secției consulare a Ambasadei Române la Chișinău.

Pe de altă parte, durata termenului rezonabil,

decantată în jurisprudența CEDO, se aplică numai în cazurile

expres specificate, respectiv atunci când solicitanții sunt rezidenți

în țara a cărei cetățenie o solicită, putându-li-se

limita drepturile față de celelalte persoane în mijlocul cărora

trăiesc în mod statornic și care se bucură de plenitudinea

beneficiilor oferite de statutul de cetățean.

Mai mult, durata termenului rezonabil de procesare a

unor astfel de solicitări trebuie determinată în funcție de

toate circumstanțele relevante, în sensul aceleiași

jurisprudențe, neputându-se omite faptul că întreaga procedură

de redobândire a cetățeniei se subsumează dreptului suveran al

statului de a analiza aceste cereri raportat la condițiile obiective în

care activitatea în cauză se poate desfășura.

Prin urmare, a concluzionat recurentul, instanța

nu avea niciun temei legal pentru obligarea M.A.E. la stabilirea datei de

depunere a cererii de redobândire a cetățeniei, fiind inacceptabil ca

aceasta să judece cauza în echitate, potrivit sistemului de drept

cutumiar, specific spațiului anglo-saxon, în condițiile în care

sistemul de drept de origine continentală (franceză și

germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de

interpretare a legii.

S-a precizat, de asemenea, că, raportat la

numărul mare (peste 300.000) al cererilor de programare, criteriul

cronologic fixat deja în practica autorității a dobândit un deplin

suport legal și, mai mult, are un caracter obligatoriu atât față

de autoritate cât și față de petenți.

Examinând sentința recurată, în raport cu

criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare

.

Instanța de control judiciar constată

că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau

modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect

situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a

realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind greșita aplicare de

către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de

refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru

următoarele motive:

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea

cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau

reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire

a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc

îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau

oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de

îndată Comisiei pentru cetățenie.

Problema care se impune a fi rezolvată în

cauză este legată de termenul în care autoritățile române

trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei

române.

Din lecturarea textului legal anterior arătat,

rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un

termen în care autoritățile române să proceseze astfel de

cereri.

Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal,

trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr.

396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă

astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind

dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat că

noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă,

care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi

ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă

manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina

durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului

proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare

realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie «civilă»,

dies a quo

începe

să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar

el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când

sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de

jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea

speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

În cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul

de timp cuprins între data formulării cererii - 28 septembrie 2006 - și

data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil,

în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța de control

judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că

există un număr foarte mare de cereri, care depășesc

capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât

autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare

pentru respectarea principiului celerității, care guvernează

materia aflată în discuție.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că

susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor

Externe împotriva sentinței civile nr. 3726 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 28 mai 2010.