ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1437/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 3153 din 8 octombrie 2009 a

Curții de Apel București a fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune

și a fost admisă în parte acțiunea reclamanților în contradictoriu cu Ministerul

Afacerilor Externe, în sensul că a fost constatat refuzul nejustificat al pârâtului

și acesta a fost obligat să primească cererile și actele necesare pentru redobândirea

cetățeniei române. Instanța a respins cererea privind daunele morale solicitate.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții s-au adresat cu o primă cerere

autorității pârâte la data de 13 septembrie 2006, solicitând fixarea datei în vederea

depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, iar

până la data sesizării instanței nu au primit nici un răspuns.

De asemenea, instanța

a reținut că reclamanții au repetat cererea și la 9 februarie 2009, fără nici un

rezultat până în prezent.

Instanța de fond a constatat

că termenul care a trecut de la formularea cererii nu poate fi considerat rezonabil,

cât timp obligația de soluționare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate

etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective

a cererii, constatând existența în cauză a refuzului nejustificat de soluționare

a unei cereri.

Cu privire la daunele

morale solicitate, instanța a arătat că în cauză nu a fost făcută dovada unui prejudiciu

moral.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând soluția pronunțată ca

netemeinică și nelegală.

Recurentul a arătat că

instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii, întrucât

autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în discuție,

însă s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a faptului că nu a fost

stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei

române.

S-a arătat că nu poate

fi reținut un refuz nejustificat, întrucât există un răspuns formulat de autoritatea

recurentă, iar acesta nu poate fi considerat ca o exprimare a unei restricționări

a unui drept.

Autoritatea recurentă

a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor

de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate

pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților

române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea

cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.

Recurentul a precizat

că nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba

de un termen administrativ.

Înalta Curte de Casație

și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate

în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente

în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În conformitate

cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetățenii moldoveni de

naționalitate română pot depune cererile de redobândire a cetățeniei române împreună

cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României

în străinătate, în condițiile în care au reședința sau domiciliul în străinătate.

Înalta Curte a constatat

că reclamanții s-au adresat în mai multe rânduri pârâtului, manifestându-și stăruința

în redobândirea cetățeniei române, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă,

împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea într-un

termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr.

554/2004.

Înalta Curte

reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată

că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în

drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru

între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor

fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus

dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth;

cauza Străin și alții împotriva României).

Or, din această

perspectivă Înalta Curte reține că neprimirea cererii formulate de intimații-reclamanți,

indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestora

în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetățeniei române.

Principiul legalității

înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile

și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie

urmată în cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele

cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului,

luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum

și miza litigiului pentru persoana interesată (cauza Frydlender împotriva Franței

și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).

În opinia Înaltei Curți

litigiul născut între reclamanți și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate

deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituției pârâte este de natură a crea

o vătămare într-un drept prevăzut de lege, drept la care reclamanții privesc cu

speranță legitimă.

Înalta Curte nu poate

primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de

răspundere, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru neprimirea cererii

reclamanților și trebuia să-și ia toate diligențele pentru rezolvarea situației

create.

Orice amânare în soluționarea

cererii ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, așa cum în

mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în

vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

De asemenea, Înalta Curte

are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se

subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și

potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu

poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute

în ordinea juridică a statului, precum și în actele internaționale.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea

competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române,

văzând dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată

la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, dispoziții conform cărora se impune fiecărui

stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind

dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea

unui atestat de cetățenie.

Având în vedere aceste

considerente, în temeiul art. 312 din C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

Văzând cererea de cheltuieli

de judecată solicitate de intimații-pârâți, în temeiul art. 274 din C. proc. civ.,

Înalta Curte urmează a le acorda conform chitanțelor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 3153 din 8 octombrie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă recurentul la plata

sumei de 300 RON către intimații-reclamanți, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2010.