ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2237/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Soluția instanței de fond

Prin

sentința civilă nr. 2456 din data de 25 mai 2010, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea

formulată de către reclamanta M.A. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. și, în

consecință, l-a obligat pe acesta să primească cererea reclamantei de

redobândire a cetățeniei române și actele aferente în termen de 30 de zile de

la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe, respingând cererea

reclamantei privind plata de daune morale și daune cominatorii.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta și-a manifestat intenția de

redobândire a cetățeniei române la data de 11 iunie 2009, fără să fie

programată pentru depunerea efectivă a documentelor necesare, deși a revenit

ulterior cu o altă cerere.

Constatând că pârâtul

nu a făcut dovada dificultăților de ordin practic în procesarea cererilor

primite, Curtea a apreciat că acesta nu a respectat obligația legală de a

soluționa cererea reclamantei într-un termen rezonabil.

exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâtul M.A.E., solicitând modificarea acesteia în sensul

respingerii cererii reclamantului, ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a constatat în mod eronat

că în speță nu a fost respectată cerința procesării cererii reclamantului

într-un termen rezonabil, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei,

și că nu a fost dovedită existența dificultăților de ordin practic în

procesarea cererilor primite.

A arătat recurentul

că în cauză nu poate fi constatat refuzul nejustificat, întrucât răspunsul

administrativ pe care îl oferă S.C.A.R. la Chișinău nu reprezenta un refuz de

soluționare a cererii petentei, ci arăta condițiile concrete în care aceasta

urma să fie procesată.

A mai susținut că acțiunea

de fond a rămas fără obiect în condițiile în care, în prezent, prin deschiderea

unor noi secții care pot primi cererile de redobândire a cetățeniei române, nu

mai subzistă imposibilitatea reclamantei-intimate de a-și valorifica drepturile

prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Recurentul-pârât a

prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată

pentru programarea reclamantei în vederea depunerii cererii de redobândire a

cetățeniei române, în baza dificultăților de ordin practic în procesarea

numărului mare de solicitări de redobândire a cetățeniei române depuse la S.C.A.R.

la Chișinău.

Autoritatea recurentă

a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în

materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce

le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea

obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova

spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române

într-un termen cât mai scurt.

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru

considerentele ce  urmează.

Înalta Curte constată

că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea

cetățeniei române,

în conformitate cu dispozițiile art.

12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991,

însă răspunsul primit a fost în

sensul amânării soluționării solicitării acesteia pentru o dată neprecizată.

Analizând conținutul

adresei pârâtului nr. G5-1/P/1510 din 14 august 2009, singurul răspuns primit

de către intimata-reclamantă la solicitările de a depune cererea de redobândire

a cetățeniei române, Înalta Curte constată că însuși momentul în care urma a se

efectua programarea în vederea depunerii cererii este explicit amânat pentru un

termen nedefinit.

În aceste condiții,

atitudinea pârâtului, materializată în conținutul adresei sus-menționate, este

de natură a o afecta pe reclamantă în soluționarea într-un termen rezonabil a

cererii sale, fapt de natură a atrage incidența art. 1 din Legea nr. 554/2004,

și de a crea o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea

drepturilor intimatei - reclamante.

Față de acestea,

Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite elementele avute în vedere de

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în sensul

considerentelor instanței de fond.

Înalta Curte nu poate

primi apărările formulate de recurent privind dificultățile de ordin practic în

procesarea numărului mare de cereri sau în sensul că există o cauză

exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă ar fi trebuit să

depună toate diligențele pentru rezolvarea situației create conform

obligațiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea

atribuțiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Înalta Curte are în

vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se

subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul

și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept

suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților

fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în convențiile

internaționale la care România este parte.

Instanța de judecată

are îndatorirea constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele

oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorității publice care

afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului.

În condițiile în care

revine instanței de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept și a

remedia încălcările drepturilor omului și libertăților fundamentale supuse

examinării sale, Înalta Curte arată că dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorități publice la

efectuarea unei anumite operațiuni administrative, cum ar fi, în speță, primirea

cererii reclamantei-intimate de redobândire a cetățeniei române, sub care

aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament.

Susținerile

acestuia privind eliminarea procedurii de

invitare pe baza unei programări prealabile,

precum și măsurile luate în vederea facilitării exercitării drepturilor de

către cetățenii moldoveni, se constituie într-un argument suplimentar al

temeiniciei obligării pârâtului-recurent la primirea cererii reclamantei-intimate

de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil, de 30 de zile.

În consecință,

nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât M.A.E.,

în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de către M.A.E. împotriva Sentinței civile nr. 2456 din data

de 25 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.