ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3331/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3438 din data de 17 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.T. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. și l-a obligat pe acesta ca prin intermediul Ambasadei României din Republica Moldova să procedeze de îndată la primirea cererii reclamantei și a actelor necesare în vederea redobândirii cetățeniei române. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că reclamanta a solicitat potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, redobândirea cetățeniei române prin cerere adresată misiunii diplomatice a României la Chișinău, autoritatea publică competentă având obligația de a înregistra cererea cererea formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de dispozițiile Legii nr. 21/1991.

Instanța de fond a respins argumentul pârâtului privind imposibilitatea de a procesa cererile depuse, cu motivarea că nu s-a făcut nici o probă în acest sens, iar, pe de altă parte, dispozițiile imperative ale Legii nr. 554/2004 impun soluționarea cererilor îmtr-un termen de 30 de zile de la formulare. A mai arătat Curtea că se impune respectarea dreptului cetățeanului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.A.E., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a constatat în mod eronat că în speță nu a fost respectată cerința procesării cererii reclamantei într-un termen rezonabil.

Recurentul-pârât a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea reclamantei în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, în baza dificultăților de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetățeniei române depuse la secția consulară a Ambasadei României la Chișinău. Autoritatea recurentă a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.

A mai susținut recurentul că instanța de fond nu avea nici un temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei, și că în prezent, reclamanta poate depune cererea și la sediul A.N.C. sau la birourile teritoriale, iar, pe de altă parte, procedura invitării pe baza unei programări prealabile nu se mai regăsește în practica secției consulare a Ambasadei României la Chișinău. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte constată că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei române, în data de 14 octombrie 2009 conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, fără a primi vreun răspuns la solicitarea sa de a fi programată în vederea depunerii actelor pentru redobândirea cetățeniei române. Chiar fără a lua în considerare o cerere făcută în anul 2006, așa cum susține reclamanta, atitudinea pârâtului, materializată în absența oricărui răspuns, este de natură a o afecta pe reclamantă în soluționarea într-un termen rezonabil a cererii sale, fapt de natură a atrage incidența art. 1 din Legea nr. 554/2004, și de a crea o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor intimatei - reclamante.

Față de acestea, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite elementele avute în vedere de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, în sensul considerentelor instanței de fond. Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurent privind dificultățile de ordin practic în procesarea numărului mare de cereri sau în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă ar fi trebuit să depună toate diligențele pentru rezolvarea situației create conform obligațiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în convențiile internaționale la care România este parte. Instanța de judecată are îndatorirea constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului, fără ca acest fapt să aibă semnificația „substituirii puterii executive”, așa cum eronat susține recurentul.

În condițiile în care revine instanței de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept și a remedia încălcările drepturilor omului și libertăților fundamentale supuse examinării sale, Înalta Curte arată că dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorități publice la efectuarea unei anumite operațiuni administrative, cum ar fi, în speță, înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament.

În considerarea dispozițiilor Legii nr. 21/1991, în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantei, dar și față de dispozițiile art. 13 din același act normativ, care prevăd că în prezent cererile de redobândire a cetățeniei române se pot depune atât la A.N.C., cât și la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, în vederea facilitării exercitării acestui drept de către solicitanți, câtă vreme intimata și-a exercitat dreptul la alegere în sensul depunerii solicitării la Ambasada României la Chișinău, susținerile recurentului în sensul delegării totale a responsabilității către prima autoritate nu pot fi reținute, recurentul rămânând titularul obligației ce face obiectul prezentei cauze.

Obligația astfel stabilită de către instanța de fond ar trebui să poată fi îndeplinită cu celeritate în condițiile în care, așa cum a susținut însuși recurentul, procedura programării în vederea depunerii actelor a fost eliminată. În consecință, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât M.A.E., în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de M.A.E. împotriva sentinței civile nr. 3438 din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.