ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4278/2011

Asupra recursului de

față:

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de

7 octombrie 2009, reclamantul M.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie

obligat pârâtul ca prin intermediul Ambasadei Române la Chișinău să-i numească

o zi într-un termen rezonabil, scurt, maxim de 30 de zile, în vederea depunerii

cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că deși a solicitat, prin cerere scrisă expediată prin intermediul

Poștei Modovei, programarea la secția consulară a Ambasadei României la Chișinău,

încă de la data de 30 octombrie 2006, revenind și la data de 13 iulie 2007 în același

sens, nici până la data formulării acțiunii nu a primit răspuns.

A fost încălcat, prin

această conduită, termenul rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, potrivit

dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană privind Cetățenia.

Prin întâmpinare, pârâtul

a cerut respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, invocând motive de natură organizatorică

a Ambasadei Române la Chișinău.

Curtea de Apel București,

secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4320 din 3

noiembrie 2010, a admis acțiunea reclamantului M.A. și a obligat pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe, ca într-un termen rezonabil, să primească cererea reclamantului

privind dobândirea cetățeniei române.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (2) Legea

nr. 21/1991, reclamantul a solicitat redobândirea cetățeniei române, prin cerere

adresată misiunii diplomatice a României la Chișinău, autoritatea publică competentă

având obligația de a înregistra cererea formulată, în vederea parcurgerii procedurii

prevăzută de dispozițiile Legii nr. 21/1991.

Curtea a înlăturat apărarea

pârâtei potrivit căreia este în imposibilitate de a respecta dispozițiile Legii

nr. 21/1991 și ale Legii nr. 554/2004, având în vedere capacitatea limitată a Secției

Consulare din cadrul Ambasadei României la Chișinău, reținând că nu s-a făcut nicio

probă în acest sens.

Referitor la petitul privind

daunele morale, prima instanță a apreciat că nu pot fi acordate, reclamantul nefăcând

dovada condițiilor cerute de lege.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recurentul a susținut,

în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut refuzul nejustificat al pârâtului

de a soluționa cererea într-un termen rezonabil, întrucât răspunsul administrativ

emis în aceste situații de Ministerul Afacerilor Externe nu încorporează un refuz

și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat.

A susținut recurentul

că, temeiul de drept care a permis reprezentanților secției consulare a Ambasadei

României de la Chișinău să programeze solicitanții pentru depunerea cererilor de

redobândire a cetățeniei române a fost H.G. nr. 1723/2004, privind aprobarea Programului

de măsuri pentru combaterea birocrației în programul de relații cu publicul",

art. 6, anexa 1, lit. A), punctul III lit. f).

A mai arătat recurentul

că, la data formulării recursului, stadiul procesării cererilor de redobândire a

atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori prin deschiderea unei noi locații

a secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, precum și prin deschiderea

consulatelor generale de la Cahul și Bălți.

Mai mult, începând cu

data de 16 august 2010, în toate locațiile consulare din Republica Moldova (la Chișinău,

Cahul și Bălți) procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei române are loc

fără programare și fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenție.

Recurentul a invocat,

totodată, prevederile

O.U.G.

nr. 5/2010, potrivit căreia cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile

art. 10

1

Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității

Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului

sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare

prealabilă.

S-a mai susținut, deasemenea,

că acțiunea de fond a rămas fără obiect la data pronunțării în cauză, deoarece procedura

de invitare pe baza unei programări prealabile nu se mai regăsește în practica secției

Consulare a Ambasadei României la Chișinău, devenind caducă orice solicitare a cetățenilor

moldoveni de a fi invitați la o dată stabilită de autoritatea publică.

A apreciat recurentul

că vătămarea produsă în circumstanțe care exclud culpa autorității administrative

solicitate, nu era aptă a atrage condamnarea acesteia deoarece se încalcă atât norma

specială (potrivit Legii nr. 554/2004, refuzul trebuie să fie nejustificat,) cât

și principiul mai larg de drept ce statuează că nu există obligație corelativă unui

drept imposibil de executat (în cazul pârâtului reconsiderarea relațiilor bilaterale

a dovedit că această imposibilitate a fost temporară).

În fine, recurentul pârât

a arătat că stabilirea, în cadrul activității Ministerului Afacerilor Externe, a

unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetățeniei poate

fi asimilată unui refuz nejustificat și că ordinea internă stabilită de Ministerul

Afacerilor Externe nu încorpora un refuz de soluționare a cererii de depunere a

dosarului ci prevedea condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat,

fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației

prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente.

Sub aspectul fondului

cauzei, circumstanțele sunt de necontestat în sensul că reclamantul M.A. s-a adresat

pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei

române în luna octombrie

2006

și, ulterior, la data de 13 iulie 2009 la care nu a primit nici un răspuns scris

din partea autorității pârâte.

În raport cu circumstanțele

cauzei și obiectul acțiunii, instanța de recurs constată că în cauză există un refuz

nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamantul poate depune cererea

de redobândire a cetățeniei române, astfel că

, în speță, nu este vorba doar de refuzul

de soluționare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii respective,

persoanei reclamante refuzându-i-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiționare.

Se reține că reclamantul

nu a solicitat soluționarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române,

ci doar stabilirea datei la care va putea depune cererea și documentele necesare

în vederea redobândirii cetățeniei române.

Sub acest aspect, Înalta

Curte reține că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, față de data formulării

cererilor de către reclamant, a fost încălcat termenul rezonabil de soluționare

a acestor cereri pentru stabilirea datei la care va fi invitat să depună documentele

necesare pentru redobândirea cetățeniei române, în condițiile art. 10

1

și art. 12 Legea nr. 21/1991.

Este adevărat că în Legea

nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil

de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române depuse conform

art. 10

1

și art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este

direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) Constituție, ca

urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

precum și în jurisprudența CEDO.

Totodată, este de reținut

faptul că și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 -

Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „

Orice persoană are dreptul

de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil

și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor

Uniunii”.

De asemenea, la pct. 11.5

din Recomandarea Comitetului de miniștri al Consiliului Europei privind exercitarea

puterilor discreționare de către autoritățile administrative este menționat expres

principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreționare, autoritatea

administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil.

În consecință, este de

la sine înțeles faptul că, în privința termenului rezonabil, deși acesta nu beneficiază

de o reglementare expresă în materia dedusă judecății, conduita autorității administrative

se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei.

În ceea ce privește susținerile

din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorităților administrative nu reprezintă

un refuz nejustificat în sensul

art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, Curtea

le va respinge ca neîntemeiate.

Curtea reține însă că

faptul de a comunica petentului că urmează a fi invitat să depună documentația sine

die - fără precizarea vreunui termen și fără menționarea unor criterii obiective

în raport de care poate fi determinat cu exactitate un anumit termen - reprezintă

în primul rând un refuz nejustificat de soluționare a cererii prin care se solicita

chiar stabilirea unui termen rezonabil de depunere a actelor și, în al doilea rând,

prin trecerea timpului, o situație de nerespectare a termenului rezonabil de soluționare

a cererii respective.

Totodată, Înalta Curte

apreciază că susținerile recurentului în sensul că, procesarea cererilor de redobândire

a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori prin deschiderea unei noi locații

a secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, precum și prin deschiderea

consulatelor generale de la Cahul și Bălți, sunt lipsite de relevanță, în ceea ce

privește prezenta cauză.

La pronunțarea prezentei

decizii, instanța are în vedere și practica judiciară anterioară în materie a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În raport de toate aceste

considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, neexistând

motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul dispozițiilor

art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul

art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004, îl va respinge,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor

Externe împotriva sentinței nr. 4320 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie

2011.