ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3314/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat

următoarele:

Prin sentința nr. 4151 din 25 noiembrie 2009 a Curții

de Apel București a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei F.A., în contradictoriu

cu Ministerul Afacerilor Externe, în

sensul

că s-a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii

reclamantei și a fost obligat să primească cererea reclamantei de redobândire a

cetățeniei române împreună cu actele necesare în termen de 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii. A respins capătul de cerere privind obligarea

la daune ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut că reclamanta s-a adresat cu o primă cerere autorității pârâte în

septembrie 2006, solicitând fixarea datei în vederea depunerii cererii și

actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, iar până la data

sesizării instanței a primit înștiințarea că datorită numărului mare de

solicitări și a spațiilor limitate în care Ambasada își desfășoară activitatea,

reclamanta urmează a fi programată pentru depunerea cererii, urmând a fi

înștiințată în legătură cu acest aspect.

Instanța de fond a constatat că termenul care a

trecut de la formularea cererii nu poate fi considerat rezonabil, cât timp

obligația de soluționare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate

etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii

efective a cererii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul

Afacerilor Externe, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Recurentul a arătat, invocând ca temei al recursului

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța a pronunțat o hotărâre

întemeiată pe o interpretare greșită a legii, întrucât autoritatea pârâtă a

arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în discuție, însă s-a

invocat faptul că există o justificare argumentată a faptului că nu a fost

stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantului de redobândire a

cetățeniei române.

S-a arătat că nu poate fi reținut un refuz

nejustificat, întrucât există un răspuns formulat de autoritatea recurentă, iar

acesta nu poate fi considerat ca o exprimare a unei restricționări a unui

drept.

Autoritatea recurentă a precizat că există o cauză

exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură,

în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul

unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților române de a

organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea

cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.

Recurentul a precizat că nu a fost afectat dreptul la

un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba de un termen administrativ.

Înalta Curte de Casație si Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat,

analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte nu poate primi critica formulată de

recurent cu privire la faptul că nu a fost pusă în discuție excepția de

prescripție a dreptului la acțiune, întrucât din practicaua sentinței atacate

rezultă clar că atât excepția de netimbrare, cât și excepția prescripției au

fost puse în discuție și reprezentanții părților din proces au pus concluzii în

legătură cu acest aspect.

Pe fondul cererii, Înalta Curte reține că, în

conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetățenii

moldoveni de naționalitate română pot depune cererile de redobândire a

cetățeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la

oficiile consulare ale României în străinătate, în condițiile în care au

reședința sau domiciliul în străinătate.

Înalta Curte a constatat că reclamanta s-a adresat în

mai multe rânduri pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea

cetățeniei române, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare

care este de natură a o afecta pe reclamantă în soluționarea într-un termen

rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a

Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenție se apără

drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de

aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele

interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor

fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus

dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și

Lonnroth; cauza Străin și alții împotriva României).

Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că

neprimirea cererii formulate de intimatul-reclamant, indiferent de motivația

autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul

consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetățeniei române.

Principiul legalității înseamnă, înainte de toate,

existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile,

or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în

cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Înalta Curte constată că întotdeauna durata

rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa

cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând

în considerare criteriile consacrate de jurisprudența, în special complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum

și miza litigiului pentru persoana interesată( cauza Frydlender împotriva

Franței și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).

In opinia Înaltei Curți litigiul născut între

reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar

neprimirea cererii adresate instituției pârâte este de natură a crea o vătămare

a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la care reclamantul privește

cu speranță legitimă.

Înalta Curte

nu

poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză

exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă a fost în culpă

pentru neprimirea cererii reclamantului și trebuia să-și ia toate diligentele

pentru rezolvarea situației create.

Orice amânare în soluționarea cererii ar însemna

depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut și

instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii

cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de

soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere faptul că

întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului

suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit

precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate

determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în

ordinea juridică a statului, precum și în actele internaționale.

Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen

pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în

tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, văzând

dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la

Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

publicată în M.Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, dispoziții conform cărora se

impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312

C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor

Externe împotriva sentinței civile nr. 4151 din 25 noiembrie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.