ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2156/2011

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2893 din

15 iunie 2010 a Curții de Apel București a fost admisă în parte acțiunea

reclamantei S.E., în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, în sensul

că pârâtul a fost obligat să primească cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei

române însoțită de actele doveditoare, în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii de obligare. Instanța a respins cererea privind daunele

morale solicitate.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a adresat cu o primă

cerere autorității pârâte la data de 28 mai 2009, solicitând fixarea datei în vederea

depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, iar

până la data sesizării instanței a primit înștiințarea că datorită numărului mare

de solicitări și a spațiilor limitate în care Ambasada își desfășoară activitatea,

reclamanta urmează a fi programată pentru depunerea cererii, urmând a fi înștiințată

în legătură cu acest aspect.

Instanța de fond

a constatat că termenul care a trecut de la formularea cererii nu poate fi considerat

rezonabil, cât timp obligația de soluționare a cererilor în termen rezonabil subsumează

toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii

efective a cererii.

Cu privire la

daunele morale solicitate, instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată această cerere,

având în vedere c reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând soluția pronunțată

ca netemeinică și nelegală.

Recurentul a arătat

că instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii,

întrucât autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului

în discuție, însă s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a faptului

că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamanților de redobândire

a cetățeniei române.

S-a arătat că

nu poate fi reținut un refuz nejustificat, întrucât există un răspuns formulat de

autoritatea recurentă, iar acesta nu poate fi considerat ca o exprimare a unei restricționări

a unui drept.

Autoritatea recurentă

a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor

de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate

pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților

române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea

cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.

Recurentul a precizat

că nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba

de un termen administrativ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele

invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele

ce urmează:

În conformitate

cu dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, cetățenii moldoveni de

naționalitate română pot depune cererile de redobândire a cetățeniei române împreună

cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României

în străinătate, în condițiile în care au reședința sau domiciliul în străinătate.

Înalta Curte a

constatat că reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri pârâtului, manifestându-și

stăruința în redobândirea cetățeniei române, însă cererea a rămas fără soluționare

efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea

într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea

nr. 554/2004.

Înalta Curte reține

că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată

că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în

drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru

între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor

fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus

dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth;

cauza Străin și alții împotriva României).

Or, din această

perspectivă Înalta Curte reține că neprimirea cererii formulate de intimata-reclamantă,

indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acesteia

în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetățeniei române.

Principiul legalității

înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile

și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie

urmată în cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele

cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului,

luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudența, în special complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum

și miza litigiului pentru persoana interesată(cauza Frydlender împotriva Franței

și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).

În opinia Înaltei

Curți litigiul născut între reclamantă și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate

deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituției pârâte este de natură a crea

o vătămare a acesteia într-un drept prevăzut de lege, drept la care reclamantul

privește cu speranță legitimă.

Înalta Curte nu

poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare

de răspundere, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru neprimirea cererii

reclamantului și trebuia să-și ia toate diligentele pentru rezolvarea situației

create.

Orice amânare

în soluționarea cererii ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere

de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, așa

cum în mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată

în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

De asemenea, Înalta

Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române

se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul

și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran

nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute

în ordinea juridică a statului, precum și în actele internaționale.

Împrejurarea că

legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja

autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei

române, văzând dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, adoptată

la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, dispoziții conform cărora se impune fiecărui

stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind

dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea

unui atestat de cetățenie.

Având în vedere

aceste considerente, în temeiul art. 312 din C. proc. civ. Înalta Curte va respinge

recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2893 din

15 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2011