ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3331/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor

și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3438 din data de 17 septembrie

2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de reclamanta S.T. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E.

și l-a obligat pe acesta ca prin intermediul Ambasadei României din Republica Moldova

să procedeze de îndată la primirea cererii reclamantei și a actelor necesare în

vederea redobândirii cetățeniei române.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a reținut că reclamanta a solicitat potrivit art. 12 alin. (2) din Legea

nr. 21/1991, redobândirea cetățeniei române prin cerere adresată misiunii diplomatice

a României la Chișinău, autoritatea publică competentă având obligația de a înregistra

cererea cererea formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de dispozițiile

Legii nr. 21/1991.

Instanța de fond a respins

argumentul pârâtului privind imposibilitatea de a procesa cererile depuse, cu motivarea

că nu s-a făcut nici o probă în acest sens, iar, pe de altă parte, dispozițiile

imperative ale Legii nr. 554/2004 impun soluționarea cererilor îmtr-un termen de

30 de zile de la formulare.

A mai arătat Curtea că

se impune respectarea dreptului cetățeanului la soluționarea cererii într-un termen

rezonabil.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul M.A.E., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii

cererii reclamantei pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a constatat în mod eronat că în

speță nu a fost respectată cerința procesării cererii reclamantei într-un termen

rezonabil.

Recurentul-pârât a prezentat

o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea

reclamantei în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, în

baza dificultăților de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări

de redobândire a cetățeniei române depuse la secția consulară a Ambasadei României

la Chișinău.

Autoritatea recurentă

a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia

litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin,

exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților

române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea

cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.

A mai susținut recurentul

că instanța de fond nu avea nici un temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii

reclamantei de redobândire a cetățeniei, și că în prezent, reclamanta poate depune

cererea și la sediul A.N.C. sau la birourile teritoriale, iar, pe de altă parte,

procedura invitării pe baza unei programări prealabile nu se mai regăsește în practica

secției consulare a Ambasadei României la Chișinău.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele

ce urmează.

Înalta Curte constată

că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei

române,

în data de 14 octombrie 2009 conformitate cu dispozițiile

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991,

fără a primi vreun răspuns la solicitarea

sa de a fi programată în vederea depunerii actelor pentru redobândirea cetățeniei

române.

Chiar fără a lua în considerare

o cerere făcută în anul 2006, așa cum susține reclamanta, atitudinea pârâtului,

materializată în absența oricărui răspuns, este de natură a o afecta pe reclamantă

în soluționarea într-un termen rezonabil a cererii sale, fapt de natură a atrage

incidența art. 1 din Legea nr. 554/2004, și de a crea o stare de incertitudine cu

privire la existența și exercitarea drepturilor intimatei - reclamante.

Față de acestea, Înalta

Curte apreciază că în cauză sunt întrunite elementele avute în vedere de dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, în sensul considerentelor instanței

de fond.

Înalta Curte nu poate

primi apărările formulate de recurent privind dificultățile de ordin practic în

procesarea numărului mare de cereri sau în sensul că există o cauză exoneratoare

de răspundere, întrucât instituția recurentă ar fi trebuit să depună toate diligențele

pentru rezolvarea situației create conform obligațiilor legale care îi revin, principala

sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale

ale omului.

Înalta Curte are în vedere

faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului

suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor

pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare

a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului,

precum și în convențiile internaționale la care România este parte.

Instanța de judecată are

îndatorirea constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de

lege, orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice

mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului, fără ca acest fapt să aibă semnificația

„substituirii puterii executive”, așa cum eronat susține recurentul.

În condițiile în care

revine instanței de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept și a remedia

încălcările drepturilor omului și libertăților fundamentale supuse examinării sale,

Înalta Curte arată că dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă

cadrul legal pentru obligarea unei autorități publice la efectuarea unei anumite

operațiuni administrative, cum ar fi, în speță, înregistrarea cererii de redobândire

a cetățeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită

de fundament.

În considerarea dispozițiilor

Legii nr. 21/1991, în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantei,

dar și față de dispozițiile art. 13 din același act normativ, care prevăd că în

prezent cererile de redobândire a cetățeniei române se pot depune atât la A.N.C.,

cât și la

misiunile diplomatice sau la oficiile consulare

ale României, în vederea facilitării exercitării acestui drept de către solicitanți,

câtă vreme intimata și-a exercitat dreptul la alegere în sensul depunerii solicitării

la Ambasada României la Chișinău, susținerile recurentului în sensul delegării totale

a responsabilității către prima autoritate nu pot fi reținute, recurentul rămânând

titularul obligației ce face obiectul prezentei cauze.

Obligația

astfel stabilită de către instanța de fond ar trebui să poată fi îndeplinită cu

celeritate în condițiile în care, așa cum a susținut însuși recurentul, procedura

programării în vederea depunerii actelor a fost eliminată.

În consecință, nefiind

întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât M.A.E., în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de M.A.E.

împotriva sentinței civile nr. 3438 din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 8 iunie 2011.