ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1871/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1871/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul B.A. a

chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe (în calitate de

reprezentant al Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău) pentru ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, să se stabilească o dată pentru primirea

cererii de redobândire a cetățeniei române, împreună cu actele care dovedesc

condițiile prevăzute de lege, într-un termen rezonabil, dar care să nu fie mai

mare de 3 luni, calculat de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că este descendent al unor foști cetățeni români, născuți

în teritorii care au făcut parte din Regatul României și consideră că este

îndreptățit la redobândirea cetățeniei române, în conformitate cu dispozițiile

art. 10

1

Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română, precum și

faptul că s-a înscris pe lista de programare încă din anul 2005, însă nici până

la data formulării acțiunii nu i s-a stabilit o dată la care să depună cererea

de redobândire a cetățeniei.

Prin sentința civilă

nr. 992 din 24 februarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiate excepțiile

inadmisibilității și prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârât prin

întâmpinare; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.A., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe; a obligat pârâtul ca,

prin intermediul Ambasadei României la Chișinău, să stabilească o zi pentru ca

reclamantul să depună cererea și actele necesare cu privire la redobândirea

cetățeniei române, în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii; a luat act că reclamantul, prin avocat, a precizat că

nu mai solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Examinând cu

prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepția inadmisibilității și

excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a constatat că aceste

excepții de fond, absolute și peremptorii, sunt neîntemeiate.

Astfel, sub aspectul

excepției de inadmisibilitate, instanța a constatat faptul că, potrivit cererii

adresate Secției consulare a Ambasadei, precum și potrivit dovezii de

comunicare a cererii, prin poștă, cu scrisoare recomandată, reclamantul s-a

adresat mai întâi ambasadei, susținerea pârâtului fiind nereală, astfel încât

excepția de inadmisibilitate, întemeiată pe prevederile art. 12 Legea nr.

554/2004, a fost respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește

excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a reținut că,

prin cererea sa, reclamantul a solicitat sa fie obligat pârâtul sa-i primească

o cerere de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil.

S-a reținut că din

actele dosarului și susținerile reclamantului reiese că acesta a depus o cerere

de redobândire a cetățeniei române în ianuarie 2006, dar pârâtul nu a

soluționat cererea reclamantului nici până la data pronunțării hotărârii, așa

încât nu se poate reține în niciun caz că dreptul la acțiune al reclamantului

este prescris, precum și faptul că refuzul de soluționare al cererii reprezintă

o omisiune continuă, iar raportat la argumentul supraaglomerării cu care se

apără pârâtul, caracterul rezonabil al termenului de așteptare a reclamantului,

dedus și din dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei,

este justificat.

Așa fiind, s-a

respins și excepția prescrierii dreptului la acțiune ca nefondată.

Pe fondul cauzei,

instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată în parte, în raport de

dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, ratificată prin

Legea nr. 396/2001 cu rezerve și art. 12 alin. (2) Legea nr. 21/1991

republicată, reținând că examinarea cererii reclamantului într-un termen

rezonabil presupune încadrarea în acest termen a tuturor activităților pe care

ea le implică, respectiv în speță, primirea cererii de către misiunea

diplomatică sau oficiul consular competent, înaintarea cererii către Comisia

pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției, soluționarea cererii etc.

Or, în speță,

instanța a constatat că reclamantul a formulat la data de 30 ianuarie 2006,

prin scrisoare recomandată, cerere de programare în vederea depunerii cererii

de redobândire a cetățeniei române, la Secția Consulară a Ambasadei României la

Chișinău, iar pârâtul nu i-a răspuns.

Astfel, instanța a

apreciat că, în raport de exigențele prevederilor legale indicate anterior,

răspunsul pârâtului la solicitarea reclamantului de stabilire a unui termen în

vedere depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, chiar în

condițiile existenței unor dificultăți obiective de desfășurare a activității

la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, se constituie indubitabil

într-un refuz nejustificat de soluționare a cererii lui, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. i) Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată

cu interpretarea greșită a legii.

Astfel, recurentul

consideră că instanța de fond a procedat greșit când a apreciat că „răspunsul pârâtului

(...) chiar în condițiile existenței unor dificultăți obiective de desfășurare

a activității (...) se constituie indubitabil într-un refuz nejustificat de

soluționare a cererii".

Recurentul apreciază

că răspunsul administrativ emis în aceste situații de Ministerul Afacerilor

Externe nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi

considerat ca fiind nejustificat, că ordinea internă stabilită de Ministerul

Afacerilor Externe nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere

a dosarului, ci prevede condițiile concrete în care acesta urmează să fie

procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la

îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991.

În motivarea

recursului se mai arată că pentru instanța de fond nu a avut relevanță starea

obiectivă de fapt invocată de Ministerul Afacerilor Externe, deși tocmai

aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a

derulării procedurii consulare sub potențialul pe care Ministerul Afacerilor

Externe îl învedera și pe care și l-a dorit să se atingă în anii următori.

Recurentul mai arată

că, la data declarării recursului, stadiul procesării cererilor de dobândire a

atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei

locații a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, precum și prin

deschiderea consulatelor generale de la Cahul și Bălți, dar acumularea

cererilor de intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei

din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de

solicitări) generează și astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor

acestor cetățeni de a fi programați cât mai repede în vederea depunerii

actelor.

Mai mult, arată recurentul,

în locațiile din Republica Moldova nou-înființate (Cahul și Bălți), procesarea cererilor

de redobândire a cetățeniei române are loc fără programare și fără a mai fi necesară

formularea unei scrisori de intenție.

Se mai arată în motivele

de recurs formulate în cauză că potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni,

categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 10

1

Legea nr. 21/1991,

pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio

restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului

de ședere în România, ori de o programare prealabilă și că, astfel, pentru cetățenii

moldoveni în mod specific, alternativa oferită de ultimele modificări legislative

trebuie considerată ca fiind salutară, iar instanța de contencios administrativ

trebuie să țină seama de faptul că nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamantului

de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991.

În lipsa unei culpe administrative,

pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea fi obligat, în baza

legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri

anterior reclamantului, dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe

ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantului.

Se mai arată în motivele

de recurs că, și dacă s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea

la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei

nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, durata acestui termen rezonabil

a fost decantată numai în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar,

chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate. În condițiile

în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, durata

analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului față

de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic și care se bucură

de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu

se regăsește reclamantul.

Interpretarea potrivit

căreia aprecierea caracterului „rezonabil" al unui termen depinde de complexul

circumstanțelor fiecărui caz în parte, și nu doar de durata termenului, este constantă

și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În lipsa unui temei legal

concret, recurentul consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii

executive în a edicta termenele de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei.

Recurentul mai menționează

că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea

O.U.G. nr. 36/2009, ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, astfel că nu se

poate invoca lipsa de diligență a Statului Român pentru deblocarea impasului real

în care s-a ajuns la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în activitatea

de colectare a cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această

soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Obiectul cererii de chemare

în judecată a vizat constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Afacerilor

Externe de a soluționa cererea privind stabilirea datei pentru primirea cererii

de redobândire a cetățeniei române, împreună cu actele care dovedesc condițiile

prevăzute de lege, obligarea ca această cerere să îi fie primită în termen rezonabil,

dar care să nu fie mai mare de 3 luni, calculat de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii. Reclamantul a invocat dispozițiile art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 10

1

Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 374/2009: „

Foștii cetățeni români care au dobândit cetățenia română prin

naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această

cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până

la gradul III, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, la cerere,

cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea

acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1)

lit. b), c) și e)”.

Art. 12

alin. (2)

Legea

nr. 21/1991 (varianta în vigoare la momentul formulării acțiunii)

stipulează că: „

Persoanele care au domiciliul sau

reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire sau de acordare întemeiată

pe dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 10

1

, însoțită de actele care

dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice ori

oficiile consulare competente după domiciliul sau reședința solicitanților. Cererile

vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie”.

Potrivit

art. 12 alin. (2)

Legea

nr. 21/1991 (varianta în vigoare la momentul pronunțării hotărârii)

: „

Cererile de redobândire sau de acordare a cetățeniei

române întemeiate pe dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 10

1

pot fi

depuse și la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României. În cazul

în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare

ale României, acestea vor fi trimise de îndată Comisiei pentru cetățenie din cadrul

Autorității Naționale pentru Cetățenie

”.

De asemenea,

potrivit art. 15 O.U.G. nr. 5/2010, prin care a fost modificat art. II Legea

nr. 354/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 pentru modificarea și completarea

Legii cetățeniei române nr. 21/1991: „Începând cu data de 1 ianuarie 2010, în vederea

înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetățeniei române, formulate

în temeiul dispozițiilor art. 10

1

Legea cetățeniei române nr. 21/1991,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, se vor înființa birouri

teritoriale în subordinea Autorității Naționale pentru Cetățenie”.

Prin urmare,

potrivit acestor reglementări

, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei române

vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției

Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, astfel că nu se poate

invoca lipsa de diligență a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care

s-a ajuns la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în activitatea de

colectare a cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Astfel, potrivit O.U.G.

nr. 5/2010, cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile

art. 10

1

Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității

Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului

sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România, ori de o programare

prealabilă.

Deci, ultimele modificări

legislative oferă alternativă cetățenilor moldoveni, în mod specific, astfel că

nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamantului de a-și valorifica drepturile

prevăzute de Legea nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare.

În consecință,

pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte

va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii

reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 992 din 24 februarie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge

acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie

2011.