ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2732/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de Apel

Prin Sentința civilă nr. 3058 din 23 iunie

2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de către reclamantul L.A. în contradictoriu

cu pârâtul M.A.E. și, în consecință, a obligat pârâtul să stabilească un termen

scurt, rezonabil în vederea primirii/analizării cererii reclamantului de

redobândire a cetățeniei române.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat, potrivit dispozițiilor

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, redobândirea cetățeniei române prin

cerere adresată misiunii diplomatice a României la Chișinău, autoritatea

publică pârâtă având obligația de a o înregistra și a o soluționa într-un

termen rezonabil.

Curtea a apreciat, în

raport de răspunsul adresat de către pârât reclamantului, că refuzul primirii

actelor necesare redobândirii cetățeniei române este unul nejustificat, în

speță fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

554/2004.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul M.A.E., solicitând modificarea acesteia în

sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive pe care le-a încadrat

în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-pârât a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a

fost stabilită o dată pentru programarea reclamantului în vederea depunerii

cererii de redobândire a cetățeniei române, în baza dificultăților de ordin

practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetățeniei

române depuse la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău.

A arătat că în cauză

nu poate fi reținut refuzul nejustificat al autorității recurente.

Autoritatea recurentă

a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în

materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce

le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea

obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova

spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române

într-un termen cât mai scurt.

A mai susținut

recurentul că în prezent procedura de înregistrare și procesare a cererilor de

redobândire a cetățeniei române este mult simplificată, iar procedura de

invitare pe baza unei programări prealabile nu se mai regăsește în practica

Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău.

instanței de recurs

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l

respinge, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte a

constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, în vederea redobândirii

cetățeniei române, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea

nr. 21/1991, fără însă a primi un răspuns.

Această împrejurare

este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil

a cererii sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult,

deficiențele administrative în organizarea înregistrării și procesării

cererilor depuse în vederea redobândirii cetățeniei române, deficiențe

reflectate, în prezenta cauză, în neacordarea unui număr de înregistrare

cererii intimatului și în faptul că acesta nu a primit nici un răspuns din

partea Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, autoritatea

abilitată și învestită cu soluționarea cererii sale, au dus la crearea unei

stări de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor

intimatului-reclamant.

Instanța de judecată

are îndatorirea constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele

oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează,

în orice mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului.

În evaluarea

comportamentului administrativ al autorității pârâte, instanța trebuie să aibă

în vedere principiul menținerii unui just echilibru între cerințele interesului

general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale

individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul

ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lönnroth

împotriva Suediei; cauza Străin și alții împotriva României).

Nu trebuie ignorat

nici faptul că procedura de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei

se subsumează principiului soluționării cererii într-un termen rezonabil,

consacrat de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la

Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr.

396/2002.

Caracterul de termen

rezonabil în cazul procedurilor administrative supuse cenzurii instanței de

judecată se apreciază în lumina criteriilor consacrate de jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze.

În speță, față de

termenele scurte și imperative instituite în general de Legea nr. 21/1991 în

ceea ce privește procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei, față de

faptul că nici până la data judecării cauzei reclamantul nu a primit un răspuns

la cererea formulată, deși aceasta nu prezenta o complexitate deosebită, Curtea

concluzionează că în mod corect a reținut instanța de fond încălcarea art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte nu poate

primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare

de răspundere, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru

nesoluționarea cererii reclamantului, în condițiile în care ar fi trebuit să-și

ia toate diligențele pentru rezolvarea situației create.

Înalta Curte are în

vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se

subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul

și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept

suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților

fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în convențiile

internaționale la care România este parte.

De altfel, Legea nr.

21/1991 a și fost modificată în sensul simplificării procedurii de depunere a

cererilor, context în care susținerile recurentului-pârât apar ca lipsite de

fundament, fiind create condițiile respectării drepturilor intimatului-reclamant.

În consecință,

nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât

M.A.E., în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de M.A.E. împotriva Sentinței civile nr. 3058 din data de 23 iunie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2011.